Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noul Opel Corsa Hibrid de la 17.678 euro

Noul Corsa Hybrid
  • Electrificat, inteligent, confortabil: Opel Corsa pentru prima dată cu sistem de propulsie hibrid de 48 de volți
  • Avantajul hibrid: Emisii de CO2 și consum redus, pur electric la viteze mici
  • Bine echipat: Numeroase tehnologii de ultimă generație și ecrane specifice vehiculelor hybrid
  • Un bestseller al mașinilor mici și elegante: Cu imaginea mărcii Opel Vizor și un design nou al habitaclului

Opel Corsa strălucește de câteva luni într-o nouă splendoare – mai modernă, mai digitală și mai diversă ca niciodată, cu imaginea caracteristică a mărcii Opel Vizor și două propulsoare electrice. Opel extinde acum gama de motorizări pentru bestsellerul mașinilor mici. Opel Corsa este acum disponibil pentru prima dată în varianta hibrid cu tehnologie de 48 de volți. Noul Corsa Hybrid este prevăzut cu dotări extinse, iar prețurile pornesc de la 17.6 78 euro cu TVA si Programul Rabla.

Noul Corsa Hybrid

Sistemul dispune de o baterie litiu-ion care se reîncarcă automat în anumite condiții de rulare și de noi motoare pe benzină turbo de 1,2 litri cu trei cilindri, cu o putere de 74 kW/100 CP și 100 kW/136 CP, care au fost dezvoltate special pentru aplicația hibrid. Motoarele sunt cuplate la o nouă transmisie electrificată cu dublu ambreiaj cu șase trepte și la un motor electric de 21 kW/28 CP.

Tehnologia hibrid oferă o gamă largă de avantaje, în special pentru „novicii în electrificare“ care călătoresc de obicei în mediul urban: În comparație cu omologul său pur convențional, consumul de combustibil și emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 18 procente, iar clienții Corsa Hibrid pot conduce fără emisii locale la viteze reduse în oraș și se pot bucura de un nivel ridicat de confort la volan datorită coordonării optime a sistemului. Prin designul compact al sistemului hibrid, nu se pierde spațiu în interior – iar șoferii nu trebuie să reîncarce Corsa Hibrid de la o sursă externă, cum ar fi o priză sau o stație de încărcare.

„Noul Corsa Hibrid permite plăcerea de a conduce zilnic, în mod economic, cu simțul responsabilității – simplu, eficient și electrificat“, a declarat Patrick Dinger, director Opel în Germania. „Prin introducerea tehnologiei hibrid de 48 de volți, Opel oferă o alternativă practică, simplă și cu economie de combustibil la modelele cu propulsie pur convențională, iar clienții nu trebuie să se adapteze la ea. Noul Corsa Hibrid, care poate fi comandat acum, completează portofoliul amplu de motorizări și reprezintă o altă componentă importantă a strategiei noastre de electrificare.“

Eficient, compact, ușor de utilizat: Sistemul hibrid al lui Corsa

Șoferii de Corsa Hibrid se pot bucura de o plăcere deosebită a condusului, totodata cu eficiență și ușurință în utilizare. În comparație cu modelul similar Corsa 1,2 neelectrificat cu transmisie automată în opt trepte (consumul de combustibil în ciclul WLTP1: 5,5-5,4 l/100 km; 124-121 g/km CO2, ambele combinate), noul Corsa Hybrid de 74 kW/100 CP cu tehnologia 48V (consum de combustibil WLTP1: 4,8-4,5 l/100 km; 108-101 g/km CO2, ambele combinate) poate economisi aproape 1,0 l/100 km de combustibil (aproximativ 18%) și reduce, de asemenea, emisiile de CO2. Același lucru este valabil și pentru Corsa Hibrid GS cu 100 kW/136 CP, care este disponibil de la 21.368 euro cu TVA si programul RABLA. Și în acest caz, consumul de combustibil și emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 18 procente, ajungând la 4,7-4,6 l/100 km sau 106-103 g/km CO2, comparativ cu omologul pe benzină neelectrificat (conform WLTP1).

Sistemul oferă avantaje mai ales în traficul urban. Motorul electric asistă motorul pe benzină în special în timpul accelerării, de exemplu, la pornirea de pe loc. De asemenea, contribuie la cuplul motorului, în special la turații mici, ceea ce este benefic pentru dinamica de condus și reducerea emisiilor de CO2. La viteze reduse, motorul electric permite, de asemenea, o rulare complet electrică timp de până la un kilometru sau până la 50% din timpul de rulare în oraș (datorită recuperării) – de exemplu, în timpul manevrelor.

În timpul decelerării, motorul pe benzină se oprește, iar motorul electric acționează ca un generator pentru a reîncărca bateria de 48V a sistemului hibrid. Sistemul compact și cu economie de spațiu este coordonat în mod optim pentru asigurarea celor mai bune performanțe în orice moment, cu un consum de energie cât mai mic. În funcție de preferințele lor de condus, șoferii Corsa Hibrid pot alege, de asemenea, între cele trei moduri Eco, Normal și Sport.

Informații accesibile: Cockpit complet digital cu ecrane specifice vehiculelor hibrid

În interiorul modelului Corsa Hibrid, pasagerii se pot bucura de ecranul opțional complet digital de informare a șoferului (standard la Corsa GS). Ca de obicei, acesta afișează clar toate detaliile importante – cu informații suplimentare utile specifice sistemului hibrid. Cifrele de pe ecranul digital al vitezei strălucesc în alb în timp ce motorul pe benzină este în funcțiune.

Dacă acesta se oprește și vehiculul este acționat exclusiv electric, ecranul se schimbă în albastru. Există, de asemenea, un indicator permanent de putere (împărțit în Power, Eco și Charge), precum și un afișaj care oferă informații despre fluxul de energie între baterie, motorul pe benzină și roţi, precum și despre starea de încărcare a bateriei. Iar cele mai importante date privind distanța parcursă, durata călătoriei, consumul mediu, autonomia rămasă și procentajul traseului parcurs în mod pur electric, pot fi citite prin intermediul ecranului de rezumat al călătoriei, când autovehiculul este oprit.

Pasagerii din Corsa Hibrid sunt bine conectați cu noul sistem multimedia de divertisment Corsa, care include un ecran tactil color de 10″. Acestea se bazează pe platformele integrate Snapdragon® Cockpit și Auto Connectivity Platforms de la Qualcomm Technologies, Inc. și permit, printre altele, funcții grafice, multimedia și conectivitate de ultimă generație, precum Wi-Fi, Bluetooth și 4G. În plus, smartphone-urile compatibile cu Apple CarPlay și Android Auto pot fi conectate wireless la sistemele multimedia ale vehiculului și, de asemenea, pot fi reîncărcate.

Tehnologii de vârf pentru confort și siguranță deosebite

Fiecare model nou Corsa Hibrid are la bord numeroase tehnologii și sisteme de asistare standard, cum ar fi Alertă în caz de coliziune frontală cu frânare automată de urgență și detectare a pietonilor, Control adaptiv al vitezei de croazieră, precum și Poziționarea activă pe banda de rulare, Recunoașterea extinsă a semnelor de circulație și Detectarea stării de oboseală. De asemenea, există și alte ajutoare electronice opționale care facilitează rularea și manevrele mai relaxate. Un punct de atracție este lumina Intelli-Lux LED® Matrix, care are acum 14 elemente LED și asigură rularea în siguranţă pe timp de noapte. De asemenea, gama se extinde și la sistemul de avertizare pentru unghiul mort lateral și la noua cameră video panoramică de înaltă rezoluție pentru marşarier.

Noul Opel Corsa Hibrid, cu o nouă unitate hibrid de 48 de volți foarte eficientă, tehnologii suplimentare de ultimă generație și un design simplu și îndrăzneț, inclusiv Opel Vizor, va ajunge în curând la dealeri.

Note
1. Valori determinate prin utilizarea metodei de testare mai realiste WLTP (Worldwide harmonized Light vehicles Test Procedure), care înlocuiește procedura de testare NEDC (New European Driving Cycle). Vehiculul nu este încă disponibil. Consumul, emisiile de CO2 și autonomia unui vehicul nu depind numai de utilizarea eficientă a energiei de către vehicul, ci sunt influențate și de stilul de conducere și de alți factori non-tehnici. Informațiile privind consumul și emisiile nu se referă la un vehicul individual și sunt destinate exclusiv comparației între diferitele tipuri de vehicule.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.