Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Morricone Story” – un spectacol eveniment în avanpremieră la București pe 29 noiembrie

„Morricone Story” – un spectacol eveniment în avanpremieră la București pe 29 noiembrie

Compozitorul Ennio Moricone a inspirat o întreagă generație de compozitori și artiști cu abordarea sa unică și inventivă în compoziția muzicii de film. Muzica sa care transcende filmele în sine, a rămas în inimile și mințile ascultătorilor din întreaga lume.

Pe 29 noiembrie, Sala Palatului din București va găzdui în avanpremieră concertul „Morricone Story”, un “spectacol eveniment” în care publicul va asculta compozițiile premiate ale marelui maestru al muzicii de film, Ennio Morricone, cu prezența soliştilor care au făcut istorie împreună cu marele compozitor italian, Nello Salza (trompetă), Ludovico Fulci (pian) și Susanna Rigacci (soprană).

„Morricone Story” – un spectacol eveniment în avanpremieră la București pe 29 noiembrie

Marcello Rota va fi dirijorul acestui spectacol extraordinar, bun prieten și colaborator al lui Ennio Morricone și unul dintre dirijorii preferați de Leo Nucci, Andrea Bocelli, Placido Domingo sau de celebrul grup de tenori Il Volo, alături de care a urcat pe scenă la spectacolul tribut Ennio Morricone, organizat în 2021 la Arena di Verona.

Maestrul Gheorghe Zamfir, unul dintre cei mai cunoscuți artiști români din toate timpurile se află pe lista invitaților speciali a acestui spectacol. Maestrul Zamfir a colaborat cu Ennio Moricone la realizarea coloanei sonore a uneia dintre cele mai celebre producții din istoria filmului, “Once Upon a Time în America” (1984), regizat de Sergio Leone. Piesa “Deborah’s Theme” interpretată de Gheorghe Zamfir la nai, se numără printre cele mai frumoase și emoționante compoziții ale lui Morricone.

Despre colaborarea cu Ennio Moricone, Gheorghe Zamfir povestește în cartea sa autobiografică, „Binecuvântare și blestem” – „1987. Roma mă solicită prin Ennio Morricone și Sergio Leone pentru a înregistra tema principală la filmul care avea să facă turul lumii, ca o capodoperă a cinematografiei: “Once upon a time in America”. Experiența a fost unică, participarea naiului în desfășurarea acțiunii fiind majoră.”

Pe scenă, alături de maestrul Zamfir, invitat special la concertul de la Sala Palatului, va urca și Daniel Jinga, unul dintre cei mai buni dirijori români, și Cezar Cazanoi, unul dintre cei mai apreciați artiști din Republica Moldova, apropiați colaboratori ai marelui nostru muzician.

Orchestra Simfonică București, prima orchestră privată din România, fondată în 2006 va acompania acest regal muzical. Orechestra reunește în componența sa unii dintre cei mai valoroși artiști instrumentiști.

Ennio Morricone, un nume care strălucește în lumea muzicii de film, a fost un compozitor italian de geniu, cunoscut pentru coloanele sonore memorabile pe care le-a creat pentru sute de filme. Născut pe 10 noiembrie 1928 la Roma, Italia, Morricone a devenit un maestru în arta de a transforma imagini cinematografice în experiențe sonore uluitoare.

În cariera sa de peste 66 de ani, Morricone a colaborat cu regizori de talie mondială precum Sergio Leone, Quentin Tarantino, Brian De Palma, și Terrence Malick. Aceste colaborări au adus la viață unele dintre cele mai cunoscute și iubite filme ale cinematografiei mondiale.

Ennio Morricone a câștigat de-a lungul carierei sale nenumărate premii internaționale și 2 premii Oscar pentru “Cea mai bună coloană sonoră” a filmului “The Hateful Eight” (2016) și un premiu Oscar pentru întreaga sa carieră în 2007.

Concertul “Morricone Story” ce va avea avanpremiera pe 29 noiembrie, ora 19:00 la Sala Palatului din București, va beneficia în 2024 de un turneu mondial. Bilete la casa de bilete a Sălii Palatului și online pe: iabilet.ro, ticketnet.ro, eventim.ro și entertix.ro.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.