Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Școala Altfel cu CinEd România: proiecții speciale pentru elevi vor fi organizate în 8 localități

Formare CinEd, Alexandria, 2018

Peste 130 de cadre didactice au participat la formările organizate anul acesta

După ce a organizat mai multe sesiuni de formare pentru facilitatorii educaționali din 4 județe, programul de educație cinematografică CinEd România intră în următoarea etapă. În luna martie vor avea loc 20 de proiecții dedicate elevilor din toate ciclurile școlare.

În cadrul formărilor organizate în primele luni ale anului de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar), au participat 131 de cadre didactice şi bibliotecari publici. O parte dintre aceştia se va implica acum activ în organizarea proiecțiilor din luna martie, perioadă preferată de multe școli pentru Săptămâna Altfel.

Formare CinEd, Alexandria, 2018

Astfel, în 8 localități din țară (București, Ploiești, Sinaia, Râșnov, Brașov, Codlea, Valea Doftanei și Albești Paleologu), elevii vor participa în mod activ la vizionările filmelor din catalogul CinEd și dezbaterile interactive de la finalul acestora. Participarea la proiecții este gratuită.

Catalogul CinEd reunește filme de artă provenind din 7 țări europene (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Finlanda şi România), iar varietatea de formate în care filmele sunt disponibile permite proiectarea acestora în spații diverse – de la cinematografe cu standarde profesioniste la spații cu echipament minimal, precum sala de clasă sau de bibliotecă. Astfel, programul facilitează accesul elevilor la o serie de producții europene de patrimoniu sau multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică autentică.

Proiecțiile destinate elevilor din ciclul primar, organizate de Asociaţia Culturală Macondo, vor avea loc în București, în perioada 26 – 30 martie, în 7 Școli Generale. Filmele proiectate sunt Rentrée des classes / Prima zi de școală (1956, Franța, r. Jacques Rozier) și Petite lumière / Luminiţa (2003, Franța-Senegal, r. Alain Gomis). Activitatea va fi asistată la clasă de specialiștii CinEd – învățătorii vor prezenta filmele și vor utiliza materialele pedagogice de pe platformă, la final primind feedback. Dezbaterile pe baza filmelor vor fi moderate de criticul de film Andreea Mihalcea.

Pentru elevii de gimnaziu din București vor fi organizate de către Societatea Culturală NexT 3 proiecții speciale ale filmului El espiritu de la colmena /Spiritul stupului (1973, Spania, r. Víctor Erice) pe 27 și 28 martie la Cinema Elvira Popesco din cadrul Institutului Francez și pe 30 martie la Institutul Cervantes, parteneri ai programului.

Tot elevilor de gimnaziu le sunt dedicate proiecțiile planificate în Râșnov (9 martie), Codlea (26 și 28 martie), Albești Paleologu (26 martie), Brașov (28 martie) și Valea Doftanei (29 martie). Dezbaterile cu elevii despre filmele vizionate vor fi moderate de către criticii de film Oana Ghera, Gabriela Fillipi, Ionuț Mareș şi Raluca Ungureanu.

Elevilor de liceu li s-au pregătit proiecții ale filmului Cea mai fericită fată din lume (2009, România, r. Radu Jude) în Ploiești (14 martie), Sinaia (27 martie) și Valea Doftanei (28 martie).

Datorită interesului mare manifestat de facilitatorii educaționali, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, o nouă formare intensivă CinEd va fi organizată pe 24 martie în Suceava, urmată de o formare suplimentară în București în luna aprilie. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Parteneri: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Institutul Cervantes din București, EduCaB, Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni, Spațiul Public European.

Parteneri media: TANĂNANA, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Cinemap, Revista Arte și Meserii, Observator Cultural, Agerpres, Didactic.ro, SuntParinte.ro, Școala Intuitext, ExamenulTău.ro, KidsNews, Ani de Școală, All About Romanian Cinema, MovieNews, LiterNet, Dissolved Magazine, Iqool.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.