Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează a 13-a ediție a programului Spații Verzi, cu finanțări de aproape 700 de mii de lei

Spatii verzi 2018, vizual

• MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 13-a ediție a programului Spații Verzi, organizațiile neguvernamentale pot depune, până la 15 februarie 2018, cereri de finanțare pentru proiecte de mediu
• Începând cu această ediție se poate obține finanțare și pentru activități organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității, de asemenea se introduce Premiul de mediu pentru media, care se acordă pentru realizarea unor reportaje relevante pentru promovarea ariilor naturale protejate din România
• Sumele totale acordate prin cele peste 500 de proiecte finanțate în cadrul edițiilor anterioare ale programului au depășit 6 milioane de lei, iar în proiectele implementate au fost implicate peste 200 de mii de persoane

MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 13-a ediție a programului Spații Verzi, cea mai longevivă platformă de responsabilitate socială a MOL România, prin care compania alocă organizațiilor un fond anual de 697.000 lei pentru implementarea proiectelor de protecție a mediului și de încurajare a implicării tinerilor în proiecte care vizează îmbunătățirea mediului înconjurător.

Spatii verzi 2018, vizual

“Implicarea în educaţia ecologică şi în activități de conştientizare a importanţei păstrării mediului înconjurător curat şi sănătos sunt priorități ale strategiei de responsabilitate socială a MOL România. Această implicare se realizează prin proiectele implementate în cadrul programului Spaţii Verzi. În cadrul celor 12 ani și 12 ediții a participat un număr impresionant de voluntari implicându-se în diferite activități derulate cu succes. Spaţiile urbane verzi şi ariile naturale protejate sunt importante pentru comunități, având impact semnificativ asupra calităţii vieţii şi a stării de bine ale locuitorilor. Continuăm să investim în programele noastre de implicare în comunitate, deoarece considerăm că prin acestea îndeplinim un rol semnificativ în viața comunităţilor în care activăm”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

Începând din 2006, prin intermediul programului Spaţii Verzi au fost finanţate 522 de proiecte cu o sumă ce depăşeşte 6 milioane de lei. Peste 200.000 de persoane au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte, iar rezultatul eforturilor lor este remarcabil. Astfel, suprafaţa spaţiilor verzi create şi reabilitate a depăşit 470.000 de metri pătraţi. De asemenea, programul a sprijinit organizarea a 108 de tabere Junior Ranger şi a 1.619 activităţi extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător.

Descriere program

MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat invită organizațiile neguvernamentale să trimită propuneri de proiecte până la data de 15 februarie 2018.

Proiectele pot fi înscrise pentru finanţare în cadrul uneia dintre cele două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. Proiectele înscrise vor fi evaluate de către un juriu, iar câștigătorii vor fi anunţaţi până la sfârșitul lunii martie 2018.

Noutăți în cadrul programului Spații Verzi 2018

În cadrul componentei Spații Verzi Urbane sunt finanțate proiecte în două categorii, și anume:
1. Reabilitarea/crearea de spații verzi în paralel cu dezvoltarea unor programe interactive de educație ecologică și de sănătate.
2. Programe organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității, care are loc în septembrie, pentru un stil de viață eco-conștient. În cadrul acestei categorii vor fi finanțate activități şi acțiuni care presupun un grad ridicat de participare a comunității.

În cadrul componentei Arii Naturale Protejate, care are ca scop promovarea ariilor naturale protejate din țară, sunt finanțate proiecte care promovează şi aduc în atenţia publicului problematica ariilor protejate din România, cu scopul de a îmbunătăți gradul de conştientizare în rândul comunităţilor locale. Totodată, în cadrul acestei componente se oferă Premiul de mediu pentru media, care se acordă pentru realizarea unor articole, reportaje care reprezintă și promovează ariile protejate, atrăgând, de asemenea, un număr mare de vizualizări/cititori.

Proiectele finanțate pot fi implementate de ONG-uri în parteneriat cu organizații, instituții publice dar şi cu administratori de arii protejate, iar nominalizarea unei persoane pentru premiul de mediu pentru jurnalism se poate realiza atât de autorul articolului sau reportajului, cât și de către alte persoane.

Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru promovarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei, iar valoarea premiului de mediu pentru media este de 5.000 lei.

Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro.

Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2017: Asociația Inventis

Proiectul „Grădina verde înmiresmată” a avut ca scop amenajarea și reabilitarea spațiului verde aflat în incinta Grădiniței cu Program Prelungit nr. 6 din Bistrița și educația ecologică a copiilor din această instituție.

În urma implementării proiectului (perioada aprilie – august 2017) peste 200 de preșcolari au participat la acțiuni de educație ecologică organizate în incinta grădiniței: seminare în temele “Curiozități din viața plantelor și animalelor”, “Natura – prietena mea”, amenajarea și îngrijirea spațiului verde din incinta grădiniței (plantarea a 44 arbori/arbuști, 203 flori, 8 băncuțe amplasate pe o suprafață totală de 200 mp), activități practice de amenajare a curții “Particip și eu” “Pictură pe pietre”, “Pictură pe gard”, expoziție de inaugurare a spațiului verde, participare la activități de ecologizare a Parcului Municipal Bistrița. De asemenea, 17 cadre didactice, 12 educatoare/persoane care participă la îngrijirea copiilor și 10 membri voluntari ai Asociației Inventis au fost implicați în diferitele activități ale proiectului.

Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2017: ProPark Fundația pentru Arii Protejate

Proiectul premiat în 2017 în cadrul componentei „Arii Naturale Protejate” a fost denumit „Brașov, oraș în mijlocul naturii”. Scopul acestui proiect a fost promovarea ariilor naturale protejate din județul Brasov prin organizarea de evenimente şi conceperea unor instrumente de comunicare, adresate publicului larg. În cadrul proiectului s-a organizat a treia ediţie a evenimentului “Săptămâna Ariilor Protejate”, care a avut diverse activităţi interactive cu scopul promovării şi conştientizării importanţei protecţiei naturii şi anume: conferinţe publice, discuţii libere, lansarea filmului “Natura Braşovului”, excursii ghidate, Zilele Porţilor Deschise, activităţi educative pentru copii, igienizări și expoziţii. În timpul evenimentului “Săptămâna Ariilor Protejate” au avut loc 14 activităţi pentru publicul larg la care au participat aproximativ 500 de persoane.

Pe lângă acestea, au avut loc patru ateliere de educaţie ecologică pentru elevii din comunităţile învecinate cu ariile protejate şi s-au realizat un pachet de cărţi poştale şi un film documentar – “Natura Braşovului”.

Date statistice despre program

În 2017 au fost acordate finanțări în valoare totală de 658.924 lei pentru 50 de proiecte, în care s-au implicat mai mult de 16.000 de persoane. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înființate sau reamenajate spații verzi cu o suprafață totală de 21.133 mp, unde au fost plantați 4.751 de arbori şi arbuşti, precum și 8.333 de răsaduri de flori. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate s-au creat 8 poteci tematice, au fost organizate 19 tabere Junior Ranger și au avut loc 197 de activități extrașcolare de educație ecologică.

În cei 12 ani de existență a programului au fost finanțate în total 522 de proiecte din domeniul protecției mediului cu peste 6 milioane lei, proiecte în care s-au implicat mai mult de 203.000 de persoane, mai ales copii și tineri.

În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost plantaţi 76.717 de arbuști și pomi și 77.339 de flori înverzind astfel o suprafaţă de 473.910 mp de teren urban. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate au avut loc 874 de activități extrașcolare de educație ecologică, au fost organizate 108 tabere Junior Ranger și au fost înființate și amenajate 94 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.