Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Producătorul detergentului de pardoseli nr.1 în comerțul tradițional din România va deschide o nouă fabrică

vizual Solutii curatenie pardoseli

Cu o prezenţă tot mai activă și o gamă tot mai variată de produse, Pons Ro Prodcom – producător și distribuitor ASEVI de peste 25 ani în România – va inaugura în cca un an noul sediu (producție, depozitare, logistică, birouri) în comuna Brănești, județul Ilfov.

Creșterea cifrei de afaceri cu 15% în 2020 faţă de anul anterior s-a datorat și lansării unei game complete de soluții de dezinfectare & igienizare, ASEVI Gerpostar Plus, gamă dezvoltată în ultimii 3 ani și care include: dezinfectant multisuprafeţe, igienizant baie, igienizant aditiv textil, igienizant ambient și țesături, precum și detergent igienizant rufe. Conform unui studiu Nielsen, în perioada martie 2020 – februarie 2021 Asevi Gerpostar Plus a ocupat locul 4 în Topul vânzărilor de dezinfectanți la nivel naţional.

Cu toate că întreaga gamă ASEVI a trecut printr-un proces de modernizare a designului ambalajelor, gama de detergenți pardoseli a rămas neschimbată datorită gradului ridicat de recunoaștere a produselor, precum și respectului faţă de clienții care și-au exprimat preferința de a nu se aduce modificări produsului lor favorit: „Soluția pardoseli Portocală”. Căci pe segmentul soluțiilor de pardoseli, în comerțul tradițional, ASEVI este de câțiva ani lider, cu peste 3 milioane de unități vândute anual.

vizual Solutii curatenie pardoseli

În completarea gamei de detergenți pardoseli se lansează azi, exclusiv pe piața din România, „Detergent Pardoseli Asevi Green” 1L, o soluție concentrată care întregește oferta actuală: ”Portocală”, „Mio” și „Cian”. După un proces minuțios de cercetare a preferințelor și nevoilor consumatorilor români, s-a creat un parfum unic, inspirat de prospețimea naturii, care încorporează esență de vanilie, lemn de santal, chihlimbar, paciuli, fructe de pădure, musk, rozmarin, bergamotă, măr și iarbă verde. „Green” este perfect aliniat gamei din care face parte în ceea ce privește puterea de curățare, igienizare și persistenţă a parfumului. Astfel, cei 4 detergenți pardoseli vor consolida și mai mult locul 1 ocupat în categorie.

 

Printre cele mai ambițioase planuri ale companiei, investiția fiind de cca 5 milioane euro, se numără și inaugurarea unui nou spaţiu de producție, depozitare, logistică și birouri, terenul de 35,000 mp fiind achiziționat încă de acum 3 ani în Brănești, județul Ilfov. Compania beneficiază de sprijinul firmei-mamă, Pons Quimicas SL din Spania – fondată în 1965 – atât în ceea ce privește achiziția și punerea în funcțiune a celor mai moderne linii de producție, cât și formării personalului (producție, laborator) în utilizarea și întreținerea acestora.

Pons Ro Prodcom randare fabrica 2022

Monica Grădinaru, Directorul Adjunct al companiei, declară: „Diversificarea gamei noastre de produse și adaptarea la contextul sanitar actual, alături de noua fabrică pe care ne-o dorim de mulți ani, confirmă faptul că Pons Ro Prodcom este pe drumul cel bun. Cu o echipă restrânsă, dar dedicată, și cu parteneri extraordinari, brandul ASEVI și-a făcut încet dar sigur loc în sufletele clienților. I-au convins calitatea excelentă și prețul corect, precum și promisiunea noastră de a nu-i dezamăgi niciodată. Lucrăm constant la extinderea lanțului de distribuție, în special în comerțul modern, pentru a fi și mai aproape de cumpărătorii care ne apreciază produsele. Cel mai de succes detergent de pardoseli, ‚Portocală’, are de azi în ‚Green’ atât un frățior, cât și un candidat la locul secund. Credem foarte tare în noul produs dezvoltat special pentru piața românească, în faza de testare fiind unanim acceptat de consumatori. Sperăm că va da lovitura și va fi prezent curând pe rafturile cât mai multor magazine!”

 

Brandul ASEVI și-a extins anul trecut distribuția în alte 2 lanțuri mari de retail (Kaufland și Mega Image) și a lansat și un shop online unde clienții loiali își pot comanda oricare dintre cele peste 100 produse din portofoliu.

Totodată, și-a conturat o strategie eficientă de marketing & conținut în social media, fiind lider necontestat în categoria Home Care cu Share of Voice între 40%-80% și lansând propriul Serial online pe Canalul YouTube care a depășit 1 milion vizualizări.

 

Mereu implicată în comunitate, compania redirecţionează impozitul pe profit de peste 5 ani către Asociația BookLand a carei misiune educațională vizează renovarea de şcoli în mediul rural, unde anul acesta contribuția ASEVI ajută la modernizarea a 23 şcoli, schimbând în bine viitorul a 5,000 elevi anual.

Pons Ro Prodcom, compania care produce de peste 25 ani pentru piața locală întreaga gamă ASEVI (creată acum 56 ani în Spania), a fost clasată de Camera de Comerț și Industrie a României pe locul 1 în Topul Naţional al Firmelor 2020 Întreprinderi Mici la categoria „Fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere”. Portofoliul companiei include produse pentru uz casnic și profesional: detergenți & balsamuri de rufe, soluții pardoseli & diverse suprafețe, odorizanți ambient & materiale textile, dezinfectanți.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.