„Nu vă gândiți la ce nu aveți, gândiți-vă la ce aveți!” este sfatul și mai ales credința, mai actuală ca niciodată, după care Ioan Daniel Bălan s-a ghidat în viață. De la copilul sărac a ajuns deținătorul companiei Megatitan, o afacere 100% românească, dezvoltată în urmă cu 18 ani, pornind de la un capital de… 7 kg de miez de nucă și o cergă, primite de la bunica lui.
Astăzi, compania care oferă servicii premium de debitare laser, îndoire sau ștanțare a pieselor din oțel, inox și aluminiu are 110 angajați, o cifră de afaceri de aproape 34 000 000 lei (în 2019) și o piață de desfacere nu doar în România, ci și în Europa.
Această credință l-a purtat și în vremuri de criză, spunând că perioada recentă l-a afectat, ca și pe alți oameni de afaceri, însă cea mai importantă lecție învățată este cea a unității.
„În aceste luni pline de incertitudini care curg, și curg, și curg echipa are nevoie de unitate, iar oamenii au nevoie încă o dată în plus de un lider în mijlocul lor și nu izolat în «turnul de control». Suntem într-un război psihologic și economic și am tratat cu prudență fiecare informație, gândind de două ori înainte de a face ceva. Mă străduiesc să fiu sprijin și model pentru fiecare coleg”, considerând că are deja cel mai important lucru: nu angajați, ci o comunitate, alături de care s-a adaptat și el, și produsele create de compania sa. Astfel, încă de la începutul pandemiei, la Megatitan a început o producție de tăvițe dezinfectante care pot fi plasate atât la intrarea în case și apartamente, cât și la intrarea în magazine, farmacii, spații publice, creând un filtru dezinfectant și contribuind la diminuarea răspândirii virusului. Aproape 1.000 de astfel de produse au fost donate unităților din prima linie, urmând să fie disponibile în curând și spre vânzare. Acestora se va adăuga și o altă linie, de dispozitive speciale de aproape un metru înălțime, pentru dezinfectarea mâinilor, acționate prin pedala de la bază, recomandate pentru locurile cu o densitate și trafic ridicat, de la școli și companii, până la stații de autobuz, gări sau aeroporturi.
„Pentru că întotdeauna este și o altă soluție”, spune Ioan Bălan, care consideră că este important să creezi ceva, prin munca ta, și pentru cei din jur. În ceea ce privește munca, este foarte mândru pentru faptul că a reușit prin forțe proprii, pornind dintr-o familie cu posibilități materiale foarte reduse, dar și foarte recunoscător celor care i-au fost alături, precum soția sa, Maria, nu doar parteneră de viață, ci și de afaceri. Consideră că indiferent cine ești și de unde provii este esențial să înveți și acesta a fost, de fapt, primul pas spre omul de succes de astăzi. „Eram un copil sărac din Negrilești, care mergea la școală cu papucii rupți, dar am învățat foarte bine pentru că iubeam cartea. Eu eram cel mai mare dintre cei cinci frați. Îmi amintesc că în clasa a VI-a am câștigat un concurs pe județ la care participasem și trebuia să îmi ridic premiul. Dar, apropo de papuci, pentru că nu aveam unii buni, mama nu m-a lăsat să merg așa. Nici nu aveam mijloace să îmi cumpere alții. Așa că profesoara mi-a adus ea premiul acasă, un ceas și un joc de șah”. Din acest motiv, nici când s-a tras la sorți și a primit el un loc într-o tabără la mare, mare lucru pe vremea aceea, nu a putut merge. „M-am dus la mama și am întrebat-o dacă mă lasă. Mama a început să plângă. Mi-a zis că nu mă poate lăsa pentru că ar trebui să-mi cumpere șlapi și pijamale și nu avea bani. Am fost trist”, își amintește acum, însă spune că fără aceste experiențe nu ar fi fost omul de astăzi, care să știe să aprecieze lucrurile și valorile cu adevărat importante.
Când era copil se gândea că ar putea deveni cojocar, iar înainte de treapta a doua ar fi vrut să renunțe la liceu, în favoarea unei școli profesionale, pentru a învăța o meserie. Totuși, a mers mai departe, a dat examenul de treaptă și a absolvit cei 4 ani. S-a angajat la unul dintre primii antreprenori din Negrilești, care avea o moară. Și tot atunci, s-a gândit să se apuce de negustorie, în perioada în care toată lumea făcea comerț cu Ungaria. „Dar pentru că nu aveam ce, m-am dus la bunica mea, o țărancă înțeleaptă, și i-am zis: «bunică, dă-mi și mie să vând ceva în Ungaria!» Și am primit 7 kg de miez de nucă și o cergă. Atât avea și ea. Iar acela a fost capitalul cu care s-a făcut Megatitan. Și, pe parcurs, s-a mai împlinit un vis, o rugăciune din copilărie: aceea de a fi un om util societății! Nu știam atunci ce poate însemna asta, dar așa mă gândeam eu că e bine. Iată, ruga mi-a fost ascultată și vreau să fiu util societății. Oricând pot ajuta cu o vorbă bună, un sfat, sunt gata să o fac, pentru oricine”.
Așa că, din poziția în care este astăzi încearcă mereu să ajute și a dăruit cu drag, prin compania sa, pentru numeroase proiecte sociale, dar și educaționale. A fost, printre altele, sponsor al echipelor de robotică de la Colegiul „Petru Rareș” din Beclean, al Maratonului de al Bichigiu, al primei curse a lui Tibi Ușeriu la Cercul Polar, spunând că „îi suntem recunoscători și mulțumitori lui Dumnezeu pentru tot ce am realizat”.
