free download 78 travel guides written by experts

Pentru al treilea an consecutiv, Farmec aduce culoare la Electric Castle

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă să electrizeze prin culoare ritmurile festivalului Electric Castle. Pentru al treilea an consecutiv, brandul Gerovital este alături de festivalieri, oferindu-le un colț al frumuseții, plin de surprize și de experiențe inedite.

“Fiind la al treilea an de colaborare, putem spune deja că parteneriatul cu Electric Castle reprezintă o tradiție frumoasă, pe care ne dorim să o păstram. În acest an, am creat o zonă specială, unde vor putea fi testate produsele din gamele Gerovital Plant și Gerovital Beauty și, pentru a le oferi festivalierilor experiențe cât mai memorabile, am pregătit o serie de activări care vor amplifica atmosfera electrică a mult așteptatului eveniment-fenomen, așa cum a devenit Electric Castle”, a declarat Ruxandra Macovei, Specialist Marketing Farmec.

“Ne bucurăm că și anul acesta Farmec este alături de noi și aduce culoare celor șase zile de festival. Suntem încântați că cel mai mare producător de cosmetice din Cluj are încredere în Electric Castle și continuă să se implice și să contribuie la crearea unor momente unice și la dezvoltarea unuia dintre cele mai iubite festivaluri din România”, a declarat Andi Vanca, Director Comunicare Electric Castle.

Gerovital Beauty

Prezența Gerovital la Electric Castle 2019 este definită de “Electric Beauty”, o umbrelă de comunicare pentru toate surprizele pregătite pentru această ediție. În zona “Do it yourself”, la un bar central, participanții la festival vor putea testa gratuit noile produse din gama Gerovital Plant, precum și încerca cele mai colorate combinații cu produsele Gerovital Beauty.

De asemenea, pe durata ediției din acest an a Electric Castle (16 – 21 iulie), Gerovital va completa look-ul de festival, prin sesiuni de machiaj realizate de două make-up artiste. Iar pentru a ramâne cu amintiri unice, Gerovital a pregătit două zone dedicate activărilor foto și gif, în ton cu atmosfera festivalului.

Toate activitățile pregătite de producătorul clujean de cosmetice în cadrul festivalului pot fi consultate și din aplicația Electric Castle.

Farmec se implică activ în susținerea evenimentelor de anvergură națională și care aduc beneficii concrete comunităților locale. Astfel, în ultimii ani, Farmec a susținut, în calitate de partener, o serie de evenimente din domeniul muzicii, cinematografiei, educației și dezvoltării personale, printre altele: Transilvania International Film Festival, Cerbul de Aur, Jazz in the Park sau Smida Jazz Festival.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *