Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Măsurile de prevenție pe care trebuie să le ia companiile și instituțiile, în perioada pandemiei

Companii masuri de preventie pandemie

Pandemia de coronavirus a schimbat cu totul funcționarea multor companii, așa că firmele sunt nevoite acum să își adapteze programul astfel încât să își protejeze angajații, și în același timp, să prevină înmulțirea cazurilor de boală. Deși este recomandat ca în această perioadă angajații să lucreze de acasă, există și industrii în care acest lucru nu este posibil, așa că pentru siguranța personalului, companiile trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri de prevenție. Printre acestea:

Să afișeze regulile de conduită obligatorie pentru angajați

În timpul pandemiei este necesar ca toate companiile să afișeze postere cu regulile de conduită obligatorie, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Regulamentul trebui să fie afișat atât la intrare, cât și în cele mai vizibile locuri din unitatea de lucru. De asemenea, regulile trebuie să fie respectate atât de angajați, cât și de vizitatori. Printre regulile universal valabile pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus se numără: menținerea distanței sociale de minimum 1.5 m, menținerea igienei riguroase a mâinilor cu apă și săpun, dar și limitarea contactului cu alte persoane, la maximum 15 minute.

Companii masuri de preventie pandemie

Photo by Anastasiia Chepinska on Unsplash

Să dezinfecteze spațiile de lucru

În primul rând, este obligatoriu ca toate spațiile comune de lucru să fie dezinfectante cel puțin o dată pe săptămână cu substanțe aprobate, pentru combaterea SARS-COV-2. În plus, balustradele, birourile, mânerele ușilor, sertarele și ferestrele din unitate trebuie, de asemenea, dezinfectante mult mai des, pentru că sunt atinse frecvent de angajați.

Să instaleze dispensere cu dezinfectant pentru angajați

Angajatorii ar trebui să instaleze dispensere cu dezinfectant în zona toaletelor, la intrarea în clădire, dar și în sălile de ședințe. În plus, în băi pot fi lipite afișe care să promoveze spălatului mâinilor cu apă și săpun.

De asemenea, la intrarea în clădire se pot amplasa covoare dezinfectante, care ar trebui să îndepărteze, măcar într-o anumită măsură, virusurile, germenii și bacteriile de pe încălțăminte. Acum, se găsesc diferite modele de covoare dezinfectante sau produse de curățenie la prețuri avantajoase, care pot fi utilizate în mai multe industrii.

Să limiteze contactul în zona de recepție

Zona de recepție a unei companii poate fi extrem de vulnerabilă, pentru că este frecventată de curieri și distribuitori, care interacționează cu restul angajaților. Așa că ar fi recomandat ca pachetele să fie livrate într-o zonă special amenajată, pentru a se reduce astfel riscul de infectare a angajaților. De asemenea, este important ca totul să fie organizat astfel încât să fie evitată aglomerarea în spațiile închise (ex: suplimentarea cu coșuri de gunoi).

Să delimiteze spațiile de lucru

Companiile ar trebui să delimiteze spațiile de lucru ale angajaților cu benzi de marcare a distanței recomandate, mai ales în domeniile în care angajații lucrează cu publicul. În plus, angajatorul trebuie să asigure culoare speciale de acces în incintă, pentru a evita aglomerația de la locul de muncă. De asemenea, ar trebui să limiteze accesul în zonele comune și să asigure respectarea normelor de distanțare socială.

Pentru a prevenirea infectărilor cu noul coronavirus, spațiul de lucru trebuie să fie amenajat astfel încât să se poată păstra distanța fizică între angajați, prin stabilirea unui număr fix de oameni care pot lucra în aceeași încăpere.

Să organizeze activități prin conferințe online și e-mail

Companiile ar trebui să le permită angajaților să lucreze de acasă în această perioadă, pentru a evita contactul fizic, dar și aglomerarea din mijloacele de transport în comun. În plus, o mulțime de discuții și activități se pot realiza acum și în mediul online, așa că întâlnirile de business pot avea loc pe Zoom, Skype sau pe orice altă platformă.

De asemenea, un alt aspect important este legat de circulația documentelor în companie. Dosarele, facturile și alte documente importante ar trebui să fie trimise prin mijloace electronice, pentru a se evita contactul direct între angajați sau colaboratori.

Pentru evitarea aglomerației care se formează, de obicei, la orele de vârf, în mijloacele de transport în comun, cât și pe stradă sau în alte spații publice, angajatorii ar trebui să reorganizeze programul de lucru al personalului. Astfel, o parte din angajați să poată ajunge la locul de muncă înaintea orelor de vârf, iar cealaltă parte, după trecerea acestor ore. De asemenea, companiile ar putea să deconteze costurile de transport cu taxiul către locul de muncă, pentru ca angajații să evite aglomerația din autobuze, tramvaie sau metro.

Așadar, acestea ar fi o parte din cele mai importante măsuri de prevenție pe care companiile din România ar trebui să le ia în această perioadă, pentru a-și proteja angajații și pentru a preveni înmulțirea cazurilor de coronavirus.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.