Visualfest 2022
Shadow

O emoționantă explorare a trecerii de la adolescență la maturitate a unui băiat de culoare

Angie Thomas, autoarea bestsellerurilor New York Times Ura cu care lovești și Pe val, revine în colecția Young Fiction Connection a Editurii Trei cu un roman nominalizat la Prinz Award – Trandafir de asfalt. O poveste alertă și tulburătoare care se petrece cu 17 ani înainte de evenimentele din Ura cu care lovești.

„Angie Thomas vorbește cu tandrețe și umor despre cât de greu, dar și cât de minunat e să ai curajul de a face propriile alegeri.” – School Library Journal

Maverick Carter are 17 ani și e sigur de un lucru: un bărbat adevărat are grijă de familia sa. Și pentru că este fiul unei foste legende a lumii interlope, știe să facă asta într-un singur fel: fiind traficant pentru banda King Lords. Cu banii obținuți, o poate ajuta pe mama sa, care are două slujbe în timp ce tatăl lui e la închisoare. În ciuda acestor greutăți, fiindcă are o iubită atrăgătoare și un văr gata să-l apere mereu, Mav se simte stăpân pe situație. Până în ziua în care află că e tată. Băiețelul său, Seven, depinde de el în totalitate, iar Mav descoperă că nu e atât de ușor să te lași de afacerile cu droguri, să termini școala și să crești un copil. Așa că atunci când i se oferă șansa să se îndrepte, acceptă fără ezitare. Într-o lume care îi este ostilă, Mav vrea să arate că el poate reuși.

Trandafir de asfalt

„Povestea lui Maverick e încurajatoare, plină de speranță și optimism.” – Booklist

Apartenența la bande, traficul de droguri și calitatea de părinte în adolescență nu sunt subiecte ușoare. Dar în Trandafir de asfalt, Angie Thomas le tratează cu cea mai mare grijă, compasiune și nuanțe. Este un roman care, asemeni celorlalte cărți ale ei, trage de sforile delicate ale umanității noastre complexe. Ne introduce în viața unui personaj care este ușor de condamnat din exterior și apoi ne provoacă să încercăm să-l judecăm doar după ce am intrat. Angie Thomas aproape că le spune cititorilor: „Nu vă voi permite să dezumanizați alți oameni doar pentru că nu sunteți de acord cu felul în care trăiesc sau cu deciziile pe care le iau. Puneți-vă în locul lor și apoi vedeți ce ați face.”

„Angie Thomas descrie cu duioșie greutățile cu care se confruntă comunitatea de culoare, dorind să le arate cititorilor latura plină de bunătate a fiecăruia dintre personajele sale și să-i îndemne să le privească alegerile cu compasiune.” – New York Times Book Review

Angie Thomas s-a născut, a crescut și locuiește în Jackson, statul Mississippi. A obținut un master în scriere creativă, iar în adolescență a fost rapperiță, având chiar și o diplomă neoficială în hip-hop. A câștigat ediția inaugurală a bursei Walter Dean Myers (2015), oferită de asociația We Need Diverse Books.

Ura cu care lovești, romanul ei de debut, a fost inspirat de mișcarea Black Lives Matters și a ajuns pe locul întâi în topul bestsellerurilor New York Times, fiind publicat în peste douăzeci de țări și înregistrând vânzări de peste 3 milioane de exemplare. A obținut nenumărate distincții, printre care William C. Morris Award, Boston Globe-Horn Book Award (SUA), Waterstones Children’s Book Prize (Marea Britanie) și Deutscher Jugendliterapreis (Germania). A avut parte de o ecranizare de excepție, produsă de Fox 2000, cu Amandla Stenberg în rolul principal și regizată de George Tillman, Jr.

Pe val, al doilea roman al lui Angie Thomas, este de asemenea bestseller #1 New York Times și va fi ecranizat de Paramount Pictures, cu Angie drept producător.

În 2020, Angie a lansat FIND YOUR VOICE: A Guided Journal to Writing Your Truth, menit să-i ajute pe scriitorii aspiranți să-și scrie poveștile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.