Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Prima Development Group a demarat un nou proiect rezidențial în capitală, PRIMA Vista, un complex de amploare cu 482 de apartamente

PRIMA Vista apartamente
  • După Core Timpuri Noi și Boemia Apartments, dezvoltatorul orădean își îndreaptă atenția către zona de nord a Bucureștiului, în cel mai important centru de business;
  • La finalizare, acesta va fi complexul rezidențial cu cel mai mare număr de stații de încărcare de tip fast-charge a mașinilor electrice din București;
  • Prima fază a proiectului PRIMA Vista va fi finalizată în primavara anului 2024.

După două proiecte în zone centrale ale Capitalei livrate cu succes, Boemia Apartments și Core Timpuri Noi – premiate internațional la European Property Awards, Prima Development Group a demarat un nou proiect rezidențial în zona de nord a Bucureștiului, PRIMA Vista, într-o locație situată lângă cel mai important centru de business al orașului. Amplasat pe Șos. Fabrica de Glucoză, pe un teren de 12.000 mp, complexul cu 482 de apartamente este cel mai ambițios proiect al dezvoltatorului orădean pe piața bucureșteană și propune un ansamblu imobiliar ce se diferențiază prin funcționalitate și concept arhitectural.

„Cum se vor simți oamenii în locuințele PRIMA Vista? Cum să facem ca experiența viitorilor locatari să fie cât mai plăcută și mai complexă, începând din primul moment, când studiază exteriorul ansamblului și continuând cu cele mai mici detalii de interior? Aceasta a fost tema pe care a avut-o pe masă întreaga echipă Prima formată din constructori, ingineri, arhitecți, la debutul celui mai recent proiect rezidențial al nostru, care are toate datele să devină unul de referință pentru portofoliul Prima”, spune Adrian Stoichină, COO Prima Development Group. „Toate apartamentele complexului PRIMA Vista au fost gândite pornind de la experiența locuirii. Ne-am consultat cu cei mai buni specialiști în arhitectură și design de interior, pentru că vrem să oferim locatarilor nu numai clădiri care arată bine, ci și confortabile, cu dotări inteligente și funcționalități exact acolo unde e nevoie de ele”, mai spune Adrian Stoichină.

Ansamblul PRIMA Vista va fi format din 4 clădiri cu câte 10 etaje conectate între ele prin clădiri cu regim de înălțime mai mic, de 2 etaje, și va oferi rezidenților locuințe care răspund unei game variate de necesități: de la studiouri, la apartamente cu 2, 3, 4 camere, dar și penthouse-uri. Construite cu atenție la detalii și materiale de calitate premium, cu suprafețe vitrate mari ce vor permite rezidenților să se bucure de priveliștea oferită de poziționare, PRIMA Vista are toate premisele să devină proiectul de referință al dezvoltatorului pe piața bucureșteană. Dotate cu sisteme Smart Home, cu centrale individuale de ultimă generație, încălzire prin pardoseală și alte tehnologii inteligente, apartamentele complexului permit o economie de energie de până la 25%. De asemena, terasele spațioase și balcoanele cochete pot fi folosite pentru momente de relaxare, cine cu familia și prietenii sau pentru munca de acasă.

În complex vor exista și spații comerciale cu acces la serviciile necesare zi de zi, precum magazine, cafenea sau farmacii, sau spații destinate rezidenților care vor să-și mute afacerea mai aproape de casă. La distanță de cel mult 15 – 20 de minute de mall-uri, centre medicale, parcuri, restaurante și baruri, clădiri de birouri, grădinițe, școli și săli de sport, PRIMA Vista va avea două grădini private amenajate de cei mai apreciați proiectanți peisagiști din România și la finalizare va fi proiectul rezidențial cu cel mai mare număr de stații de încărcare de tip fast-charge pentru mașinile electrice din Capitală, cu peste 60 de locuri de parcare echipate cu astfel de stații.

Prima Development Group este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România după numărul de unități livrate anual, cu experiență de peste 18 ani pe segmentul construcțiilor rezidențiale.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.