Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Robustul Acer Chromebook 11 N7 (C731) este soluția inteligentă pentru sălile de clasă

• Specificațiile de durabilitate includ testarea la căderi de la 1,22 m, rezistența la stropire a tastaturii, în conformitate cu Standardele Militare ale U.S. (MIL-STD 810G)
• Durata lungă de viață a bateriei, de 12 ore* reduce necesitatea de re-încărcare zilnică
• Design-ul fără ventilator sporește fiabilitatea și ajută la funcționarea silențioasă, necesară în săli de clasă, biblioteci sau laboratoare
• Ușor de instalat și de administrat; ideal pentru programe 1:1 și de laborator
• Variante de ecran de 11.6″ IPS touch (C731T) sau non-touch (C731)

Acer anunță disponibilitatea celui mai nou Chromebook ce se adresează segmentului educațional, Acer Chromebook 11 N7 (C731) cu specificații de fiabilitate îmbunătățită. În plus, acesta oferă o durată lungă de viață a bateriei și un design fără ventilator, fiind o alegere excepțională pentru școli care își doresc dispozitive silențioase, puternice și fiabile pentru învățare.

“Chromebook-urile au devenit un standard în tehnologie pentru educația din multe țări,” declară John Miedema, director, product management, Acer EMEA. “Noul Acer Chromebook 11 N7 (C731) va ridica și mai sus standardele pentru dispozitivele utilizate de școli în sălile de clasă sau în laboratoare: o carcasă rezistentă, funcționare silențioasă fără ventilator și un design portabil care îl face ușor de transportat pentru programe 1:1, în clasă, în laborator sau în afara acestuia.”
Conform datelor de la Gartner, Acer Group se află pe locul I în lume la vânzările de dispozitive Chromebook, cu peste 33% cotă de piață în anul 2015**.

Specificațiile de fiabilitate sporesc învățarea în timp real

Design-ul și specificațiile de fiabilitate ale Chromebook 11 N7 (C731) asigură un timp de funcționare maxim și contribuie la o necesitate redusă de mentenanță IT. Dispozitivul a fost supus unor teste riguroase pentru a fi certificat la standardele militare U.S. MIL-STD 810G***. Această testare la nivel militar validează robustețea, fiabilitatea și calitatea noului Chromebook 11 N7 (C731), astfel încât procesul de învățare al elevilor să poată avea loc într-o varietate de locuri.

Acer Chromebook 11 N7 (C731) poate suporta o greutate de până la 60kg de forță aplicată pe carcasa superioară, în timp ce carcasa și balamalele întărite beneficiază de rezistență crescută la îndoiri și stres, chiar dacă studenții îl înghesuie în rucsaci. În plus, structura cu colțuri întărite și banda cauciucată din jurul tastaturii protejează suplimentar Chromebook-ul, pentru a face față chiar și căderilor accidentale de la o înălțime de până la 122 cm.

Aceste caracteristici asigură protecția Chromebook-ului, chiar dacă este răsturnat în timpul transportului sau este scăpat accidental de pe birou. Modelul anti-alunecare aflat pe carcasa inferioară îl face ușor de prins și ajută la prevenirea unor posibile alunecări din mâinile studenților.

Acer Chromebook 11 N7 (C731) are o tastatură rezistentă la stropire, care oferă protecție pentru o cantitate de până la 330ml de lichide. Sistemul unic cu șanțuri de sub tastatură și touchpad drenează apa, astfel că aceasta este dirijată departe de componentele interne, prin partea de jos a șasiului.

O nouă caracteristică a Chromebook 11 N7 (C731) este design-ul tastaturii cu taste încastrate ce nu pot fi îndepărtate cu ușurință de către elevi. În plus, tastatura este creată pentru ca aceștia să se poată bucura de o excelentă experiență la utilizare, chiar și pentru începători.

Acer Chromebook 11 N7 (C731) are un design fără ventilator care asigură o funcționare silențioasă, astfel că nu produce zgomot suplimentar într-o clasă plină de elevi. De asemenea, fiabilitatea este sporită datorită lipsei nevoii de ventilare ce ar putea cauza probleme cu fluxul de aer și acumulări de praf.

Durată lungă de viață a bateriei de până la 12 ore, performanțe excelente

Administratorii și profesorii nu mai trebuie să își facă griji cu privire la încărcarea zilnică a noului Acer Chromebook 11 N7 (C731) deoarece acesta are o durată de viață a bateriei de până la 12 ore, suficientă pentru mai multe zile de utilizare în clasă1. Această durată de viață a bateriei este ideală și pentru programe 1:1 unde elevii utilizează Chromebook-ul de-a lungul orelor la școală și apoi îl iau acasă pentru teme și divertisment. Echipat cu procesoare Intel® Celeron® dual-core, Acer Chromebook 11 N7 (C731) oferă performanțe solide, în fiecare zi.

Opțiune pentru display touch, iar balamaua cu deschidere la 180 de grade promovează partajarea

Acer C731T are un ecran IPS touch de 11.6″, iar C731 este echipat cu  un ecran standard, non-touch. Modelele cu ecran tactil permit studenților un nivel sporit de implicare, din moment ce orice pagină web sau aplicație poate fi utilizată prin gesturi touch, de către o singură persoană sau în grupuri de învățare. Ecranul are o rezoluție de 1366×768 care afișează text, aplicații, videoclipuri sau fotografii clare și în culori vii. De asemenea, balamaua modelului Chromebook 11 N7 (C731) a fost creată pentru a oferi deschidere la 180 de grade – astfel că poate fi așezat perfect deschis pe o masă, pentru partajare în timpul anumitor lecții.

Forma subțire și design-ul portabil al noului Acer Chromebook 11 N7 (C731) îl face ideal pentru a fi utilizat în orice condiții – acasă, la școală, la birou sau în călătorii. Acesta are o grosime de doar 22mm și cântărește doar 1.35kg.

Studenții rămân conectați

Studenții se pot conecta la rețeaua campusului cu Wi-Fi-ul rapid, dual band 2×2 MIMO 802.11ac. Dispozitivul se conectează ușor la periferice via Bluetooth 4.0, două porturi USB 3.0 și un port HDMI. Studenții pot utiliza și căști prin intermediul portului audio combo de 3.5mm. Fișierele pot fi transferate cu ajutorul cititorului de carduri SD încorporat.

Partajare și colaborare

Acer Chromebook 11 N7 (C731) permite logare multiplă pentru păstrarea în siguranță a datelor fiecărui student. Aceștia se pot conecta cu ușurință în contul personal pentru a fi siguri că proiectele lor, contul de Gmail și alte informații sunt în deplină siguranță, chiar și în cazul în care Chromebook-ul este pierdut sau furat. Stocarea în Google Drive păstrează fișierele, documentele și fotografiile în siguranță în cloud și asigură acces la cea mai recentă versiune**** a lor.

Prețuri și disponibilitate

Mai multe modele ale noului Acer Chromebook 11 N7 – atât C731 cu ecran non-touch, cât și C731T cu ecran IPS touch – vor fi disponibile cu spațiu de stocare eMMC de 16GB sau 32GB eMMC și 4GB RAM. Acestea vor fi disponibile în EMEA începând cu luna februarie, la prețuri de la €299.

Pentru a afla mai multe despre disponibilitate, specificațiile produselor și prețuri pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cea mai apropiată filială Acer via www.acer.com.

* Durata de viață a bateriei este bazată pe Google power_LoadTest pentru modelul non-touch. (https://www.chromium.org/chromium-os/testing/power-testing). Durata de viață a bateriei variază în funcție de model, configurație, aplicații, setări de consum, condiții de funcționare și specificații utilizate.
** Gartner “Market Share: Devices, All Countries, 4Q15 Update” 16 februarie 2016.
*** Testate de laboratoare terțe calificate pentru anumite proceduri de testare sub standardul MIL-STD 810G (oct. 2008) pentru condiții înconjurătoare care includ temperaturi crescute sau scăzute, umiditate, vibrații, șocuri mecanice, ploaie, praf și nisip.
**** Mai multe informații despre Google Drive pe dispozitivele Chrome devices: https://bit.ly/2iIvMm2.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.