Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Jurnalistul Cosmin Prelipceanu, premiat la Gala A.P.T.R.

Cosmin Prelipceanu, premiat la Gala APTR

Cosmin Prelipceanu a primit Premiul Centenar pentru ediția specială a “Jurnalului de Seară” Digi24, dedicată comemorării a trei ani de la tragedia din Colectiv. Premiul a fost acordat ieri, 11 decembrie 2018, în cadrul Galei Centenar a Premiilor Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România.

“Suntem datori nu numai să ne amintim de morții nevinovați din acea noapte, dar să ne punem întrebări despre cauzele și vinovații acestei cumplite tragedii. Un cunoscut comentator a reușit să redea o imagine complexă a suferinței, a mărturiilor și mai ales a întrebărilor care rămân fără răspuns”, a arătat juriul A.P.T.R. în motivarea acordării premiului.

“Vă mulțumesc foarte mult pentru acest premiu, e un premiu care ne onorează. Colectiv nu este subiectul cu care să-ți dorești să câștigi un premiu, nu este subiectul despre care să-ți dorești să transmiți vreodată. L-am trăit din păcate, și noi, la Digi24, am încercat din prima clipă să tratăm acest subiect cu mănuși, respectiv cu foarte multă responsabilitate și blândețe. La comemorarea celor trei ani de la Colectiv, ne-am dorit să fim aproape de oamenii care au rămas în urma acestei tragedii. Cred că avem o foarte mare datorie, noi ca jurnaliști, să nu uităm de Colectiv, să nu uităm ce s-a întâmplat acolo, să ne punem în permanență întrebări și să nu-i lăsăm nici pe oamenii simpli, nici pe autorități să uite de Colectiv”, a spus Ioana Ciurlea, reporterul Digi 24 care a fost alături de Cosmin Prelipceanu la această ediție specială.

Cosmin Prelipceanu, premiat la Gala APTR
Cosmin Prelipceanu, premiat la Gala APTR

“Jurnalul de seară” din 30 octombrie 2018, produs de Bianca Oanea s-a desfășurat între orele 20:00 – 22:00, în fața fostului club Colectiv. Printre invitații speciali au fost Eugen Iancu și Narcis Hogea, părinții a doi dintre tinerii care și-au pierdut viața, și Oana Gheorghiu, co-fondatoarea asociației “Dăruiește viață”.

Indiferența autorităților care, în tot acest timp, s-au dovedit incapabile să-și asume eșecurile sau să pedepsească vinovații, închiderea singurei bănci de piele din România, lungul și anevoiosul drum al dosarelor Colectiv au fost temele emisiunii premiate. Moise Guran, Cătălin Striblea și Vlad Voiculescu, alături de Cosmin Prelipceanu, au discutat despre schimbările de mentalitate generate de tragedia din Colectiv.

Ediția specială a “Jurnalului de Seară” din 30 octombrie 2018 poate fi urmărită pe site-ul Digi24, aici. Digi24 a mai fost premiată de către A.P.T.R. în urmă cu cinci ani pentru reportajele despre Ziua Regalității, distinse cu titlul “cel mai bun documentar istoric”.

Ediția Centenar a Premiilor Naţionale de Televiziune a acordat trofee pentru 15 de programe de televiziune difuzate în ultimii trei ani, selectate dintre cele 50 nominalizate de A.P.T.R. Jurizarea a fost realizată de Nicolae Breban, romancier, Lucia Hossu Longin, realizator de televiziune şi director al Galelor A.P.T.R., Mihai Ispirescu, dramaturg, Sorin Ilieşiu, director de imagine, Dan Necşulea, regizor, preşedinte al A.P.T.R. și Dan Piţa, regizor.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.