Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Kaufland publică rezultatele impactului socio-economic al activității sale în România

Kaufland RO_infografic studiu impact 2021

Kaufland își menține poziția în topul celor mai mari companii din România, după cifra de afaceri, și continuă să fie unul dintre cei mai importanți angajatori privați, conform studiului de impact socio-economic al companiei aferent anului financiar 2022, întocmit de KPMG.

Compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri până la 3,4 miliarde euro (martie 2022–februarie 2023), datorită eforturilor depuse pentru a rămâne destinația preferată a românilor pentru cumpărături.

Impactul Kaufland în economia românească

În anul financiar 2022, Kaufland a avut o contribuție totală de 2,38 miliarde euro (Valoare Adăugată Brută) în economia locală, ceea ce reprezintă aproximativ 1% din PIB-ul României.

Kaufland RO_infografic studiu impact 2021

Locuri de muncă noi

Kaufland este unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, cu peste 16.500 de angajați. Grila de salarizare și pachetul de beneficii sunt îmbunătățite constant, în 2022, salariul net minim la Kaufland depășind cu aproape 60% salariul net minim la nivel național.

Compania generează prin activitatea sa circa 91.000 de locuri de muncă cu normă întreagă în România, direct, indirect și indus, echivalentul a aproximativ 1,7% din forța de muncă națională. Studiul de impact arată că fiecare angajat direct Kaufland în România sprijină angajarea a peste 5 persoane în întreaga economie românească, prin crearea de noi locuri de muncă.

Investiții în România

Anul trecut, Kaufland a investit în România 315 milioane euro, în termeni de CAPEX, mai precis, pentru achiziționarea sau modernizarea activelor fixe, și a avut o contribuție la bugetul de stat de peste 214 milioane euro, prin taxe și impozite.

Din fiecare 1 euro cheltuit la casă, 67 de cenți merg către furnizori locali

Kaufland susține parteneriatele cu producători locali. Astfel, în 2022, compania a colaborat cu peste 2.600 de furnizori din România. Kaufland derulează programe de sprijin pentru aceștia, iar anul trecut, peste 80% dintre cheltuielile totale cu furnizorii au fost alocate partenerilor locali, depășind valoarea de 2,4 miliarde de euro. Totodată, 67 de cenți din fiecare euro cheltuit la casele de marcat Kaufland merg direct către afaceri din România.

„Trăim într-o societate, nu doar într-o economie. Pentru a depăși momentele de instabilitate, pentru a crește durabil și responsabil, avem nevoie de colaborare. Kaufland rămâne un partener de încredere pentru producătorii locali, pentru comunitate, pentru economia țării. Acest exercițiu de evaluare anual ne ajută să măsurăm impactul investițiilor companiei și să le direcționăm cât mai eficient, pentru România”, a declarat Marco Hößl, Director General Kaufland România și Republica Moldova.

9 milioane de euro investiți în proiecte pentru comunitate

Anul trecut, Kaufland s-a implicat în dezvoltarea și derularea unor proiecte de responsabilitate socială în valoare de 9 milioane euro, dintre care două programe de finanțare prin care Kaufland oferă granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale. Compania se numără printre cei mai mari susținători ai ONG-urilor care luptă pentru cauze precum sănătate, protecția mediului, educație, viață sănătoasă și sport sau cultură.

Cea mai sustenabilă companie din România, 5 ani consecutiv

Cu inițiative anti-plastic și anti-risipă, pionierat în infrastructuri de reciclare a ambalajelor în magazine, agricultură regenerativă și numeroase proiecte pentru un mediu mai curat, compania se numără printre cei mai mari investitori în sustenabilitate. Astfel, în 2022, pentru al cincilea an consecutiv, Kaufland România s-a clasat pe prima poziție în topul celor mai sustenabile companii la nivel național, titlu acordat de CST Index.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.