Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pentru al treilea an la rând, angajații OMNIASIG se implică în proiectul „Banca de alimente”, împreună cu CRUCEA ROȘIE ROMÂNĂ

Donatii din partea OMNIASIG

OMNIASIG Vienna Insurance Group continuă inițiativele de implicare socială și, pentru al treilea an la rând, alături de Crucea Roșie România, participă activ în programul „Banca de alimente”.

În acest sens, OMNIASIG a derulat în perioada mai–iunie 2018 campania internă „Hrană pentru suflete, hrană pentru zâmbete”, prin intermediul căreia compania și angajații săi din toată țara au donat bani și bonuri de masă care apoi au fost folosite pentru achiziționarea de alimente și produse de strictă necesitate. Pe lângă acestea, angajații au donat și îmbrăcăminte, jucării și cărți, iar donațiile au ajuns la două centre sociale din județul Olt: Complexul Servicii “Amicii”, Slatina și Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, Caracal.

Donatii din partea OMNIASIG

Proiectul ”Banca de Alimente” presupune achiziționarea, din donații și sponsorizări, de alimente neperisabile și distribuirea acestora către persoanele vulnerabile din întreaga țară. Alimentele se distribuie pe baza evaluărilor efectuate de către filialele Crucii Roșii, precum și de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de sector sau din județe.

Joi, 5 iulie, 30 de angajați OMNIASIG din județul Olt, împreună cu doi membri ai Directoratului companiei, Mihai Tecău – Președinte Directorat și Mădălin Roșu – Membru Directorat, au devenit voluntari Crucea Roșie pentru o zi și au donat pachetele cu toate produsele necesare către cele două centre sociale din orașele Slatina și Caracal. Beneficiarii sunt 90 de copii din Complexul Servicii “Amicii” Slatina și Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Caracal, care provin din familii fără venituri sau cu venituri reduse, din medii defavorizate, din familii cu risc crescut de izolare socială sau aflate în imposibilitatea de a oferi condiții minimale de subzistență, creștere și educație.

Presedintele Directoratului OMNIASIG Mihai Tecau

„Acțiunile cu un impact social benefic în comunitate reprezintă pentru OMNIASIG o prioritate, astfel încât a fost natural ca acest proiect, „Banca de alimente”, să devină pentru noi o inițiativă cu tradiție. Este deja al treilea an în care colegii din întreaga țară vin în sprijinul copiilor mai puțin norocoși, aducându-le o speranță pentru viitor. Mulțumim celor două centre care se ocupă de acești copii și Crucii Roșii pentru șansa de a contribui la această acțiune cu scop nobil.”

„Implicarea activă a voluntarilor și a partenerilor noștri în programe și activități derulate în beneficiul societății, constituie un pas important în îndeplinirea misiunii Crucii Roșii Române, care are în vedere îmbunătățirea condițiilor de existență a tuturor persoanelor vulnerabile. Ne bucurăm că OMNIASIG este un partener de încredere și constant în campania „Banca de alimente” și, pe această cale, mulțumim tuturor angajaților companiei pentru implicare și susținere.”

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.