Baby Boom Show 2022
Shadow

Knauf Insulation anunță achiziția fabricii de vată minerală de sticlă Gecsat S.A pentru a răspunde cererii regionale în creștere

Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața materialelor izolante, parte a Grupului Knauf, anunță semnarea contractului de achiziție a fabricii de vată minerală de sticlă Gecsat S.A din Târnăveni, județul Mureș.

Achiziționarea fabricii din Târnăveni are ca scop susținerea livrărilor către clienții Knauf Insulation din piețele în continuă creștere din România, Europa de Est și Comunitatea Statelor Independente (CSI).

„Achiziția fabricii din România va sprijini obiectivele de creștere ale Knauf Insulation și va oferi o capacitate suplimentară pentru a răspunde cererii tot mai mari pentru soluțiile noastre de izolare în regiune”, a declarat Dominique Bossan, CEO Knauf Insulation Europa/Orientul Mijlociu/Asia, membru al Comitetului de management al Grupului Knauf.

Târnăveni
Târnăveni

„Knauf Insulation intenționează să investească în tehnologii de ultimă oră și să modernizeze fabrica din România prin alinierea proceselor de fabricație la standardele noastre, asigurând soluții de cea mai înaltă calitate pentru clienții noștri, oferind în același timp cele mai sigure condiții de lucru posibile pentru angajați, dar și cele mai înalte standarde de responsabilitate ecologică, în conformitate cu angajamentul nostru Pentru o lume mai bună”, a completat Dominique Bossan.

Dominique Bossan, CEO Knauf Insulation Europa/Orientul Mijlociu/Asia, membru al Comitetului de management al Grupului Knauf
Dominique Bossan, CEO Knauf Insulation Europa/Orientul Mijlociu/Asia, membru al Comitetului de management al Grupului Knauf

„Fiind o afacere de familie, cu Menschlichkeit (Umanitate) drept una dintre valorile noastre de bază, este foarte important pentru noi să fim un bun angajator, dar și un exemplu bun pentru comunitățile locale în care activăm. În fiecare etapă a procesului de achiziție și de modernizare a fabricii, Knauf Insulation va lucra îndeaproape cu echipele din fabrică, comunitatea locală și autoritățile.”, a declarat Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România și Bulgaria.

 

Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România și Bulgaria
Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România și Bulgaria

După încheierea tranzacției, Knauf Insulation are în plan să investească în retehnologizarea liniei de producție din Târnăveni la standardele Knauf Insulation pentru a produce vată minerală din sticlă cu tehnologia inovativă ECOSE®.

Soluțiile Knauf Insulation cu tehnologia ECOSE® dețin certificarea Eurofins Indoor Air Comfort Gold pentru calitatea aerului din interior, oferă proprietăți excelente de izolare termică, fonică și protecție la incendiu și sunt fabricate din sticlă reciclată până la 80%. Vata minerală de sticlă Knauf Insulation cu tehnologia ECOSE® este prima din categoria produselor de vată minerală care este certificată oficial în Europa cu eticheta DECLARE.

Potrivit reprezentanților Knauf Insulation, această achiziție face parte, de asemenea, din angajamentul pe termen lung al Grupului Knauf de a-și dezvolta divizia de produse de izolație pentru a furniza soluții mai bune în construcții și pentru a răspunde provocărilor de eficiență energetică din următorii ani, în conformitate cu angajamentul companiei „Pentru o lume mai bună”. Strategia de sustenabilitate Knauf Insulation „Pentru o lume mai bună” are la bază viziunea companiei de a conduce schimbarea spre soluții de izolare mai bune, care susțin eficiența energetică a clădirilor (inclusiv nZEB – nearly Zero Energy Building, programul Casa eficientă energetic etc.).

Leave a Reply

Your email address will not be published.