38.151 de persoane au vizitat Pavilionul de Artă București – Art Safari, ediția a 6-a, eveniment unic ca amploare, concept și structură dedicat artei, susținut de Primăria Municipiului București, prin Expo Arte, care a avut loc în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2019, la Palatul Oscar Maugsch BCR. Numărul de vizitatori din 2019 a fost cu 11% mai mare față de ediția precedentă din mai 2018, când Pavilionul a fost vizitat de 33.946 de persoane.
2.500 de copii au vizitat Art Safari, dintre care 1.500 au participat și la atelierele de creație din cadrul programului educațional Art Safari Kids, Art Safari București fiind o experiență pentru toată familia. La evenimentul de deschidere din seara de joi, 26 septembrie, au participat 2.800 de invitați. Pentru prima dată, Art Safari București a putut fi vizitat și noaptea, în cadrul unor tururi ghidate organizate.
„Art Safari București este primul și singurul eveniment dedicat artei din România unde vizitatorii așteaptă pe o distanță de peste 1 km să intre în spațiu, pentru a se bucura de capodoperele expuse. Încă o dată, cu ocazia ediției 2019 Art Safari, Bucureștiul s-a dovedit a fi nu doar locul unde bate inima culturală a României, ci și o veritabilă capitală culturală europeană. Le mulțumim tuturor celor care au creat experiența Art Safari 2019”, a declarat Ioana Ciocan, Director General Art Safari București.
Art Safari 2019 a fost conceput sub forma unui muzeu temporar, care a găzduit pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați opere de artă românească de patrimoniu, artă Supercontemporană, artă contemporană internațională și instalații de artă, dar și un program de conferințe pe teme dedicate artei – Art Talks. Operele, asigurate pentru o valoare totală de aproximativ 15 milioane de euro, au provenit din importante muzee românești și străine, dar și din importante colecții private naționale și internaționale, iar o parte dintre lucrările de artă Supercontemporană și instalații au fost create special pentru a fi expuse la Art Safari 2019.
Cea mai valoroasă lucrare provenită din colecțiile private de artă, expusă în cadrul Art Safari 2019, a fost nudul „În Iatac”, o pictură semnată de Nicolae Tonitza, asigurată pentru suma de 350.000 de euro, care a fost achiziționată în anul 2011 de un colecționar din București.
Dintre lucrările de artă contemporană expuse în cadrul Pavilionului, prețul cel mai mare – 132.000 de dolari – l-a avut lucrarea „Carnival in Ruin”, semnată de Shen Shubin, un artist de 41 de ani, care activează și vinde în China, țară cu o piață de artă anuală evaluată la circa 50 de miliarde de euro. Printre cele mai vechi opere expuse în cadrul Art Safari 2019 a fost o marmură elenistică, reprezentându-l pe zeul Charon cu câinele Cerber, care datează din secolul al 3-lea î.Hr.
Pavilionul Muzeal „Tonitza și geniul copilăriei” a fost curatoriat de Zoltán Soós și a găzduit capodopere de Nicolae Tonitza, provenite de la prestigioase muzee și colecții private din România, dar și din Europa, Tonitza fiind colecționat și în afara granițelor. Echipa curatorială a Pavilionul Central „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură” a fost compusă din Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană (curator), Celia Ghyka (cercetare curatorială) și Sandra Demetrescu (asistent curator). Pavilionul Supercontemporan „Young Blood. Arta timpului tău” a fost curatoriat de Mihai Zgondoiu, iar Pavilionul Internațional „Made in China” a fost curatoriat de Ji Zhongpeng și a găzduit lucrări de artă chineză contemporană, expuse pentru prima dată în Europa.
Conceptul arhitectural al muzeului temporar Art Safari, a aparținut arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent.
Ambasadorii Art Safari 2019 au fost vedete, antreprenori, precum și celebrități în social media: Ioan Cocan (co-fondator al companiei Tremend), Ada Condeescu (actriță), Cristian Șimonca (blogger), Avi Cicirean (fondator Brand Minds) și Cristian Preotu (fondatorul Grupului Le Manoir).
Printre partenerii evenimentului s-a numărat: George, primul banking inteligent, PiatraOnline, Kinder (Ferrero), Glo, Carioca, Policolor, Salvați Copiii, Tremend, Dedeman, Zexe Braserie, Rezident, Lazy Boy, 5 to go, Metrorex, Westiment, Le Manoir, Comtesse du Barry, Group, Arhart și Iris. Mai multe detalii pe site-ul www.artsafari.ro.