Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Incepe stagiunea 2009-2010 a Teatrului de Revista “Constantin Tanase”

În parcurile bucureştene SEBASTIAN şi BAZILESCU şi la Grădina HERĂSTRĂU vedetele Teatrului de Revistă revin în forţă începând cu acest week-end, pe 12 septembrie
 
După ce în vacanţa de numai o lună, majoritatea artiştilor Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” au filmat, au prezidat jurii de festivaluri de interpretare, au reprezentat România la Festivaluri de Film, au susţinut concerte şi spectacole, dar s-au şi relaxat, iată că aceştia revin în forţă în acest week-end. Sâmbătă, pe 12 septembrie, la ora 19.30 pe scena Grădinii de Vară HERĂSTRĂU a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” Stagiunea 2009 – 2010 va debuta cu Premiera estivală “Nimic despre papagali” (regia Biţu Fălticineanu). INTRAREA va fi LIBERA la această reprezentaţie inclusă în cadrul Programului “Zilele Bucureştilor – Bucuresti 550 ANI” organizat de Primăria Municipiului Bucureşti.
    
“Intrarea liberă” va fi şi în zilele de 18 şi 19 septembrie, când se va juca la aceeasi ora (19.30), tot la Grădina de Vară HERĂSTRĂU a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”  spectacolul “Nimic despre papagali” cu Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Adrian Enache, Valentina Fătu, Alexandru Lulescu, Liliana Mocanu, Raluca Guslicov, Oratnsa Stanescu, Miruna Birau, Raluca Guslicov, Ana Maria Donosa, Monalisa Basarab şi Marcel Horobet. Cântă: Adrian Enache, Mirela Boureanu, Daniela Cristea, Alin Gheorghisan si Radu Ghencea. Momentul excentric acrobatic cu Duo Lascu, participarea Ansamblului de Balet al Teatrului (coregrafia Cornel Popovici) si a soliştilor Vali Rosca, Edy Chiritescu, Ligia Judeanu si Mihai Ciobanu si  muzica live cu Orchestra Teatrului de Revistă (dirijor Dan Ardelean, conducera muzicala Dan Dimitriu) va completa un spectacol total
    
Turul de forţă efectuat în vară cu reprezentaţiile date în parcurile bucureştene în cadrul Programului “Bucureşti COOLtural” a continuat si continua cu spectacolele “Întoarcerea Panterei Roz” (sâmbătă 12 septembrie, ora 10, Parcul SEBASTIAN, spectacol muzical pentru copii) şi “D’ale Bucureştilor” (Vineri, 18 septembrie, ora 20, Parcul Bazilescu).
   
Asa cum ati aflat deja, artiştii de la Revistă au ales, cu doar câteva excepţii, să-şi petreacă vacanţa în pentru a se odihni. Aşa cum ştiţi, Stela Popescu a filmat pentru “Aniela” – prima telenovelă românească de epocă care va începe pe 14 septembrie la Acasă TV. O veţi descoperi pe îndrăgita actriţă în rolul “Coanei Chiva”, o femeie simplă de la ţară, mama lui “Mitică Lăptaru”, personaj interptat de actorul Ioan Isaiu, capul unei familii de parveniţi care vor să acceadă în înalta societate. Alexandru Arşinel a ales muntele şi pescuitul, munca, dar şi relaxarea după o perioadă plină cu spectacole, premii, trofee şi invitaţii la toate posturile TV, dar şi terbil de agitată, datorită nenumăratelor probleme pe care le implică funcţia de director al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”. Din 9 mai are grijă şi de Grădina de Vară din Herăstrău, redată bucureştenilor după aproape 5 ani de reparaţii capitale. Îndrăgitul actor a fost între 6-9 august Preşedintele Juriului Festivalului “Cerbul Copiilor” – editia a IV-a, de la Piatra Neamt, oraşul natal al actorului Vasile Muraru, Director Artistic al Festivalului. “După Piatra Neamţ mă duc la Sinaia, unde vreau să stau cu familia şi mai ales cu cei trei nepoţi ai mei. Ei sunt marea mea bucurie, fericire şi relaxare!” – declara “Cel mai iubit şi de încredere român” care a fost din Cel mai fericit bunic cu ocazia botezului celui mai mic nepot al său – Rareş-Andrei. 
    
Interpretul Adrian Enache, solistul Teatrului de Revistă “Constantin Tanase” s-a numărat printre prezentatorii celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Callatis. Adrian Enache a avut un dublu rol. Impreună cu Irninis Miricioiu, el a prezentat concursul Miss Diaspora, iar ultima seară a Festivalului i-a aparţinut tot binecunoscutului interpret care a fost protagonistul muzicalului ”Dracula in love” alături de Anna Lesko, Anika („Rednex”) şi Răzvan Ştefaniu (Răzvan di Stefano  pe numele de scenă) din trupa Ro-Mania. De asemenea, imnul "Întâlnirii românilor de pretutindeni" – "Hai acasă!" a fost interpretat tot de Adrian Enache. Sinaia a alesşi regizorul Biţu Fălticineanu – “pentru a-şi aduna gândurile”, maestrul petrecând şi câteva zile la Paris, oraşul teatrelor de music-hall şi al marilor spectacole de revistă. Este firesc, căci Sala Savoy se va inaugura în acest an cu mult-aşteptata premieră “Aplauze, Aplauze” dedicată celor 30 de ani de carieră a cuplului Stela Popescu-Alexandru Arşinel. Un alt cuplu celebru al Teatrului de Revistă şi-a petrecut vacanţa separat, chiar dacă Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru s-au reîntâlnit totuşi în spectacolele de pe Litoral. Şi dacă Nae Lăzărescu şi soţia sa, actriţa Marcela Avram au petrecut câteva zile şi la Paris, oraşul pe care-l iubesc cel mai mult, Vasile Muraru şi-a lăsat un pic familia la mare şi a decolat spre Santiago de Chile. “Cea mai fericită fată din lume” lungmetrajul de debut al regizorului Radu Jude, cel mai recent film în care a jucat Vasile Muraru (extraordinar într-un rol negativ, “al unei canalii” – aşa cum a completat el!), a cucerit o mulţime de premii şi trofee şi se bucură de un succes enorm la festivalurile internaţionale de film. Producţia selecţionată la secţiunea ACID Programme (Association for Independent Cinema and its Broadcasting) la Festivalul de la Cannes 2009, a câştigat deja Premiul C.I.C.A.E. (Confédération Internationale des Cinemas d’Art et d’Essai) la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, două Premii FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) la Festivalurile Internationale de Cinema Independent de la Lisabona („IndieLisboa”) şi Sofia, Premiul pentru „Cel mai bun scenariu” (Radu Jude şi Augustina Stanciu) in cadrul B-EST Internaţional Film Festival şi Menţiune specială a Juriului pentru „Cea mai bună actriţă” (Andreea Boşneag) la Festivalului „goEast” de la Wiesbaden. În România premiera oficială a avut loc pe 15 mai la Festivalul Filmului European. Dacă la jumătatea lunii iulie Vasile Muraru a fost invitat de onoare în Israel la Jerusalem Film Festival, acesta a plecat în America de Sud pentru a reprezenta echipa filmului “Cea mai fericită fată din lume” la Santiago Festival Internacional de Cine (SANFIC, 18 – 24 august).

Valentina Fătu şi-a petrecut vacanţa în ţară alături de familie şi de băieţelul său Vlăduţ, în “căsuţa de vis” de lângă Buzău. Actriţa Cristina Stamate şi-a răsfaţat prietena sosită din Germania cu cele mai “alese” preparate culinare din bucătăria românească şi orientală, majoritatea regăsindu-se în cartea sa de succes “Reţete culinare inedite: Cristina Stamate… Sare in bucate”. Cele două prietene au poposit câteva zile la munte şi apoi la mare, timp suficient pentru prietenă să citească şi cartea lansată de curând la Editura “Meteor Press” – “Femeia Hopa Mitică”. Absenta pentru cateva luni de pe scena Teatrului Tanase pentru că l-a dat născut pe Luca si s-a casatorit cu alesul inimii sale, muzicianul Marian Sârbu, solista Bianca Sarbu nu a avut vacanţă. Ea a cântat alături de Trupa ExclusiV în fiecare seară la Restaurantul “Allhambra”, dar şi la alte evenimente mondene precum nunta vedetei Kanal D Silvia Ioniţă. Şi Adriana Trandafir a fost în Franţa, dar nu în vacanţă. Ea este cu siguranţă “Cea mai fericită fată din lume” pentru că a încheiat filmările la “Europolis”, o coproducţie româno-franceză în regia lui Cornel Gheorghiţă. Un film de excepţie care va face mai întâi un tur al marilor festivaluri Internaţionale de Film, care va fi prezentat anul acesta în avampremiera şi în România, la Bucuresti şi în care, actriţa Teatrului de Revistă joacă un rol “devastator”, în care cu greu o veţi recunoaşte.

Bucuresti, 13.09.2009
{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.