Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste o treime dintre directorii executivi din ECE, inclusiv România, estimează scăderea afacerilor în anul următor din cauza riscurilor geopolitice, de securitate cibernetică sau a modelului de business

Directorii executivi din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv din România, sunt mai îngrijorați decât omologii lor de la nivel global de riscurile cu care se confruntă companiile în prezent, precum competiția, modelul operațional, securitatea cibernetică sau contextul geopolitic, dar, în același timp, acționează și cheltuiesc mai puțin pentru a le reduce, reiese din raportul Global Risk Survey 2022 realizat de PwC.

Preocuparea față impactul riscurilor se poate observa din unul dintre principalele rezultate ale sondajului: 36% dintre respondenții din regiune cred că veniturile lor vor scădea în următorul an din cauza riscurilor, în comparație cu doar 15% la nivel global.

Mircea Bozga, Partener Auditul Riscului, PwC România
Mircea Bozga, Partener Auditul Riscului, PwC România

”Pandemia a perturbat piața muncii și lanțurile de aprovizionare, iar acum mediul geopolitic volatil exacerbează constrângerile legate de aprovizionare, sporește riscurile cibernetice, introduce sancțiuni care evoluează rapid și pune siguranța în prim-planul tuturor deciziilor. În acest context, instabilitatea cauzată de războiul din Ucraina este unul dintre motivele pentru care directorii din ECE, și în special din România și Polonia, sunt mai îngrijorați decât colegii lor de la nivel global, iar organizațiile trebuie să-și adapteze strategiile de management al riscului pentru a-și atinge obiectivele de dezvoltare a afacerilor”, a declarat Mircea Bozga, Partener Auditul Riscului, PwC România.

Investiții mai mici în tehnologie în ECE decât la nivel global

Liderii de afaceri la nivel global intenționează să crească cheltuielile pentru tehnologia de gestionare a riscurilor într-o măsură mai mare decât cei din Europa Centrală și de Est, posibile explicații pentru această situație fiind pe deoparte lipsa împuternicirii pentru a acționa, din cauza structurilor corporative în care lucrează, dar și lipsa unei imagini complete a riscurilor la care sunt expuse companiile.

Spre comparație, 18% dintre directorii executivi din ECE intenționează să majoreze investițiile în automatizarea proceselor de detectare a riscurilor, față de 31% la nivel global. În același timp, 21% vor să aloce mai mulți bani pentru tehnologii de detecție și monitorizare a riscurilor, față de 29% la nivel global.

Totuși, același număr de lideri din ECE și de la nivel global (57%) vor să crească numărul de angajați în cadrul funcției de risc, iar mai mulți dintre ei (74% față de 57%) se așteaptă la cheltuielile mai mari pentru servicii externalizate sau co-sourcing.

De remarcat este faptul că directorii din ECE sunt mai puțin îngrijorați decât omologii lor la nivel mondial cu privire la modul de gestionare a riscurilor într-un mediu politic imprevizibil, impredictibilitatea fiind o caracteristică a regiunii în ultimii 30 de ani.

Sondajul Global Risk Survey 2022 este un sondaj realizat în rândul a 3.584 de directori generali și de risc, audit și conformitate la nivel global. Eșantionul pentru Europa Centrală și de Est este format din răspunsuri din Republica Cehă, Polonia și România.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.