Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste 20 de companii de IT s-au aliniat la START-ul Regattei IT, singura competiție de sailing pentru pasionații de tehnologie

Regatta IT 2

Ceea ce în urmă cu patru ani era o un concept-pilot inedit de eveniment a devenit anul acesta o competiție de sailing cu acte în regulă. Peste 200 de participanți, 21 de veliere și o comisie de arbitraj se vor întrece pe Marea Neagră la Regatta IT, singura competiție de sailing dedicată pasionaților de tehnologie. Evenimentul este organizat de Softlead și va avea loc în weekend-ul 7-8 septembrie, în Marina Life Harbour Limanu.

Participanții sunt amatori, cei mai mulți dintre ei dobândind experiență strict prin participarea constantă la acest eveniment. Echipajele înscrise la ediția de anul acesta a competiției Regatta IT reprezintă companiile: Uipath, Zitec, Roweb, Netopia Payments, Ness Digital Engineering, Raiffeissen, Credify, mReady, Cybernet, HRS, eSolutions, Stockberry, Uniline, Tremend, Mirro, Piticlic, Enterprise Concept, Aquasoft, Powernet, Forcepoint, Softlead.

Ne-am dorit ca ediția de anul acesta să fie un festival al emoțiilor, adrenalinei, curajului, dar și al gusturilor, așadar am creat în jurul conceptului o conexiune specială cu branduri partenere, ce au viziune comună cu cea propusă de eveniment, dar și cu cea a companiilor participante, Alexandra Roată, Managing Partner Softlead.

Printre cei 200 de participanți se numără programatori, testeri, reprezentanți top și middle management sau specialiști ai departamentelor de marketing sau de resurse umane.

Regatta IT 2

Fiecare dintre companiile participante vor avea ocazia de a-și pune în valoare brandul de angajator, de a participa la activitățile competiției din postura colegilor de echipaj, nivelele de management fiind lăsate pe ponton. Evenimentul încurajează spiritul liber al oamenilor tehnici, deschiderea lor către comunicare, natură și implicare în atingerea obiectivului principal: voie bună și, desigur, obținerea unui loc pe podium.

Pentru ca întreaga poveste a evenimentului să respecte regulile de bună organizare, o comisie de cursă, formată din arbitrii profesioniști, va veghea la întreaga desfășurare a competiției.

Brand de angajator pus în valoare la Regatta IT

Prin participarea la Regatta IT, companiile cresc vizibilitatea brandului de angajator, un element esențial în contextul pieței de recrutare, în special în industria IT. Astfel, un teambuilding inedit, o ieșire pe mare organizată într-un weekend, implicarea unei echipe întregi în activități de sailing pentru un obiectiv comun și pregătirile ce preced evenimentul, toate acestea readuc în prim plan misiunea și valorile organizaționale în cel mai prietenos mod posibil.

Dotați cu bună voie, zâmbete, tricouri, șepci sau steaguri cu însemnele companiei pe care o reprezintă, angajații din companiile de IT își iau din Regatta dedicată lor doza de entuziasm, inovație și creativitate de care au nevoie pentru ca viața de angajat să fie completă.

Peste 75% dintre participanți revin de la an la an

Regatta IT a devenit tradiție pentru cei mai mulți dintre participanți, evenimentul fiind așteptat cu nerăbdare de angajați, dar și de partenerii fiecărei ediții. În multe dintre companiile cu maxim 20 de angajați, Regatta IT este teambuilding-ul ideal, în timp ce pentru companiile mari sau foarte mari competiția a creat echipaje dedicate. Pentru toți, însă, bucuria competiției este unică și reprezintă motivul principal al revenirii.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite aici.

Un eveniment susținut de: Zitec, mReady, Liliac Wine, FitBit, Constantin Nautics, Black Cab, LifeHarbour, SetSail, Seanergya, Atra Doftana, Book Lover Society.
Prieteni și parteneri media ai evenimentului: Business24, DoingBusiness, Radar de media, Ziare.com, Transilvania Business, Digital Business, Hipo.ro, PRwave, ANIS, Angajatorul Meu.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.