Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pianista Sînziana Mircea compune și lansează două videoclipuri inedite

Sînziana Mircea, Fortuna - Variațiuni pe teme din Carmina Burana, Carl Orff

Pentru artiștii din întreaga lumea ultimul an a fost un an cu multe provocări, fiind anulate sau amânate concertele care fuseseră stabilite cu mult timp în urmă. În același timp, a fost un an deosebit, în care adevărații artiști au avut prilejul de a acorda timpul necesar pentru a da frâu liber inspirației.

Ministerul Culturii a acordat în prima jumătate a acestui an o Bursă Brătianu pianistei române Sînziana Mircea, pentru promovarea valorilor culturale contemporane din România. În cadrul acestei burse Sînziana lansează două videoclipuri: Fortuna – după Carmina Burana, de Carl Orff, și Home – după Dansurile Românești, de Theodor Rogalski.
Anunțăm acum lansarea primului videoclip rezultat.

Sînziana Mircea, Fortuna - Variațiuni pe teme din Carmina Burana, Carl Orff
Sînziana Mircea

Astfel, videoclipul Fortuna a fost lansat joi, 29 octombrie de la ora 19, urmat de lansarea videoclipului Home la o săptămână după, respectiv joi 5 noiembrie, de la aceeași oră 19, pe canalul YouTube al artistei. Rezultat al creației Sînzianei, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, unde s-au realizat înregistrările de interior, clipurile au fost realizate în colaborarea cu Dan Gherghiceanu/ AEROVIEW.ro și Dan Corjos (audio).

„Bursele și premiile Brătianu au fost acordate pentru prima dată în acest an, în cadrul a trei sesiuni. Prin acest proiect artiștii contemporani sunt sprijiniți financiar și totodată moral. Avem tineri care sunt valoroși și care pot performa și cu ajutorul burselor Brătianu. Acestea pot fi o rampă de lansare a multor proiecte de succes și mă bucur să văd că Sînziana Mircea, laureată în multe concursuri internaționale, a  folosit bursa pentru demararea unui nou proiect muzical. Felicitări Sînziana și mult succes în tot ceea ce îți propui”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

“Bursa Brătianu, oferită de Ministerul Culturii a reprezentat un punct de sprijin extrem de important, într-un moment foarte dificil pentru artiști. Totodată, acest proiect m-a încurajat să continui explorarea direcției componistice, dincolo de cea interpretativă. Ca o prelungire a proiectului “Imagine Chopin” de anul trecut, în acest an, în cadrul Bursei Brătianu am ales două piese extrem de contrastante, dar care, în acest context pandemic, au o semnificație aparte pentru mine”, a declarat pianista Sînziana Mircea.

Prima dintre cele două piese care a fost lansată joi, 29 noiembrie, pe canalul Youtube al Sînzianei Mircea este piesa Fortuna – Variațiuni pe teme din Carmina Burana, de Carl Orff. Sînziana a mărturisit: ”De ce Carmina Burana? Pe de-o parte, dramatismul cantatei “Carmina Burana” reflectă vremurile în care trăim, dar în care nu trebuie să ne pierdem speranța. Muzica pe care mi-am dorit să o împărtășesc cu voi este despre curaj, perseverență și victorie.

Videoclipul piesei aduce un strop de magie, împletind realul cu imaginarul, plecând de la vechile legende românești legate de Sânziene. În credința populară, acestea sunt ființe fantastice, care trăiesc în pădure și care în noaptea de Sânziene cântă, dansează și aduc energii binefăcătoare întregii lumi. Mesajul videoclipului este despre o căutare perpetuă a sinelui proiectat într-o dimensiune fantastică, ghidați fiind de muzica și de legătura profundă cu natura”.

Cea de-a doua piesă pentru care videoclipul va fi lansat săptămâna viitoare este ”Home”, inspirată de teme din Dansurile Românești ale lui Theodor Rogalski, care evocă acea senzație de bucurie absolută pe care o avem atunci când ne gândim la ceea ce înseamnă “acasă” pentru fiecare dintre noi, așa cum mărturisește Sînziana: ””Acasă” nu este un loc, ci un sentiment: este ceea ce simțim atunci când suntem fericiți. Pentru mine, “acasă” înseamnă România și muzica ei.”

De menționat este faptul că în realizarea videoclipurilor, Sînziana Mircea și Dan Gherghiceanu – Aeroview.ro, se află la cea de a doua colaborare, după Turneul “Imagine Chopin” din 2019, Dan realizând proiecțiile video din timpul concertului de la Sala Radio care a avut loc anul trecut, pe 14 noiembrie 2019. “Suntem onorați de această nouă colaborare cu Sînziana Mircea, un muzician deosebit cu o interpretare muzicală spectaculoasă, venind mereu cu elemente inovative”, a spus Dan Gherghiceanu/AEROVIEW.

”Pornind de la faimosul “Adagio” a lui Marcello în transcripția contemporanului său Bach, am urmat această tradiție muzicală existentă de secole, în care compozitorii realizau variațiuni și transcripții pe temele altor muzicieni. Pe măsură ce am început să scriu piesele pentru Bursa Brătianu, mi-au venit si alte idei de care nu am putut să mă despart. Astfel s-a născut un nou proiect independent: “FORTUNA – Piano Sensation”, un album de autor cu propriile mele compoziții pe teme din muzica clasică, care va fi lansat în luna decembrie 2020 la legendara casă de discuri Electrecord. Acest album reunește atât piesele compuse anul acesta, precum și piesele prezentate anul trecut în Turneul Imagine Chopin, dar și compoziții mai vechi precum piesa “Dancing in Romania”, prezentată pentru prima dată în 2012 ca bis în turneele mele din Japonia și Europa.

Vă invit cu drag să ascultați această muzică și să vibrăm la unison până când ne vom revedea în sălile de concerte”, a completat Sînziana Mircea anunțul proiectelor în care s-a implicat deplin anul acesta.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.