Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noua colecție exclusivă Grundig Massimo Bottura, în premieră la ELLE DECORATION Romanian Design Awards

Grundig Massimo Bottura Colection

Grundig, producător global de aparate electrocasnice și electronice premium şi lider european al pieței de produse electronice pentru casă, lansează colecția exclusivă de electrocasnice mici semnată de Massimo Bottura, renumitul chef italian cu trei stele Michelin.

Colecția este rezultatul parteneriatului Grundig cu Massimo Bottura, fundamentat și inspirat de valorile comune pe care le împărtășesc: calitatea, estetica, exclusivitatea și sustenabilitatea. Gama semnată de Massimo Bottura a fost prezentată în premieră la ELLE DECORATION Romanian Design Awards, gala care premiază excelența în designul românesc.

Colecția exclusivă include un espressor automat, un prăjitor de pâine, un blender personal, un robot de bucătărie și un blender de mână. „Asocierea auriului cu negrul mat surprinde simbioza dintre viziunea sustenabilă și calitatea în cea mai pură formă – negrul mat al colecției simbolizează caracterul puternic al Chef-ului, iar auriul impunător reflectă importanța hranei. Gama de electrocasnice mici semnată de Massimo Bottura este, de fapt, o invitație deschisă spre a fi mai responsabili și mai buni, începând chiar de acasă”, declară Alexandra Pascu, Brand Manager Beko & Grundig.

Grundig Massimo Bottura Colection

Capitalizând pe pilonul de susținere a industriei de design autohtone, zonă în care Grundig realizează proiecte specifice de mai bine de un an, compania a expus noua colecție exclusivă în cadrul galei cu ajutorul unui stand de prezentare, conceput în linie cu tematica evenimentului. Astfel, cele cinci componente ale colecției au fost aliniate și prezentate publicului pe câte un piedestal, redând atmosfera unei expoziții de artă. Fiecărui produs i-a fost atribuit câte un tablou ilustrat cu artă abstractă, care dramatiza fiecare tehnologie sau funcție dominantă.

Pentru a desăvârși experiența vizitatorilor, Grundig a pregătit un punct de atracție senzorială, respectiv o zonă de pregătire și servire a cafelei. Cafeaua a fost pregătită și servită în trei origini rare, de proveniență africană și sud-americană. Serviciul a fost asigurat de către Cosmin Mihailov, primul barista român specializat în specialty coffee și multiplu premiant internațional. Cafeaua a fost realizată, în premieră și exclusivitate, la espressorul automat Grundig Massimo Bottura Collection și servită simplă sau în asociere cu o selecție de condimente.

„Atunci când două entități împărtășesc valori comune, orice proiect sau colaborare se întâmplă natural și ies lucruri faine. Pe mine mă preocupă cafeaua în toate formele ei, caut mereu să ating excelența atât în pregătirea, cât și în servirea ei. Echipamentele Grundig, și evidențiez aici espressorul, sunt prevăzute cu tehnologii și funcții performante care, în plus, arată și foarte bine. Am rezonat foarte bine cu ideea și oportunitatea de a pregăti în premieră cafea la espressorul Grundig, semnat de Massimo Bottura”, declară Cosmin Mihailov, Bandit Specialty Coffee Shop.

Pentru a extinde viziunea și misiunea brandului de a fi sustenabil nu doar la nivel de produse și tehnologii, Grundig a oferit, în cadrul galei, un premiu special, care să recompenseze componenta sustenabilă din proiectele de design. Premiul acestei categorii a fost acordat arhitectului Bogdan Babici pentru întregul său portofoliu de spații inteligente și sustenabile, realizate pentru o pluritate de segmente precum cel rezidențial, office, sportiv, administrativ, HoReCa etc.

„Gătitul înseamnă mai mult decât coptul, rumenitul sau preparatul ingredientelor – este despre a binecuvânta și a valorifica tot ceea ce avem, arătând respect și iubire. Inspirați de viziunea lui Massimo Bottura, Cooking is an act of love, ne dorim ca respectul pentru resurse să devină nucleul a tot ceea ce se întâmplă în bucătărie. Prin lansarea acestei game exclusive de electrocasnice mici, Grundig continuă să inspire oamenii chiar acasă, în fiecare zi, pentru a construi un viitor mai bun, sustenabil, pentru ei și cei dragi”, declară Gabriel Eremia, Marketing Director Arctic.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.