Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pianista Alexandra Dariescu cântă la Ateneu sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea

concert Alexandra Dariescu 25-26 mai

În concertele de joi, 25 mai şi vineri, 26 mai, de la ora 19, Orchestra simfonică a Filarmonicii “George Enescu” şi dirijorul său principal, Gabriel Bebeşelea, o vor avea ca solistă pe pianista Alexandra Dariescu. Ea va interpreta două lucrări din literatura concertantă pentru pian excepţionale, fiecare în parte, prin superba etalare a trăsăturilor pianisticii de cel mai înalt nivel. Clara Wieck-Schumann a încheiat de compus Concertul în la minor, op. 7 în 1835, puţin înainte de a împlini 16 ani. În acel moment, ea era deja o pianistă a cărei virtuozitate se afirmase printr-o carieră strălucitoare şi, totodată, stăpânea arta compoziţiei cu inspiraţie şi maturitate indiscutabile. Nu este deci de mirare că prima audiţie a Concertului a avut loc la legendarul Gewandhaus din Leipzig, cu Felix Mendelssohn la pupitrul dirijoral şi cu Clara Wieck-Schumann în ipostaza solistică.

Rapsodia pe o temă de Paganini de Serghei Rahmaninov este, din punct de vedere cronologic, ultimul opus pentru pian şi orchestră compus până astăzi, care atinge un nivel artistic similar popularităţii. Rahmaninov, ultimul mare pianist-compozitor romantic, a provocat o euforie generală cu premiera Rapsodiei sale (pe care a interpretat-o în 1934, cu Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de Leopold Stokowski), iar primirea entuziastă a însoţit Rapsodia pe o temă de Paganini până în zilele noastre.

După pauză, concertele de joi, 25 mai şi vineri, 26 mai desfăşurate pe scena Filarmonicii “George Enescu” vor fi încununate prin Dansurile simfonice de Serghei Rahmaninov, o adevărată desfăşurare de forţe timbrale ce garantează un final strălucitor.

concert Alexandra Dariescu 25-26 mai

Alexandra Dariescu este considerată o pianistă emblematică a secolului XXI, afirmându-se drept o voce originală ale cărei valori fundamentale pun în lumină egalitatea de gen atât în programele sale de concert, cât și în recitaluri, susținând și prezentând în premieră lucrări mai puţin cunoscute. A evoluat ca solistă alături de orchestre eminente, precum: London Philharmonic Orchestra, Orchestre National de France, Filarmonica din Oslo și Sydney Symphony Orchestra, iar printre dirijorii de prestigiu cu care a colaborat se numără Adam Fischer, Cristian Măcelaru, Fabien. Gabel, Jun Märkl, Vasily Petrenko, Ryan Bancroft, James Gaffigan, Jonathon Heyward, JoAnn Falletta și Michael Francis.

Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca fiind „unul dintre cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului „George Enescu”, 7 Septembrie 2011). Începând cu stagiunea 2020 – 2021, Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii „George Enescu”, precum și Director Muzical și Dirijor Principal al Orchestrei Filarmonicii Macedoniei. În afară de acestea, Bebeșelea își continuă activitatea ca Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, titlu pe care îl deține din anul 2016. Pe lângă aceste poziții, Gabriel Bebeșelea este invitat al unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestre National de Lille, Singapore Symphony Orchestra, Tonkünstler-Orchester Niederösterreich, Ulster Orchestra Belfast, State Academic Symphony Orchestra of Russia „Evgeny Svetlanov”, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Bochumer Symphoniker și Janáček Philharmonic Ostrava.

Ateneul Român
Joi, 25 mai 2023, ora 19
Vineri, 26 mai 2023, ora 19

Orchestra Simfonică a Filarmonicii “George Enescu”
Dirijor: GABRIEL BEBEŞELEA

Solistă: ALEXANDRA DARIESCU

Program

Clara Wieck-Schumann – Concertul în la minor pentru pentru pian şi orchestră, op. 7

Serghei Rahmaninov – Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră, op. 43

Serghei Rahmaninov – Dansuri simfonice, op. 45

Mai multe informații despre acest concert pot fi găsite aici: https://www.fge.org.ro/calendar.

Prețurile biletelor sunt:

  • Categoria I: 120 lei
  • Categoria II: 110 lei
  • Categoria III: 100 lei.

Biletele se pot cumpăra:

  • De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marți – vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar. Telefon: 021.315.68.75)
  • Online, accesând site-ul www.fge.org.ro  – secțiunea „Calendar“.
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.