Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pacienții din diaspora plătesc, în medie, 1.000 de euro pentru servicii stomatologice în România

Dan Drăghici, fondator Junior&Family Dental Center

Turismul medical este o nișă de business care crește de la an la an, în special în privinţa serviciilor de stomatologie. Cea mai mare pondere în fluxul de pacienţi continuă să o aibă românii din diaspora. În urma dezvoltării platformelor specializate în promovarea la nivel internaţional, străinii aleg România datorită preţurilor relativ reduse pentru tratamente complexe, în special implanturi dentare, dar şi experienţei culturale oferite prin serviciile turistice adiacente.

Potrivit reprezentanţilor lanțului de clinici Junior & Family Dental Center, serviciile cele mai solicitate sunt cele care presupun reabilitări orale complete, cu o valoare medie de 1.000 de euro pentru un pacient. Vârfurile sunt reprezentate de perioadele de concediu, vara şi sărbătorile de iarnă, având în vedere că durata tratamentului poate fi semnificativă.

Italia, Spania, Marea Britanie – sunt ţările în care comunităţile româneşti sunt deosebit de numeroase şi, prin urmare, de acolo provin şi pacienţii în căutare de tratamente. În cadrul clinicilor Junior & Family Dental Center, 30% din volumul anual al pacienților este reprezentat de diaspora. În timpul verii, procentul crește la 60%.

Românii care se întorc în țară pentru servicii stomatologice sunt cu predilecție adulți, aceștia solicitând intervenții cu un grad mare de complexitate. Ponderea serviciilor solicitate este dată de obturații simple (20%), reabilitări complexe (60%) și implantologie dentară (20%). Doar 15% dintre pacienți apelează la tratamente dentare înainte de emigrarea propriu-zisă.

„Medicina dentară din România este foarte competitivă la nivel mondial și perfect racordată din punct de vedere profesional și al tehnologiei folosite. Competiția a pus presiune pe medici (dar și pe tehnicienii dentari) și, prin jocul pieței libere, s-a mers foarte mult spre performanță în beneficiul pacientului“, explică Dan Drăghici, fondator Junior&Family Dental Center, succesul turismului medical dentar.

Dan Drăghici, fondator Junior&Family Dental Center
Dan Drăghici, fondator Junior&Family Dental Center

În privinţa atragerii pacienţilor străini în clinicile româneşti, Dan Drăghici remarcă faptul că nişa este în curs de dezvoltare, iar rezultatele încep să fie remarcabile. „Ceea ce trebuie să oferim, pe lângă servicii stomatologice de înaltă calitate, este o experiență completă din punct de vedere turistic și medical! Clinicile noastre au intrat într-un parteneriat-pilot cu o platformă dedicată turiștilor străini în căutare de servicii medicale acompaniate de o experiență culturală și vom urmări dezvoltarea acestuia“.

Lanțul Junior & Family Dental Center este prezent pe piața locală cu două unități în Iași și una recent deschisă în București.

Despre Junior & Family Dental Center

Junior & Family Dental Center acoperă o gamă extinsă de servicii, de la stomatologie generală până la ortodonție, implantologie și consiliere psihologică. Prezente în Iași și în București, clinicile Junior & Family folosesc cele mai noi tehnologii din aria tehnicii dentare.

Clinicile Junior & Family sunt deținute de către Dan Drăghici, proprietarul Drăghici Dental, unul dintre cele mai mari laboratoare de tehnică dentară din țară. Cu o echipă de 70 de tehnicieni, laboratorul deserveşte aproximativ 400 de medici din 10 judeţe ale ţării şi Bucureşti.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.