„Piraţii din Caraibe” se reîntorc pe marile ecrane după 6 ani de la ultima călătorie pe mare a faimosului Căpitan Jack Sparrow. Biletele pentru continuarea mult-aşteptată a aventurii din Universul Disney se vor putea achiziţiona începând de vineri, 12 mai. Cea de-a cincea parte a celebrei francize – „Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar” – va ajunge în cinematografele din România începând din seara datei de 25 mai. Dacă eşti fan înfocat al seriei, sau dacă pur şi simplu vrei să ai parte de acţiune pe cinste, umor spumos şi efecte speciale impresionante, cumpărarea biletelor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care văd filmul.
Filmul „Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar” este distribuit de Forum Film România şi va fi disponibil în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.
În noul film, Johnny Depp revine în rolul piratului Jack Sparrow, aflat din nou în pericol, fiind urmărit de marinarii-fantomă, în frunte cu Căpitanul Salazar (Javier Bardem), care a reuşit să scape din Triunghiul Diavolului şi îşi doreşte cu îndârjire să îl găsească şi să îl omoare pe Sparrow.
În încercarea de a scăpa de Salazar, Jack se aliază cu Henry (Brenton Thwaites), un marinar tânăr din Flota Navală Regală şi cu Carina Smyth (Kaya Scodelario), o specialistă în astronomie. Singura lor scăpare este legendarul Trident al lui Poseidon. Cei trei pornesc în căutarea lui, la bordul corăbiei „Pescăruşul Mort” (Dying Gull), fiind urmăriţi de cel mai aprig duşman pe care l-a avut până acum Sparrow.
Din distribuţia filmului „Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar” mai fac parte şi: Kevin R. McNally ca Joshamee Gibbs, Golshifteh Farahani în rolul vrăjitoarei Shansa, David Wenham ca Scarfield, Stephen Graham în rolul lui Scrum, şi Geoffrey Rush care revine în rolul Căpitanului Hector Barbossa.
Joachim Rønning şi Espen Sandberg sunt regizorii „Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar”, avându-l ca producător pe Jerry Bruckheimer. Mike Stenson, Chad Oman, Joe Caracciolo, Jr., Terry Rossio şi Brigham Taylor sunt producătorii executivi, scenariul fiind scris de Jeff Nathanson.
Trailere: