Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Scleroza multiplă în artă” expoziție cu lucrări realizate de pacienți #MSconnections

Scleroza multiplă în artă

Pe 27 mai, de la ora 13:30, Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM) în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român deschide porțile expoziției „Scleroza Multiplă în artă”. Lucrările sunt expuse în sala Media și sunt realizate de persoane cu scleroză multiplă. Intrarea este liberă. Toate lucrările sunt scoase la vânzare, iar banii strânși vor fi folosiți pentru proiecte destinate persoanelor cu această afecțiune.

„AISM este asociația care îi ajută pe pacienții cu scleroză multiplă să se recupereze cu ajutorul ergoterapiei (terapie ocupațională). Am început cu ateliere de modelat plastilină, am continuat cu desen, modelaj și acum, după mult timp, am ajuns la exprimarea SM prin pictură. De ce? Pentru că tot noi am introdus sintagma Nu lăsa scleroza multiplă să-ți pună limite”, spune Simona Tănase, președinte AISM.

Expoziția ține până pe 6 iunie, iar programul evenimentului va fi următorul:

  • Joi, 27 mai, ora 13.30 – vernisajul expoziției și conferință de presă (cu invitați medici, pacienți și pictorița Rodica Negulescu)
  • Vineri, 28 mai, între orele 10-17 – întâlniri cu vizitatorii expoziției
  • Sâmbătă, 29 mai, ora 12 – întâlnire cu pacienții Asociației din București
  • Duminică, 30 mai, ora 12.00 – atelier de ergoterapie – învățăm să pictăm cu Constantin Kessler, profesor de arte vizuale și Ilina Schileru, artist
  • 01 iunie – 06 iunie, între orele 10.00-18.00 – întâlniri cu vizitatorii expoziției

„M-am alăturat acestui proiect din bucurie. Cred că fiecare dintre noi trebuie să găsească o formă creativă de a trece mai ușor peste situațiile grele și arta poate face acest lucru. Pictura, prin culorile ei, îți dă o stare de bine și te ajută să te detașezi de boală și să vezi în jur culoare și bucurie.”, spune Rodica Negulescu, pictor restaurator Muzeul Țăranului Român.

Ziua mondială a sclerozei multiple este marcată în fiecare an pe 30 mai.

Scleroza multiplă în artă

Despre scleroza multiplă: informații și statistici

Scleroza multiplă este o boală neurologică și este a doua cauză de dizabilitate la tineri. Apare atunci când sistemul imunitar atacă învelișul celulelor nervoase (teaca de mielină) din creier, măduva spinării și nervii optici, provocând inflamații și daune ulterioare. Este numită și „boala cu o mie de fețe”, „boala cameleon” sau „boala cu față ascunsă” din cauza numărului mare de semne și simptome pe care le poate avea un pacient.

În lume, peste 2,5 milioane de oameni sunt diagnosticați cu scleroză multiplă. În România, boala afectează peste 7.500 de persoane, dintre care 70% sunt femei. În fiecare an sunt diagnosticate 965 de cazuri noi, în timp ce 74 de pacienți pierd lupta cu boala. Un pacient cu scleroză multiplă trăiește, în medie, cu 10 ani mai puțin decât o persoană sănătoasă.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.