Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

În luna martie mărţişoarele merg şnur

grigorescu_tarancuta-cu-fuior

joi, 28 februarie 2017, 19.00, Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță
Licitația de Mărţişor

Şi anul acesta “Licitaţia de Mărţişor” bate la uşa primăverii cu obiecte unice şi accesibile. Fie că este vorba despre un tablou de mici dimensiuni purtând semnături celebre, de o bijuterie de preţ, de miniaturi din argint sau obiecte funcționale de artă decorativă, mărţişorul este un cadou încărcat mereu cu multă emoţie.

Vă invităm să oferiţi persoanei iubite un mănunchi de Margarete şi cârciumărese de Nicolae Tonitza (3.000 – 5.000 de euro), direct din coşul înmiresmat al Florăresei lui Nicolae Vermont (1.200 – 1.800 de euro), în aşteptarea mult doritei Primăveri de Kimon Loghi (900 – 1.600 de euro) care păşeşte fără grabă alături de o Ţărăncuţă cu fuior de Nicolae Grigorescu (30.000 – 40.000 de euro), pe un Drum de ţară de Ioan Andreescu (25.000 – 35.000 de euro). La capătul drumului o Fetiță blondă de Nicolae Tonitza (20.000 – 35.000 de euro) priveşte uimită căluşeii din târgul de La Moși de Francisc Şirato (3.500 – 5.500  de euro).


Şi dacă un mărţişor în ramă nu este soluţia, în licitaţia din 28 februarie veţi putea găsi o colecţie de pandantive-mărţişor, miniaturi din argint sau aur, precum şi o gamă variată de bijuterii şi accesorii pentru toate gusturile: inele cu diamante, coliere, pandantive, broşe şi brăţări cu pietre preţioase. Cele mai multe dintre bijuterii pleacă de la un preț mediu de pornire între 100-200 de euro.

Nu ocoliţi însă nici bijuteriile de colecţie! Pentru ocaziile speciale vă propunem o Brățară din aur alb, decorată cu diamante și rubine (3.000 – 4.500 de euro), un Inel din aur alb, decorat cu rubin, safire portocalii și diamante (2.500 – 3.000 de euro), o Broșă din aur roșu, decorată cu diamante, rubin, smarald și safir (2.500 – 3.000 de euro), un Colier din aur Aaron Basha, decorat cu 3 pandantive ornate cu diamante, safire roz și email (2.000 – 3.000 de euro), un Set din aur, alcătuit din brățară și colier, decorat cu safire, smaralde și rubine (2.000 – 2.500 de euro) ori un Inel din aur alb, decorat cu smarald heart-shaped și diamante galbene (2.500 – 3.000 de euro).

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.