Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Platforma PROCESIO, finanțată cu peste 1 milion de euro până în prezent, se lansează global, în această seară

Mihai Dârzan, CEO Ringhel

Mai mult de 600 de beta testers din 25 de țări au participat în ultimele 6 luni la testarea privată a tehnologiei

PROCESIO lansează astăzi public platforma sa de automatizare a proceselor pe baza tehnologiei No-Code/ Low-Code. Cei care doresc să proiecteze și să construiască procese automate își pot face un cont direct pe site-ul www.procesio.com. Ei pot selecta un plan gratuit sau un plan cu abonament și pot începe imediat să construiască integrări și automatizări în platformă. Pentru fiecare plan cu abonament, există o perioadă de testare de 14 zile. Abonamentul poate fi reînnoit anual, iar valoarea sa, în funcție de nevoile de business ale clientului, este între 600 și 6000 euro / an.

PROCESIO este o platformă inovatoare, bazată pe tehnologia No-Code/ Low-Code și dezvoltată de compania Ringhel. PROCESIO permite oricărei companii să își automatizeze procesele de business fără a aloca resurse mari la nivelul echipelor IT. Platforma le oferă utilizatorilor posibilitatea să creeze prototipuri, să testeze și să implementeze procese de automatizare într-un mod rapid și flexibil.

PROCESIO a beneficiat până acum de investiții de peste 1 milion de euro. Ringhel a lansat în ultimul an două runde de finanțare pentru dezvoltarea tehnologică a platformei și accelerarea lansării globale, runde la care au participat investitorii existenți ai companiei, fondatorii, dar și comunitatea de investitori ai Seedblink.

Pe 31 martie a.c. compania s-a lansat pe piața internațională, în cadru privat. Stadiul Private Beta s-a încheiat astăzi, odată cu lansarea oficială publică.

Mihai Dârzan
Mihai Dârzan

«Perioada de Private Beta a fost foarte intensă pentru noi. A fost o etapă de rafinare a viziunii, de constructie și de testare. Am colectat și implementat feedback de la utilizatorii early-adopters; aici am avut norocul să colaborăm cu o comunitate foarte dedicată și entuziastă față de tehnologia noastră, ceea a permis echipei să dezvolte capabilități noi, în acord cu nevoile utilizatorilor, precum Decisional, For each sau Join, acțiuni care cresc capacitatea platformei de oferi integrări complexe», a declarat Mihai Dârzan, Fondator Ringhel, compania care deține PROCESIO.

«Tot în această perioada ne-am definit și cristalizat poziția în piață – aceea de Integration Platform-as-a-Service (iPaas)», a mai declarat Dârzan.

În cadrul evenimentului de lansare care va avea loc astăzi online, începând cu ora 18.00, Mihai Dârzan și Marian Voicu, Deputy CEO vor demonstra capabilitățile PROCESIO, punând accent pe diferențele pe care le aduce acest tip de platformă comparativ cu scrierea tradițională de cod. Totodată, ei vor detalia și planurile de dezvoltare ale companiei.

Marian Voicu, CEO PROCESIO
Marian Voicu

«Aș sintetiza planurile noastre de viitor în trei cuvinte: integrare, colaborare, flexibilitate. Ne propunem să facilităm integrarea PROCESIO cu alte aplicații și platforme de tip SaaS și să punem și mai mult accent pe funcționalitatea No-Code. În perioada următoare, focusul nostru este să dezvoltăm capabilități care să permită o flexibilitate și mai mare pentru utilizatori, cum ar fi: maparea datelor, integrarea modelelor de date, generarea de template-uri etc» a concluzionat Mihai Dârzan.

Roadmap-ul companiei este disponibil aici: https://roadmap.procesio.com/.

Pentru înscrieri la evenimentul de lansare, accesați: https://lu.ma/procesio-public-launch.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.