Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Maraton de sculptat dovleci și ateliere de creație, la Titan Pumpkin Fest, între 20 și 22 octombrie

Titan Pumpkin Fest

Festivalul dovlecilor, Titan Pumpkin Fest, are loc în Capitală între 20 și 22 octombrie.
Bucureștenii de toate vârstele sunt așteptați în Parcul Titan (zona Scenei, cu intrare dinspre Strada Liviu Rebreanu, Calul Titanilor), la o sărbătoare autentică a toamnei, unde vedeta este dovleacul.

Intrarea la eveniment este liberă. Festivalul cuprinde trei zone, cea de ateliere creative, zona de spectacole și cea dedicată designerilor și artizanilor.

Evenimentul își propune să creeze un context în care Halloween-ul, atât de iubit de cei mici, se împletește perfect cu arta și tradițiile românești de toamnă, construind împreună o alternativă culturală de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii.

Titan Pumpkin Fest

Sute de dovleci sculptați și ateliere cu atmosferă de Halloween

Un adevărat maraton de sculptat și decorat dovleci se va desfășura în zona artistică, la atelierele de creativitate din cadrul festivalului. Programul acestora este:

  • Vineri, 20 octombrie, orele 14.00 – 20.00
  • Sâmbătă și duminică, 21-22 octombrie, orele 10.00 – 20.00

Adulții și copiii sunt așteptați și la alte activități distractive și interactive, în cadrul acestor workshop-uri. Printre acestea se numără:

  • reciclare creativă – măști de Halloween cu motive tradiționale românești
  • reciclare de pet-uri și transformarea lor în jucării;
  • pictură pe ceramică și desene pe nisip;
  • face painting cu modele specifice sărbătorii Halloween;
  • tatuaje cu henna și codițe colorate cu împletituri;
  • design textil ce include și pictură cu motive tradiționale românești;
  • modelare slime.

Momente de “groază“, la parada costumelor de Halloween

Titan Pumpkin Fest va fura startul sărbătorii Halloween. Astfel că sâmbătă, 21 octombrie, cât și duminică 22 octombrie, începând cu orele 16:00, cei mici sunt invitați să își aducă costumele “de speriat“ și să urce ce scena mare din parcul Titan pentru o parada cu personaje terifiante, ce amintesc de celebra sărbătoare ce are loc anual pe 31 octombrie.

Dansurile vrăjitoarelor încing scena de la festival

Festivalul dovlecilor este prilej de sărbătoare pentru cei de toate vârstele, care vor să se distreze nu numai la ateliere, dar și prin dans și muzică. Aceștia vor putea participa, în zona scenei, la “dansuri ale vrăjitoarelor”, adevărate flashmob-uri susținute de copii și adulți de la diverse școli de dans.

În zilele de weekend, pe scena Titan Pumpkin Fest vor performa DJ Vasile și Marinov, iar serile vor aparține muzicii jazz, indie-rock, folk și trupelor Corina Sîrghi și We Singing Colors.

Zona amatorilor de obiecte create de designeri

Titan Pumpkin Fest sacose

Sărbătoarea dovlecilor este dedicată și celor care doresc să admire și să cumpere creații ale designerilor și artizanilor români. Astfel, va exista o zona unde artiști, designeri și artizani iscusiți își vor expune bijuterii și accesorii, haine, produse ce au la bază lavanda, produse realizate prin imprimare 3D, cărți pentru copii și jucării, cosmetice și alte produse handmade ingenioase, la realizarea cărora și-a spus cuvântul din plin imaginați și nonconformism. Tema centrală a expoziției este, bineînțeles, dovleacul.

Titan Pumpkin Fest este un eveniment organizat de Asociația Creative Arts & Events și finanțat prin fonduri nerambursabile de la bugetul local de către Primăria Sectorului 3 București.

Orar de vizitare:

  • Vineri, 20 octombrie – orele 14.00 – 20.00
  • Sâmbătă și duminică – orele 10.00 – 20.00

Mai multe informații despre eveniment și program, pe:
Facebook:
https://www.facebook.com/GradinaCuArtisti
https://bit.ly/46xagWs
https://www.facebook.com/CreativeArtsBucuresti/

Parteneri Media: Magic Fm, AGERPRES, Wall-Street.ro, Kudika.ro, Garbo.ro, NewsBucuresti.ro, DescoperaBucurestiul.eu,Social Moms, PRwave, IQads, Spotmedia.ro, Munteanu, B365.ro, ZileșiNopți.ro, K Drama Romania, MedMondi.ro, Catchy, Nine O’Clock.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.