Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

S-au deschis înscrierile pentru cea de-a treia ediție a competiției naționale Ten Outstanding Young Persons

Fii tu reflectorul

S-au deschis înscrierile pentru competiția națională care recunoaște, în fiecare an, zece persoane remarcabile din țara noastră.

Organizatorul competiției TOYP, Federația Junior Chamber International România, vă invită să contribuiți la identificarea și recomandarea persoanelor remarcabile în cadrul competiției. Înscrierile sunt deschise până în 22 iunie 2018, urmând ca ulterior să aibă loc jurizarea candidaturilor.

Înscrierea în program se poate realiza de către orice persoană pe site-ul competiției, prin completarea formularului până în data de 22 iunie 2018. După această dată, un juriu specializat va selecta cei zece finaliști. În data de 1 august 2018, JCI România va anunța cine va reprezenta România în competiția internațională de anul viitor.

Candidații din cadul competiției TOYP trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care să fie cetățeni români, cu vârste între 18 și 40 de ani (intervalul de vârstă permis în cadrul organizației JCI) și să aibă realizări excepționale în unul dintre următoarele domenii: Economie, afaceri, antreprenoriat | Politic, Juridic, Guvernamental | Academic | Cultural | Moral, protejare mediu | Protecția copiilor, pace, drepturile omului | Umanitar, voluntariat | Științific, tehnic | Auto-depășire | Inovații medicale.

Gala de premiere a celor zece finaliști pentru România, selectați de juriu, se va desfășura la București, pe 6 octombrie 2018. Ceremonia, parte a programului Conferinței Naționale JCI România (5-7 octombrie 2018) va fi un prilej de întâlnire a antreprenorilor, autorităților, voluntarilor și partenerilor implicați în susținerea valorilor românești.

Finaliștii celei de-a treia ediții din România vor fi înscriși în competiția internațională din 2019, desfășurată la Tallinn, Estonia. „Este o competiție care ne oferă șansa de a face vizibile la nivel internațional și aspectele pozitive pe care le are țara noastră. Anul acesta suntem foarte mândri ca România să fie reprezentată în competiția internațională, de către finaliștii de anul trecut: Sebastian Ioan Burduja, Cornel Amariei, Călin Brandabur, Elif Memet, Radu Vasile, Cătălina Ponor, Tica Darie, Larisa Craru, Ștefan Moisei și Cristian Coman. Vă invităm să le cunoașteți poveștile inspiraționale pe care le au aceste persoane deosebite.”, a arătat Claudia Cordea, coordonatorul proiectului în 2018.

„Este al treilea an în care desfășurăm acest proiect. La edițiile anterioare, văzând poveștile persoanelor nominalizate am trecut printr-un amalgam de emoții: am plâns ascultând povești de viață dramatice, am râs ascultând cum persoanelor nominalizate și-au depășit obstacolele vieții cu haz, ne-am bucurat de realizările lor remarcabile, ne-au făcut să fim mândri de invențiile lor, dar mai presus de toate ne-au motivat să fim mai buni, mai inventivi, să aspirăm la a face o diferență în societatea în care trăim. Toate persoanele nominalizate la TOYP în edițiile anterioare au dorințe comune: dorința de a se autodepăși, dorința de creea comunități mai bune, dorința de a face în primul rând din noi oameni mai buni. Pentru că dacă vrem să vedem o schimbare în jurul nostru, atunci acea schimbare începe în primul rând cu noi” a declarat Florin Ioniță, Președinte JCI România 2018.

“Văzând cum oameni de-o vârstă cu noi mută munții din loc, ajută, se implică, inovează, excelează, contribuie la o lume mai bună, am înțeles că și noi putem să ne depășim limitele și să fim promotorii schimbării. TOYP e mai mult decât un proiect prin care se recunoaște valoarea a zece tineri remarcabili, e un proiect prin care oamenii sunt motivați de semenii lor prin puterea exemplului. Am devenit un ambasador al proiectului pentru că am văzut în persoanele nominalizate putere, compasiune și inspirație. Ediția a treia va aduce în prim plan noi lideri, fie ca impactul să fie din ce în ce mai mare și cât mai mulți români să își găsească un model de urmat.“ a declarat Oana Radu, Președinte JCI România 2017 și inițiator al proiectului TOYP în România.

Din 1938, JCI a premiat aproape 300 de persoane din 57 de națiuni. Printre persoanele premiate de-a lungul timpului se numără personalități bine cunoscute ca: John F. Kennedy, Henry Kissinger, Elvis Presley, Jackie Chan, Wayne Gretzky și multe altele, toate premiate înainte de vârsta de 40 și înainte de a fi atins o recunoaștere internațională. Câștigătorii selectați în cadrul competiției au continuat să reprezinte adevărate modele pentru tinerii din întreaga lume, performând în domeniile în care au fost nominalizați.

„Competiția TOYP a ajuns în România pentru prima dată în 2016, când s-a bucurat de un real succes și un număr impresionant de înscrieri. Ne dorim ca această competiție să devină o tradiție și pentru JCI România, iar tinerii care merită recunoaștere publică pentru munca lor, să fie aplaudați și promovați.”, spune Oana Radu, Președinte JCI România 2017.

ETAPE ALE COMPETIȚIEI JCI TOYP

23.02.2018 – 22.06.2018 Înscriere candidaturi și promovare candidaturi în România
23.06.2018 – 25.07.2018 Evaluare candidaturi și jurizare
01.08.2018 – Anunțare finaliști pentru competiția JCI TOYP România
06.10.2018 – Gala de premiere JCI TOYP România, București
02-08.2019 Înscriere candidaturi în competiția internațională
11.2018 – Gala de premiere JCI TOYP internațional, Tallinn, Estonia.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.