Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Radio România Cultural transmite în direct, de Ziua Culturii Naționale, “Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2023”

afis Gala Tinerilor Scriitori 2024

Radio România Cultural transmite în direct “Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2023”, eveniment care celebrează cea de-a paisprezecea ediție a Zilei Culturii Naționale, luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 16.00, în Sala ”Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu nr. 8).

Radio România Cultural este coproducător al galei încă de la prima ediție, transmițând în direct evenimentul în fiecare an.

Juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2023 a anunțat public nominalizările pentru Gala Tânărului Scriitor, ediția a XIV-a, precum și acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2023 volumului ”Kaddish” de Radu Vancu, apărut la Casa de editură Max Blecher din București.

Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2023 sunt nominalizate cărți semnate de Ligia Keșișian, Maria Martelli, Ion Agaci, Vasile Gribincea și Cătălin Șuteu. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2023 sunt nominalizate cărți semnate de Emilia Faur și Alex Olteanu. Pentru secțiunea Premiul Tânărul critic literar al anului 2023 sunt nominalizate cărți semnate de Daiana Gârdan și Sorin Iagaru-Dina.

afis Gala Tinerilor Scriitori 2024

Juriul Galei este format din Cristina Bogdan, Bianca Burța-Cernat și Cosmin Perța. Artistul vizual Mihai Zgondoiu a realizat afișul și diplomele Galei Tinerilor Scriitori.

Programul Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2023 îi are ca invitați speciali pe soprana Ana-Maria Godoroja și pianista Andra Băcilă, studente la Academia Regală de Muzică din Londra, alături de Mike Godoroja & Blue Spirit.

Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.

Nominalizări Gala Tinerilor Scriitori pentru anul editorial 2023

Tânărul poet al anului 2023

Ligia Keșișian, „Anul tigrului de apă” (Max Blecher)
Maria Martelli, „Cea mai norocoasă ființă” (Fractalia)
Ion Agaci, „Desculț. Pavaj proaspăt turnat” (Tracus Arte)
Vasile Gribincea, „Coerența labirintică” (Cartier)
Cătălin Șuteu, „apelofo_b” (OMG)

Tânărul prozator al anului 2023

Emilia Faur, „Viața e a mea” (Polirom)
Alex Olteanu, „Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă” (Polirom)

Tânărul critic literar al anului 2023

Daiana Gârdan, „Între lumi. Romanul românesc în sistemul literar modern” (Casa Cărții de Știință)
Sorin Iagaru-Dina, „Oglinda când ți-ar arăta… Discursul critic a șase scriitori români postbelici” (Editura MNLR)

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.