Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lavazza încheie un parteneriat de distribuție pentru România cu Aquila Part Prod Com SRL

Lavazza cups

Un parteneriat puternic pentru o nouă abordare a pieței

Începând cu 1 noiembrie 2019, Aquila Part Prod Com SRL devine distribuitorul exclusiv al Lavazza în România.

Contractul prevede distribuția produselor Lavazza către canalele de comerț și servicii alimentare. Acest contract marchează o nouă etapă de dezvoltare a mărcii Lavazza în România, etapă care are ca scop creșterea numărului de consumatori ai produselor Lavazza de orice fel printr-o abordare mai directă, prin inovații și prin produse noi.

De asemenea, acest parteneriat reprezintă și o investiție în creșterea business-ului pe piața locală, demonstrând astfel importanța pe care o are aceasta pentru Lavazza, România fiind una dintre cele mai importante piețe pentru marca italiană.

Lavazza cups

Mauro Mantovani, Global CCO al Grupului Lavazza, a spus: „Suntem foarte bucuroși să reluăm colaborarea în România cu un partener așa de profesionist și de încredere cum este Aquila Part Prod Com SRL. România este o țară strategică pentru noi: suntem hotărâți să ne extindem activitatea în această piață cu o abordare de marketing mai directă, dezvoltând parteneriate solide cu distribuitori locali specializați. Misiunea Lavazza, un brand premium global, este aceea de a promova experiența autentică a cafelei italiene în lume, în toate formele sale, în toate categoriile și pe toate canalele, continuând să punem calitatea în centrul tuturor activităților noastre.”

Aquila Group este recunoscut ca un partener puternic cu o experiență vastă în categoria de Cafea în general și pe canale de vânzare precum unitățile comerciale (retail), serviciile alimentare (food service), automatele de cafea (vending) sau magazinele online, având în portofoliul său de distribuție numeroase mărci internaționale puternice. Investind în structura de distribuție și respectând cele mai înalte standarde profesionale de business, Aquila Group este partenerul cel mai potrivit pentru transformarea în realitate a planurilor ambițioase pe care Lavazza le are pentru piața românească.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.