Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sanda Vişan aduce seria documentară “Liverpool, în trei zile”

La TVR 2, din 14 ianuarie, de la ora 12.00

Sâmbăta aceasta, de la ora 12.00, la TVR 2 puteţi urmări primul episod al seriei documentare realizate de Sanda Vişan: “Liverpool, în trei zile”. Pe parcursul a trei episoade difuzate săptămânal sunteţi invitaţi să descoperiţi un oraş de un farmec discret ce a fost vreme de secole poarta maritimă nu doar a Marii Britanii, ci a întregii Europe.

În primul episod, Sanda Vişan face o trecere în revistă a trecutului metropolei britanice, din Evul Mediu până în era industrială – care a făcut din oraşul de pe râul Mersey portul cel mai important al continentului. Istoria lui este rezultatul activităţilor intense din zona portuară, azi parte a patrimoniului UNESCO. Aşa că în acest episod vă puteţi delecta cu o “expediţie” inedită de explorare a vestitelor docuri – invadate astăzi de turişti.
Şi în cel de-al doilea episod – sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 12.00 – periplul prin Liverpool propus de Sanda Vişan are la bază faptele marcante ale trecutului. În istoria Marii Britanii, Liverpool a jucat un rol esenţial în cel De-al Doilea Război Mondial, deoarece de aici s-a desfăşurat celebra “Bătălie a Atlanticului de Nord” împotriva Germaniei naziste. Şi pentru că Liverpool este locul de naştere a grupului Beatles care s-a ridicat până la faima mondială şi a marcat generaţii,  din acest episod nu puteau lipsi detalii inedite legate de istoria grupului rock.

Cel de-al treilea episod al seriei “Liverpool, în trei zile” este programat duminică, 29 ianuarie, de la ora 12.30. Va fi o ediţie în care Sanda Vişan vă va arăta cum un oraş inteligent nu rămâne îngheţat în proiect, atunci când industria care i-a asigurat cândva măreţia s-a prăbuşit. Şi asta pentru că Liverpool, oraş maritim, s-a reinventat ajungând acum să constituie o importantă atracţie turistică a lumii.

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.