Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Piața serviciilor de consultanță a depășit în 2018, pragul de 200 milioane euro

Horváth & Partners
  • Piața de consultanță a crescut cu aproximativ 6% în 2018, față de 2017;
  • Segmentul serviciilor de consultanță în management din România își va menține tendința de creștere de 6% și în 2019, conform estimărilor;
  • Digitalizarea reprezintă unul dintre principalele motoare de dezvoltare a pieței.

Horváth & Partners, unul dintre cei mai importanți jucători locali și internaționali pe piața consultanței în management, estimează că piața serviciilor de consultanță din România a înregistrat o creștere de circa 6% în 2018, față de 2017, situându-se în prezent la peste 200 milioane euro, ca cifră de afaceri a principalilor jucători de pe piață. Activitatea companiilor care oferă servicii de consultanță în zona Europei de Est s-a intensificat, iar România a urmat această direcție. Reprezentanții Horváth & Partners se așteaptă la același procent de creștere și în 2019. Conform rezultatelor raportate de principalele companii de consultanță din regiune, România se clasează pe a doua poziție, în urma Poloniei, ca valoare a serviciilor de consultanță oferite de cei mai importanți jucători din domeniu, în 2018. Astfel, pe piața poloneză, companiile de consultanță au furnizat anul trecut servicii în valoare de peste 500 milioane euro.

Horváth & Partners

“Pentru piața serviciilor de consultanță în management din România, 2018 a fost unul dintre cei mai buni ani din ultima perioadă. Digitalizarea este, încă din 2017, unul dintre principalele motoare ale pieței. În 2018, am avut un număr semnificativ de cereri de la clienți care doreau să-și crească nivelul de productivitate și să își eficientizeze procesele, astfel că au avut nevoie de consultanță pentru implementarea de servicii digitale. Majorările salariale au pus presiune pe multe companii, determinându-le să aloce mai multe fonduri pentru consultanță în vederea îmbunătățirii performanței și a reducerii de costuri. În ceea ce privește investițiile, din ce am observat, cuvântul de ordine în primul semestru din 2019 va fi prudența, pe fondul noilor modificări legislative”, a declarat Kurt Weber, Director General al Horváth & Partners Romania.

În 2018 s-a înregistrat cea mai mare creștere a cererii de servicii de consultanță din ultimii cinci ani. Din punct de vedere al repartizării cererii, cele mai multe solicitări au venit din partea companiilor de servicii financiare, urmate de cele din sectorul energetic și al resurselor umane. În urma acestora vin sectorul de producție, serviciile, companiile cu profil tehnologic, de media și telecomunicații, precum și cele din retail. În 2018, sectoarele în care s-au observat cele mai importante creșteri în ce privește numărul de clienți pentru servicii de consultanță sunt producția si retailul, care au avut creșteri de circa 10%.

În ceea ce privește tipul de consultanță, cele mai solicitate domenii au fost:

  • consultanța tehnologică, ce presupune sprijin în dezvoltarea și îmbunătățirea de servicii și instrumente în domeniile aplicațiilor mobile, social media, robotizare și automatizări, Internetul Lucrurilor (IoT), Inteligență Artificială (AI). Acest domeniu a înregistrat o creștere de aproximativ 10% în 2018;
  • consultanța în îmbunătățirea proceselor operaționale, care a crescut cu 5% anul trecut;
  • consultanța în elaborarea sau îmbunătățirea strategiei companiei, unde s-au înregistrat cu 5% mai multe cereri față de 2017;
  • consultanța în Resurse Umane și managementul schimbării, care a înregistrat cu 5% mai multe solicitări în 2018;
  • consultanța financiară, care a crescut cu 2%, pe parcursul lui 2018.

Estimările Horváth & Partners legate de evoluția pieței serviciilor de consultanță vizează strict managementul performanței la nivel de companie și optimizarea performanței organizațiilor, fără a face referire la audit și serviciile conexe sau alte servicii de consultanță de afaceri, cum sunt consultanța fiscală, juridică sau consultanța în managementul riscului. Horváth & Partners oferă servicii de consultanță în management strategic și inovație, managementul proceselor și organizare, managementul operațiunilor și achizițiilor, controlling și finanțe, training, management în vânzări și IT. La ora actuală, compania se diferențiază în peisajul local prin modelul de consultanță aplicat, care urmărește consilierea clientului pe parcursul întregului proces, de la dezvoltarea conceptului, până la aplicarea sa în activitatea curentă și urmărirea rezultatelor obținute și al impactului acestora asupra organizației.

“2019 se anunță a fi un an extrem de interesant și dinamic pentru segmentul nostru de piață, cel al consultanței în management. Ne așteptăm la creșteri majore în zona de consultanță tehnologică, odată cu avântul global în ce privește automatizările, robotica și tot ce semnifică procesele de Inteligență Artificială. O tendință puternică, manifestată încă din 2017 și care prognozăm că va continua și în următorii cinci ani, este externalizarea în România a operațiunilor unor mari companii europene și americane. Acest proces se mai numește și nearshoring și se realizează în prezent în special cu serviciile de IT. Mai mulți jucători de renume și-au mutat parțial departamentele de dezvoltare pe piața locală, iar în 2018 au consolidat acest proces, printre aceștia numărându-se: Porsche Engineering Group în Cluj-Napoca, Continental AG în Sibiu și Timișoara etc. Preconizăm că acest fenomen va continua și în 2019, țara noastră fiind considerată un punct fierbinte al nearshoring-ului serviciilor de R&D (cercetare și dezvoltare) și IT, din Europa”, a adăugat Kurt Weber.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.