Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premieră la Focus Sat TV și în Aplicația Focus Sat: competiții sportive de de rugby și padel

Premieră la Focus Sat TV și în Aplicația Focus Sat: competiții sportive de de rugby și padel

În această toamnă, pasionații sporturilor de contact și ale celor cu rachete sunt invitați la Focus Sat TV și în Aplicația Focus Sat să urmărească o serie de competiții sportive noi. Pe lângă seriale și filme europene, Focus Sat TV și Aplicația Focus Sat oferă în premieră iubitorilor de sport competiții de rugby, un sport cu tradiție și apreciat în România, și padel, un sport care a cucerit lumea într-un timp record și care devine din ce în ce mai popular și la noi în țară.

Noul conținut sportiv este difuzat live la Focus Sat TV în zilele de weekend și este disponibil în reluare timp de 7 zile în Aplicația Focus Sat, astfel încât utilizatorii să aibă acces la ele oricând doresc pe orice dispozitiv smart.

Premieră la Focus Sat TV și în Aplicația Focus Sat: competiții sportive de de rugby și padel

Competițiile sportive disponibile acum și exclusiv în portofoliul Focus Sat sunt:

TOP 14 – https://top14.lnr.fr/. Competiția profesionistă TOP 14 a fost creată în 1892 și este operată de Liga Națională Franceză de Rugby (începând din 1998). Aceasta este una dintre cele trei mari ligi de rugby din Europa și este alcătuită – așa cum îi spune și numele – din cele mai puternice 14 cluburi din Franța, care concurează pentru un loc în Cupa Campionilor Europeni la Rugby. Competiția se desfășoară în perioada august – iunie anul următor,în două etape: faza calificărilor (la care participă toate cluburile) și faza finală (prin eliminare directă, pentru primele șase echipe). Finala va avea loc pe Stade de France din Paris, iar câștigătorul va primi trofeul „Scutul lui Brennus”. Ultimele două clasate din faza calificărilor retrogradează în cel de-al doilea eșalon valoric, Pro D2, în timp ce primele două cluburi din Pro D2 promovează în TOP 14.

Echipele care termină pe primele opt locuri ale TOP 14 reprezintă Franța în Cupa Campionilor Europeni la Rugby. Începând din august cele mai importante meciuri din TOP 14 sunt transmise live la Focus Sat TV, iar în Focus Sat App pot fi urmărite live și în reluare. Octavian Pescaru, fost sportiv de performanță, jurnalist, comentator sportiv, producător cu o experiență de peste 30 de ani, asigură comentariile live pentru acestea.

World Padel Tour și Premier Padel – https://worldpadeltour.com/en; https://www.youtube.com/@PremierPadelTV. Padelul este un sport cu rachetă care combină elemente din tenis, squash și badminton. Inventat în 1969 de omul de afaceri mexican Enrique Corcuer, acesta este practicat astăzi de peste 8 milioane de jucători din întreaga lume, mai ales în țările hispanice. World Padel Tour (WPT) este cel mai mare și cel mai urmărit circuit profesionist de padel din lume. Ediția din acest an este una aniversară, care marchează 10 ani de când Padel Pro Tour a devenit World Padel Tour. De-a lungul întregului an 2023, WPT include un total 27 de turnee, în 14 țări diferite, din Abu Dhabi și Viena, până în Amsterdam și Barcelona. Pentru sezonul din 2023, WPT a simplificat structura competițională: un singur turneu include calificările și runda principală. La sfârșitul acestei veri, în Finlanda vor sosi peste 250 dintre cei mai buni jucători de padel din lume.

Premier Padel (PP) este turneul profesionist care se desfășoară numai în Qatar, Italia, Franța, Argentina și Mexic. Ambele circuite sunt recunoscute de către Federația Internațională de Padel. Începând din septembrie cele mai importante confruntări vor putea fi urmărite live la Focus Sat TV, live și în reluare în Focus Sat App. Printre pionierii promotori ai acestui sport aflat la început de drum în România se numără și Cristian Frisk. Jurnalist și comentator cu o experiență în domeniu de 15 ani, Cristian va asigura comentariile pentru transmisiunile live de padel de la Focus Sat TV.

Programul noilor competiții sportive transmise în direct la Focus Sat TV și în Aplicația Focus Sat este următorul:
sâmbătă (2 septembrie), de la ora 16:00 – Rugby TOP 14: Oyonnax vs Toulouse;
sâmbătă (2 septembrie), de la ora 22:05 – Rugby TOP 14: Clermont vs La Rochelle;
duminică (3 septembrie), de la ora 14:00 – World Padel Tour Finland Open 100: Finala Feminină și Masculină;
duminică (3 septembrie), de la ora 22:05 – Rugby TOP 14: Bordeaux vs Toulon.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.