Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Nascut la Sibiu – portret Samuel von Bruckenthal

Joi, 24 şi 31 mai, ora 15.30

În 24 şi 31 mai, în cadrul emisiunii Akzente, de la TVR 1, realizatorul Alexandru Mihăilescu vă propune portretul lui Samuel von Bruckenthal în documentarul „Moştenirea Bruckenthal”.

În 1779, la Sibiu, Samuel von Bruckenthal a construit palatul care astăzi îi poartă numele, în stilul barocului târziu, după model vienez. Spaţiul fastuos al acestei reşedinţe, ce adăpostea seratele muzicale şi literare patronate de Baronul Samuel von Bruckenthal, galeriile de artă, cabinetul de stampe si biblioteca, a reprezentat un nucleu spiritual de excepţie pentru Transilvania. Colecţiile de artă europeană ale baronului Samuel von Bruckenthal au fost deschise publicului încă din 1790, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre din Paris.

Deşi este cunoscut mai ales datorită pinacotecii pe care a iniţiat-o, activitatea de colecţionar a baronului Bruckenthal a fost mult mai vastă, printre preocupările sale numărându-se numismatica, bibliofilia sau ştiinţele naturii. Filmul documentar ce va putea fi urmărit în două părţi (joi, 24 şi 31 mai, de la 15.30), prezintă aspecte mai puţin cunoscute din viaţa celui mai important reprezentant al iluminismului săsesc din Transilvania, precum şi colecţii deocamdată inaccesibile publicului larg, cum ar fi cea de monede şi medalii, biblioteca sau cabinetul de gravuri.

În 26 aprilie, emisiunea în limba germană a postului TVR 1, Akzente, a lansat seria documentară Născut la Sibiu, în care sunt prezentate portretele unor personalităţi născute la Sibiu şi care au devenit cunoscute în ţară şi în întreaga lume. Seria a început cu portretul pictoriţei şi etnografei Juliana Fabritius Dancu şi continuă, în luna mai, cu portretul baronului Samuel von Bruckenthal. În fiecare lună, până la sfârşitul anului, în cadrul emisiunii Akzente, vor fi difuzate documentare despre sculptorul Kurtfritz Handel, etnograful folclorist Emil Sigerus, vânătorul August von Spiess, poetul Oskar Pastior, pictoriţa Sieglinde Bottesch, episcopul Bisericii Evanghelice Christoph Klein, savantul şi profesorul de fizică şi matematică Hermann Oberth.

Bucuresti, 23.05.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.