Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Românii preferă „rețetele clasice” în timpul liber: TV-ul rămâne canalul media preferat, conform celui mai recent studiu GlobalWebIndex, realizat cu sprijinul agențiilor de media Starcom și Zenith

Market Snapshot Romania 2019

Pentru a doua oară, agențiile de media Starcom și Zenith au contribuit cu date din România în cel mai recent studiu GlobalWebIndex. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.318 respondenți utilizatori de internet din România, cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani, și prezintă date relevante pentru comportamentul consumatorului român, în comparație cu media globală.

Profilul demografic al utilizatorilor de internet din România este unul echilibrat atât în ceea ce privește distribuția genurilor (50% femei, 50% bărbați), cât și din punct de vedere al distribuției pe grupe de vârstă – se remarcă o pondere mai mare a respondenților cu vârste cuprinse între 45 si 64 de ani versus media globală. În același timp, statusul socio-economic al respondenților nu prezintă diferențe majore față de media globală.

Studiul arată că momentele de relaxare sunt prețuite printr-o interacțiune mai degrabă pasivă, digitală: interacțiunea online și cu televiziunea joacă un rol important, iar partea activă vine într-o prelungire firească a sporturilor urmărite (fotbalul este sportul practicat de către români într-un procent covârșitor: 33%).

Market Snapshot Romania 2019

· 63% dintre utilizatorii de internet români citesc despre probleme de sănătate

Utilizatorii români de internet sunt mai preocupați de problemele de sănătate decât media globală (63% dintre români vs. 40% media globală), dar când vine vorba de practicarea activităților fizice de întreținere a sănătății, românii nu le practică la fel de mult ca utilizatorii dn alte țări.

· 24% dintre utilizatorii români de internet își cumpără vacanțe în străinătate

Studiul GlobalWebIndex mai arată că, datorită facilităților oferite de către statul român, vacanțele în interiorul țării sunt preferate în defavoarea celor peste hotare: 44% dintre românii utilizatori de internet au avut o vacanță în țară în ultimele 6 luni și doar 24% în afara țării. Chiar și față de media globală, internauții români își iau vacanțe în afara țării într-o proporție mult mai mică: 24% vs. 43% media globală.

Odată cu dezvoltarea smartphone-urilor, a scăzut utilizarea laptopurilor, desktopurilor și tabletelor. Ca o consecință directă a mobilității absolute, a planurilor de date mobile din ce în ce mai avantajoase, dar și a dezvoltării rețelelor de telecomunicații, timpul petrecut pe internet a crescut considerabil în rândul generației Z, depășind ușor media globală.

· Consumatorul român preferă în continuare rețetele clasice de petrecere a timpului liber: metoda preferată rămâne televizorul

Acesta este urmat îndeaproape de internet – în special platformele de social media și platformele de streaming. De asemenea, românii își alocă mai mult de o oră pe zi ascultării programelor la radio. Mobilul reprezintă un instrument secundar, folosit însă ca metodă principală de informare și socializare, iar în ultimii ani s-a transformat și în cel mai important instrument de gaming.

· Mobilul – un instrument pentru divertisment

Românii sunt încă reticenți în ceea ce privește utilizarea telefoanelor mobile ca și instrumente financiare (deși creșterea este considerabilă, ținând cont că acest comportament a fost adoptat foarte recent), ei preferând să le vadă mai degrabă ca pe un mijloc de divertisment pentru moment. Principalele tool-uri AI de interacțiune au o valoare scăzută pentru că limba română nu a fost încă implementată pe sistemele de operare, iar engleza vorbită are o valoare deficitară la nivelul țării, având doar 3 decenii de când a început să fie privită ca o limbă de circulație internațională.

· Facebook și YouTube – cele mai populare platforme de social media în rândul utilizatorilor români de internet

Platformele de socializare preferate sunt de departe Facebook și YouTube, în concordanță cu predispoziția internauților români spre a urmări conținut video. Este foarte important de subliniat că Facebook joacă un rol determinant în ceea ce privește informarea și interacțiunea socială (prin Messenger) dar reprezintă totodată și platforma preferată de promovare a companiilor românești. Deși aproximativ jumătate din internauții români au cont pe platforme de nișă precum Twitter, LinkedIn, Pinterest și Snapchat, multe conturi rămân inactive.

· Shopping-ul online este cel mai adesea făcut pe desktop sau laptop. Publicitatea influențează în continuare deciziile românilor.

Achizițiile online sunt realizate preponderent de pe desktop și laptop, în detrimentul telefoanelor mobile, un motiv central reprezentându-l adaptarea cu un ritm mai lent a magazinelor online românești la interfața mobilă.

Motivația achiziționării unui produs este în continuare una clasică, românii fiind în continuare mai mult influențați de reclame (conferindu-le un grad ridicat de încredere) decât de feedback-ul consumatorilor. Metoda principală prin care românii află despre mărci este cea clasică – reclamele de la TV, urmate de căutările pe Google. Motoarele de căutare și platformele de social media sunt cele mai folosite atunci când românii doresc să afle mai multe informații despre mărci sau produse. Nu în ultimul rând, livrarea gratuită este luată în considerare cu prioritate atunci când românii fac cumpărături online, așa cum declară 67% dintre ei.

“Fiecare val de rezultate GlobalWebIndex duce la identificarea de noi insights și ne permite să înțelegem mai bine consumatorii români. Se poate observa că, deși suntem o țară cu o rată de penetrare a internetului crescută, comportamentul online al consumatorilor români rămâne unul clasic, bazat pe acțiuni fundamentale”, a declarat Rodica Mihalache, Starcom Media Head of Consumer & Business Insights.

“Faptul că suntem parte din acest studiu extrem de valoros realizat de GlobalWebIndex, ne permite să avem o vedere comprehensiva asupra consumatorului român în contextul global”, declară Raluca Zancu, Zenith Romania Research Director.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.