Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Maia Morgenstern și Zoltan Octavian Butuc în „Între câine și lup”, de Ilinca Stihi

Maia Morgenstern și Zoltan Octavian Butuc

Un spectacol dedicat Monicăi Lovinescu, la Radio România Cultural

Premiera absolută de teatru radiofonic „Între câine și lup” va fi difuzată, la Radio România Cultural, sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 17.00. Scenariul original, de Ilinca Stihi, este inspirat de viața și opera Monicăi Lovinescu, cu inserții din materiale documentare aparținând Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Regia este semnată, de asemenea, de Ilinca Stihi, care i-a distribuit în rolurile principale pe Maia Morgenstern și Zoltan Octavian Butuc.

Scenariul dezvoltă momentul atentatului asupra vieții Monicăi Lovinescu, din 18 noiembrie 1977, și are aspectul unui thriller în care vom descoperi personajul Monica Lovinescu într-o dimensiune profund umană, aflat într-o stare precară, de teamă. Profund rănită, ea se va confrunta cu propriii demoni și cu propria misiune, aflată permanent sub lupa malefică a Securității.

„Între câine și lup” nu este un scenariu biografic al unui personaj transformat în erou, ci mai degrabă interoghează motivele rolului asumat de Monica Lovinescu și ale prețului plătit pentru o libertate continuu supravegheată.

Maia Morgenstern și Zoltan Octavian Butuc
Maia Morgenstern și Zoltan Octavian Butuc

În spectacol, actrița Maia Morgenstern este vocea Monicăi Lovinescu.

„Dimensiunea artistică a Maiei Morgenstern reflectă dimensiunea istorică a Monicăi Lovinescu. Similitudini puternice de timbru și emoție au făcut cele două portrete să se apropie impresionant de mult.”, explică regizoarea Ilinca Stihi alegerea sa.

Pentru marea actriță, apropierea de acest rol s-a produs cu multă emoție și dăruire: „Este un lucru important pentru mine, tulburător. Privesc întreaga colaborare și abordarea acestei personalități, cu toată grija și cu toată seriozitatea. Momentul în care doamna Ilinca Stihi ne-a propus această colaborare, această abordare, această plonjare în istorie, în artă, în teatru, în documentare, m-a speriat foarte tare. Pentru că e o mare, imensă, uriașă responsabilitate.” (Maia Morgenstern)

Zoltan Octavian Butuc dă, pe de altă parte, voce întunericului și terorii: „Puntea de legătură, vocea perfidă, dar seducătoare a Securității, adusă la microfon de Zoltan Octavian Butuc, a devenit un liant paradoxal, dovada palpabilă și diavolească a răului construit de om menit să ofere luminii umanismul ca vocație mesianică.” (Ilinca Stihi)

Scenariul radiofonic original este un avertisment despre mecanismele regimurilor autocrate, indiferente în fața conceptelor umanitare și egalitare. Personalitatea Monicăi Lovinescu funcționează astfel ca o hârtie de turnesol pentru determinarea contrastului ferm dintre bine și rău, dreptate și nedreptate.

„Întâlnirea cu personalitatea culturală și umană a Monicăi Lovinescu cred că ar trebui să aibă loc la un moment dat în viața fiecărui român. Atât însemnările, cât și acțiunile sale au un efect de expulzare din vrajă, mai exact, revelează structura sistemului opresor comunist cu atâta minuțiozitate încât normalitatea devine perceptibilă.”, crede Ilinca Stihi.

Acest spectacol face parte din programul „Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității”, desfășurat pe mai multe săptămâni la Radio România Cultural. La evenimentul lansării acestuia, filosoful Gabriel Liiceanu spunea: „Fără Monica Lovinescu ne-am fi asfixiat în minciună, n-am mai fi avut ocazia să auzim un glas al adevărului. Dezastrul care a început în România după 1946-1947 a fost exact acesta: minciuna reiterată la nesfârșit seamănă cu o melodie care ți se pune zi de zi, până când nu îți mai poate ieși din cap, și dacă nu cunoști o variantă alternativă, atunci mintea ta și sufletul tău devin complet bolnave. Într-un fel ne-a făcut să supraviețuim, pentru că ne-a dat un oxigen al adevărului pe care noi nu îl mai aveam.”

Pe 19 noiembrie, de la ora 19.00, Radio România Cultural va transmite, în direct de la Ateneul Român, Gala Monica Lovinescu, organizată de Editura Humanitas și Fundația Humanitas Aqua Forte.

„Între câine și lup”, scenariu original de Ilinca Stihi inspirat de viața și opera Monicăi Lovinescu, cu inserții din materiale documentare aparținând Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
O producție a Teatrului Național Radiofonic.
În distribuție: Maia Morgenstern, Zoltan Octavian Butuc, Voicu Hetel, Ionuț Kivu, Alex Moustache, Adrian Nour, Robert Radoveneanu, Daniel Tudorică, Alexandru Voicu, Antal Omar.
Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală: Dan Handrabur. Sound design: Tom Brânduş. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.
Regia artistică: Ilinca Stihi.

Foto Alexandru Dolea

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.