Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste 40.000 de preşcolari şi şcolari din judeţele Timiş şi Arad beneficiază de programul de sprijin al accesului la educație inițiat de Smithfield România

Smithfield Romania, programul Din Nou La Scoala, editia a 11

De la debutul programului „Din nou la şcoală” şi până astăzi

De 11 ani, primul clinchet al clopoţelului, care anunţă debutul noului an şcolar în comunitățile din județele Timiș și Arad, a devenit sinonim cu vizita voluntarilor Smithfield România!
Caravanele „Din nou la școală” împreună cu cei 103 voluntari Smithfield România au strabătut și în acest an județele Timiș și Arad, pentru a ajunge la cei 6.600 de elevi incluşi anual ȋn programul desfăşurat ȋn comunitățile în care compania își desfășoară activitatea.

În cadrul ediţiei cu numărul 11, elevii și preșcolarii au fost deosebit de ȋncântaţi să primească ghiozdane, hanorace pentru activități sportive, rechizite școlare pentru activitățile de grădiniță și orare pe care le pot folosi atât ȋn clasă, cât şi acasă. Orarele, conţin sfaturi pentru un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată, alături de ȋndemne şi mesaje motivaţionale pentru o viaţă de şcolar petrecută cu folos: „cititul este amuzant!”.

Smithfield Romania, programul Din Nou La Scoala, editia a 11

În program au fost incluşi şi peste 400 dintre copiii angajaților Smithfield România, preșcolari și elevi ai claselor pregătitoare și I-IV, care au primit, ca în fiecare început de toamnă, câte un ghiozdan vesel și colorat.

“Voluntarii Smithfield România aşteaptă cu nerăbdare, an de an, vizita ȋn comunităţile noastre. Nimic nu este mai motivant pentru noi şi pentru cadrele didactice să oferim sprijin în procesul de ȋnvăţământ şi să devenim un partener de ȋncredere pentru şcoli şi grădiniţe din zona Banatului. Copiii angajaţilor noştri de vârstă preşcolară şi şcolară sunt, de asemenea, incluşi ȋn acest program. Compania noastră este un model de business derulat cu responsabilitate!”, a declarat Bogdan Mihail, Preşedinte, Smithfield România.

Smithfield România își continuă, angajamentul luat la debutul acestui program, de a oferi, fără ȋntrerupere, materiale şcolare şi rechizite pentru elevii din şcolile comunităţilor din județele Timiș și Arad. Dacă în 2007 programul a fost implementat în 4 localități, acesta a fost extins în 66 de comunități, începând din anul 2013 şi până astăzi.

“Cu ocazia unui nou început de an școlar, Inspectoratul Școlar Județean Timiș reiterează o colaborare de succes cu Smithfield România, în interesul unic al copilului, prin programul inițiat de companie – Din nou la școală. Este vorba despre un exemplu de voluntariat care se derulează de peste un deceniu, prin care un număr impresionant de copii beneficiază de rechizite care să le asigure frecventarea cursurilor în condiții de normalitate. Prin aportul unor asemenea exemple de spirit civic se poate oferi chiar și sentimentul demnității umane care, din varii criterii sociale, se limitează la un standard minimal. Smithfield România este o companie care a înțeles rostul educației, care sprijină continuu activitatea școlilor și a inspectoratului, prin consecință, demonstrând calitatea managementului și o ancorare în realitatea cotidiană, toate acestea constituindu-se în motive pentru respect și recunoștință”, a declarat doamna Aura Codruța Danielescu, Inspector General, Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Proiectul de sprijin pentru educație “Din nou la şcoală” a debutat în anul 2007. Până la această ediție, peste 40.000 de elevi din localităţile unde Smithfield România îşi desfăşoară activitatea, au fost incluși în program (4 localități în 2007; 11 în 2008; 36 în 2009, 40 în 2010, 65 în 2011, 61 în 2012 şi 66 incepand cu 2013 și până astăzi).

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.