free download 78 travel guides written by experts

SaveMob inițiază programul de CSR Reciclare prin recondiționare cu SaveMob

În perioada 15 august–15 noiembrie 2019, SaveMob Group derulează programul de CSR ”Reciclare prin recondiționare”, un program educațional creat cu scopul de a sprijini păstrarea obiectelor vechi și reintroducerea lor în circuitul curent. Programul de CSR va fi derulat timp de 4 luni, în București, urmând să fie extins în viitor și în alte orașe mari.

Programul de responsabilitate socială ”Reciclare prin recondiționare” va avea două componente educaționale: pe de o parte va fi realizată o campanie de educare a publicului în vederea reciclării și recondiționării mobilierului vechi și vor fi transmise către mass-media și publicul larg materiale informative despre recondiționarea mobilierului, fotografii din atelier, precum și sfaturi despre folosirea și modificarea mobilierului vechi. A doua componentă educațională, cu tema ”Viața secretă a mobilierului nostru”, va include scrierea unor povestiri cu impact emoțional adresate cititorilor și oferite gratuit spre publicare partenerilor media ai proiectului, pe durata proiectului.

”Mobilierul vintage este un mobilier cu suflet… încorporează în el amintirile și sentimentele noastre, comori neprețuite ale sufletului nostru. Recondiționarea pieselor moștenite de la părinți este mai mult decat o datorie morală. Este o modalitate de a ne arăta respectul și admirația pentru munca înaintașilor noștri, pentru activitățile atât de minuțioase care ne-au lăsat adevărate ”perle” ale locuințelor. Dacă le-am ignora, ar fi ca și cum ne-am pierde o părticică din suflet împreună cu cele mai dragi amintiri ale existenței noastre. Indiferent de valoarea lor de piață, piesele de mobilier moștenite sunt valoroase prin amintirile pe care le înmagazinează. Prin urmare, nu le disprețuiți pentru felul cum arată! Au trecut ani peste ele și le-au marcat. Dar dacă le aduceți la noi, ne vom strădui să le oferim o față nouă și o nouă viață sau le putem transforma și adapta la locuințele moderne. Totul este să ne dorim să le salvăm de la uitare”, a declarat Mihai Save, Managing Director SaveMob.

afis reciclare v3

Proiectul de CSR ”Reciclare prin recondiționare” este sprijinit de 13 parteneri media: ACCMediaChannel, Bucuresti Life, Bucurestii vechi si noi, Clarissa, Ce face Mimi?, DacicCool, Fashion8, IQool, Mujer, PRwave, Restaurante-Bucuresti.ro, StyleAndTheCity.ro, Vipstyle.

Despre reciclarea mobilierului prin recondiționare

Reciclarea mobilierului protejează mediul înconjurător prin reducerea cererii pentru lemn, metale și materiale plastice, evitându-se aruncarea unor cantități mari de deșeuri la gropile de gunoi și reducând emisiile de carbon asociate cu fabricarea mobilei. Lemnul reciclat are avantajul unui conținut de umiditate mai mic (aproximativ 20%) în comparație cu lemnul nou (aproximativ 60% la 70%), ceeea ce determină o durabilitate mai mare. Lemnul vechi este foarte scump deoarece crapă foarte greu pentru ca e deja foarte uscat. Din aceste motive, reciclarea mobilierului prin recondiționare este foarte valoroasă și presupune repararea unui obiect și repunerea lui în circulație, uneori adaptându-l la mobilierul modern. Totodată, înfățișarea mobilei poate fi schimbată prin recondiționare, chiar daca e zgariata sau și-a pierdut luciul.

Povestea unui cufăr de voiaj

Sunt un cufăr cu capacul boltit, da, din acelea pe care le vezi în muzee. Confrații mei, mai puțin norocoși decît mine, umplu muzeele și cămările. Povestea mea, însă, a fost plină de neprevăzut…

Am văzut lumina zilei cu mulți ani în urmă, (nu mă puneți să socotesc pentru că sunt un biet cufăr fără școală. Pe parcursul îndelungatei mele vieți am ajuns uneori prin internate dar cum am fost adesea depozitat în încăperi întunecoase, nu am învățat niciodată carte).

Cum vă spuneam, am văzut lumina zilei cu mulți ani în urmă, în atelierul lui Sandu Tâmplaru’, meșterul care m-a construit. Îmi amintesc, ca azi, chingile de fier care îmi strângeau capacul ca într-o menghină și lemnul lucios, proaspăt lăcuit. Meșterul de-abia mă scosese la uscat când a dat peste mine jupâneasa conacului… tocmai pregătea calabalâcul domniței și un cufăr din stejar era exact ce-i trebuia (v-am spus ca sunt din lemn masiv, cu capac ferecat în chingi de fier, da?).

După o lungă tocmeală cu meșterul, iată-mă în iatacul Domniței. Spre rușinea mea, în cei 50 de ani cât am slujit-o, am văzut-o foarte rar; de obicei jupâneasa se ocupa de mine, mă curăța cu ștergare moi, îmi ungea balamalele când scârțâiau și mă umplea cu rochii ușoare și delicate ca puful de păpădie.

Anii tinereții mele au fost cei mai frumoși… Îmi amintesc și azi scârțâitul trăsurii și legănatul în bătaia vântului, soarele care îmi mângâia creștetul, chiar și picăturile repezi de ploaie care nu mă speriau și nu mă abăteau de la datoria mea de a proteja comorile pe care le adăposteam…

Apoi, într-o zi, îmi amintesc ca acum, totul s-a schimbat. Scârțâitul molcom al trăsurii a fost înlocuit cu un zgomot asurzitor, ca de tunet… Dintr-o dată am început să fiu înghesuit într-o încăpere acoperită, laolaltă cu alte cufere și baloți…

N-a fost totuși prea rău și, după primul moment de surpriză, m-am obișnuit și chiar m-am împrietenit cu confrații mei. Unii dintre ei erau mai învățați și mi-au spus că am început să călătorim cu trenul, ba chiar erau mulțumiți de noul mijloc de transport; ei îl numeau progres… Cât despre mine, după primele clipe neplăcute, am început să mă obișnuiesc (fie vorba între noi, începusem să îmbătrânesc iar vântul și ploaia nu mai erau la fel de prietenoase ca în tinerețea mea; începusem să scârțâi iar jupâneasa trebuia să îmi ungă balamalele tot mai des).

Uneori, în timpul lungilor călătorii cu trenul (cum îl numeau confrații mei), moțăiam și încercam să-mi amintesc cum arată Domnița, stăpâna mea…

Dar într-o zi părea că totul s-a sfârșit… După o perioadă lungă în care nu am mai văzut lumina zilei, am fost dus într-un loc întunecos și lăsat să zac acolo… Chiar dacă am încercat să-mi ocrotesc cât mai bine comorile adăpostite (rochiile, mănușile și pantofii Domniței), am avut durerea de a le vedea sfârșindu-se pe rând… În jurul nostru mișunau șoarecii și ticăloșii aștia mici a încercat de nenumărate ori să mă înduplece să-i las să scotocească printre comorile mele dar nu m-am îndurat, chiar dacă m-au amenințat de mii de ori că-mi rod capacul sau balamalele…

Am sperat mereu că, în cele din urmă, cineva mă va găsi…

* * *

După ani întregi de uitare, într-o dimineață, în timp ce moțăiam dus pe gânduri, o lumină puternică m-a trezit… Un glas vesel se auzea tot mai aproape și o exclamație atât de puternică încât m-a făcut să-mi sară balamalele:
– Ia te uită ce cufăr frumos! Cred că are peste 200 de ani!

M-am simțit înviorat pe loc. Era prima dată când cineva îmi admira lucrătura. Nici măcar jupâneasa care mă îngrijea pe vremuri nu mă admirase vreodată.

Doamna care mă lăudase m-a scos din podul unde zăceam, m-a curățat de praf și m-a așezat într-un colț al camerei. Este prima dată când stau în lumină și vă mărturisesc că totul mi se pare schimbat…
Doamna petrece foarte mult timp la un birou de nuc, în fața unei cutii vorbitoare, iar șifonierul și sofaua se uită adesea chiorâș la mine, spunând că am carii și că o să le îmbolnăvesc. Dar nu-mi pasă! De curând am auzit-o pe Doamna dând poruncă să fiu dus la un meșter care să-mi repare balamalele și să-mi netezească lemnul. Și chiar dacă șifonierul și sofaua râd de mine și mă numesc ”antic”, știu că voi reuși să-mi fac o nouă familie și o nouă viață.

Deja m-am împrietenit cu cu biroul și îmi împărtășește adesea din amintirile lui; a aparținut bunicii doamnei noastre și îmi povestește uneori întâmplări cu tâlc sau legende cu parfum de epocă…

Acum sunt liniștit. De curând am ajuns în atelierul meșterului Save pentru o curățare temeinică… Vă mărturisesc că, la început, mi-a fost frică. De când am fost construit, niciun alt tâmplar nu a pus mâna pe mine și îmi era teamă ca noul meșter să nu-mi strice lucrătura. Dar m-am liniștit repede… Noul meșter are o mână ușoară și folosește mișcări foarte delicate ca să nu mă rănească.

Mai întâi mi-a desprins ferecătura și mi-a curățat lemnul cu mare atenție. Încă nu-mi vine să cred că nu m-a durut deloc. Într-adevăr, șifonierul și sofaua aveau dreptate, chiar dacă mi-e rușine să recunosc, aveam carii și acum știu de ce simțeam mereu furnicături în capac. Însă meșterul nu s-a lăsat deloc impresionat, mi-a astupat găurile cu niște bețișoare din lemn și mi-a lăcuit lemnul cu o soluție ciudată care m-a scăpat de dăunători. Iar balamalele pe care mi le-a pus sunt noi-nouțe, cum nu am mai avut de tare mult timp…

Aproape o săptămână am fost mereu răsfățat și modelat cu diferite unelte pe care nu le cunosc, apoi, după ce mi s-a uscat noul lac, am putut să mă privesc în oglindă… Vă mărturisesc că am fost șocat… eram din nou tânăr și frumos!

În atelier am avut surpriza de a-mi regăsi unul dintre confrații cu care am călătorit adesea pe tren. Sărăcuțul! Nu mai avea deloc balamale iar capacul îi căzuse într-o parte! Era foarte deprimat. Îmi spunea că zăcuse mulți ani într-o pivniță umedă. Probabil că de asta era așa de ruginit! Urma să plece la un muzeu dar mai întâi avea nevoie de o restaurare completă (așa spunea el că se numește repararea pentru muzeu). Mă bucur tare mult pentru el. Este un cufăr mult mai bătrân decât mine și foarte înțelept și sper să ducă o viață liniștită la muzeu!

Eu astăzi mă întorc acasă. Doamna a venit, m-a văzut și a fost foarte mulțumită de felul cum arăt. Știu că voi putea duce o viață plăcută în colțul camerei, fără teamă de bârfele șifonierului și ale sofalei…

… Și totuși, uneori, noaptea, mi se pare că aud scârțâitul trăsurii și pașii ușori ai Domniței trecând în urma mea și mi se face un dor cumplit de alte întâmplări și alte vremuri…

Povestire scrisă în cadrul proiectului de responsabilitate socială ”Reciclare prin recondiționare”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *