Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Începe cea de-a patra ediție a Festivalului in : v z b l organizat de Teatrul Basca

zambara repetitii

3 luni de spectacole naționale și internaționale în Piața Traian

Teatrul Basca prezintă în lunile septembrie – noiembrie Festivalul in : v z b l care anul acesta ajunge la cea de-a patra ediție.

Publicul este așteptat la sala Teatrului Basca din Piața Traian cu un program de spectacole naționale și internaționale de teatru și dans, dar și rezidențe artistice pentru elevi, studenți sau grupuri vulnerabile. La fel ca în fiecare an, festivalul aduce și producții artistice care sunt accesibilizate pentru persoanele cu diferite dizabilități, dar care sunt potrivite și pentru publicul general.

zambara repetitii
Zambara repetitii

Ediția din acest an pune accent pe corpul uman, iar producțiile artistice selectate vorbesc despre emoții, repercursiunile abuzului fizic, fragilitatea corpului dar și precaritatea lui. Măștile pe care le purtăm zi de zi devin un scut, fizic, mental, emoțional. Preconcepțiile asupra corpului, influența social media, dar și conexiunea dintre corp și minte. Dacă tu nu trăiești nu înseamnă că nu există, dacă tu nu simți, nu înseamnă că nu se simte. Prin expunerea publicului la subiecte sensibile sau persoane vulnerabile, deschidem noi perspective și îi invităm pe cei prezenți la dialog, înțelegere, empatie și solidaritate.

Invizibilul este cuvântul în jurul căruia ne-am creat identitatea acestui teatru, iar Festivalul in : v z b l este bucuria de a descoperi, prin forme artistice, invizibilul din noi și din alții. Împreună nu ne mai simțim marginalizați, singuri, sau pur și simplu altfel. Împreună avem acces unii la alții și ne descoperim așa cum suntem, sau așa cum a fost să fie. Vă invit să descoperim împreună poveștile despre mine, tine, noi. Să ne bucurăm de cine suntem. (Ana Maria Ursu – actriță, regizoare și coordonatoarea Teatrului Basca.)

Progamul lunii septembrie vine cu trei spectacole internaționale, că două producții locale.

9 septembrie, ora 19.00 – Deschiderea Festivalului in : v z b l la House of European Institutes (HEI – Bastionul Maria Theresia) În deschidere publicul este invitat la primele două spectacole de mișcare și dans din cadrul in : v z b l, invitate din Suedia și Slovenia.

Liminal phantoms este un solo captivant de dans contemporan care povestește, într-un mod emoționant, călătoria unui individ spre descoperirea de sine și creșterea sa prin prisma iubirii. Un spectacol care explorează teme de sănătate mintală și suferință emoțională, îmbrăcat într-o călătorie de autodescoperire, acceptare și creștere.

The Following Body este un performance de dans ca o articulație vizuală a violenței fizice și verbale asupra victimelor abuzului sexual. În spectacolul artistei Tatiana Kocmur din Slovenia, două entități apar pe scenă. La un moment dat sunt văzute ca niște îndrăgostiți, și în secunda următoare ca adversari. Un dans senzual și unul agresiv, o expoziție de dragoste și ură.

18 septembrie, ora 19.00 – Zambara Kabarett la Teatrul Basca.
Un spectacol de teatru – cabaret, produs de Teatrul Basca, despre ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă, şi va continua să se-ntâmple, pe ici pe colo, pe la margini, prin locuri, blocuri şi cartiere, sau prin diverse bule ale Zambarei. Un spectacol despre un oraş în schimbare și despre oamenii din el, confruntaţi cu schimbarea.

21 și 22 septembrie, ora 19.00 – Mr&Mrs Kraft: a story of paper masks (Neamera Teatro – Spania) la teatrul Basca.
Mr&Mrs KRAFT ne invită să pătrundem în interiorul laboratorului unde experimentăm acest material: hârtia. O tăiem, o mânuim, o lipim, o colorăm, o împăturim, și dăm viață unor măști cu două fețe care ne vor dezvălui personaje surprinzătoare, amuzante și originale.
Un spectacol recomandat adulților și copiilor 5+.

27 septembrie, ora 19.00 – My invisible noisy inside (Unfold Motion) la Teatrul Basca
Un performance de dans contemporan, o declarație a dualității umane, o analiză personală a tot ceea ce este vizibil și invizibil, zgomotos sau liniștit, prizonier sau liber în fiecare dintre noi. Spectacolul s-a născut ca un răspuns la întrebarea 𝑪𝒆 𝒆 𝒊𝒏𝒗𝒊𝒛𝒊𝒃𝒊𝒍 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒕𝒊𝒏𝒆, în cadrul Festivalului in : v z b l ediția 2021.

La invitația organizatorilor, Neamero Teatro din Spania va susține la sfârșitul lunii septembrie, mai multe ateliere de măști de supereroi pentru copiii între 12 și 14 ani de la Școala gimnazială nr 1 din Timișoara. Scopul atelierelor este explorarea creativității și creșterea încrederii în sine a celor mici. Urmând câteva tehnici minimale aplicate modului de tăiere și lipire a hârtiei, artiștii vor demonstra cum noi forme prind viață cu profunzime și structuri abstracte la început, dar cu armonia și echilibrul potrivit în munca meșteșugărească se vor transforma în măști pline de ingeniozitate și oportunități creative.

Spectacolele au fost selectate în urma unui apel internațional deschis artiștilor și companiilor de artă, și au fost alese pe baza valorilor Festivalului in : v z b l.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Iabilet.

Festivalul in : v z b l este organizat de Asociația Solidart prin Teatrul Basca, în cadrul programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de proiecte.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.