Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

In memoriam Tamara Buciuceanu Botez, la TVR

Tamara Buciuceanu Botez

Televiziunea Română regretă dispariţia marii actriţe Tamara Buciuceanu Botez şi îi aduce un respectuos omagiu difuzând o serie de programe in memoriam, adevărate bijuterii ale ecranului, scenei şi cinematografiei româneşti.

Tamara Buciuceanu Botez
Tamara Buciuceanu Botez

O ediţie de colecţie a emisiunii „Profesioniştii”, în care realizatoarea Eugenia Vodă le are ca invitate pe Tamara Buciuceanu Botez şi Stela Popescu, este difuzată sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 23.00, pe TVR 1.

TVR 2 difuzează astăzi, 16 octombrie, de la ora 14.00, o ediţie a emisiunii „Piersic Show”, în care Florin Piersic, moderatorul emisiunii, i-a avut ca invitaţi pe Tamara Buciuceanu Botez şi Nae Cosmescu.

Programul poate fi urmărit şi pe TVR Moldova, joi, 17 octombrie TVR Internaţional, vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00.

Tot la TVR 2, sub genericul „Duminica filmului românesc”, telespectatorii pot urmări, duminică, 20 octombrie a.c, două producţii cinematografice cu Tamara Buciuceanu Botez în roluri memorabile: al profesoarei Isoscel şi al Varvarei.

De la ora 13.10, este programată comedia „Extemporal la dirigenţie”, în regia lui Nicolae Corjos, avându-i în distribuţie şi pe Ion Caramitru şi Mădălina Pop.

Socrate, proful de filosofie preferat al liceenilor, îşi doreşte să fie şi dirigintele ideal, spre nemulţumirea profesoarei de matematică, celebra Isoscel, care-l îndeamnă să fie mai sever cu elevii. Preocupat de dilemele elevilor săi adolescenţi, Socrate îşi scapă din ochi propria fiică, pe Anca. Îndrăgostită şi dornică să dea lecţii usturătoare, precum tatăl ei, Anca învaţă pe ascuns, dar la şcoală face pe codaşa clasei.

De la ora 20.10, TVR 2 a programat „Primăvara bobocilor”, în regia lui Mircea Moldovan. Ionuţ, student în ultimul an la Agronomie, se întoarce în satul natal unde vrea să facă practică şi să aplice cunoştinţele acumulate. Aici însă, intră în conflict cu mama sa, Varvara, care are propriile concepţii în privinţa practicării agriculturii, iar înfruntarea lor va declanşa tot felul de situaţii comice. În distribuţie, mai apar Horaţiu Mălăele, Dem Rădulescu şi Tora Vasilescu.

Teatrul TV se regăseşte în grila canalului TVR 3, unde putem urmări piesa „Dimineaţă pierdută”, de Gabriela Adameşteanu, programată în două părţi: sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15.30 (partea I) şi duminică, 20 octombrie, de la ora 15.30 (partea a II a).

Spectacolul, preluat de la Teatrul Lucia Sturza Bulandra, a fost regizat de Cătălina Buzoianu şi are o distribuţie de excepţie: Tamara Buciuceanu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Rodica Tapalaga, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia Mora, Ina Apostol, Razvan Ionescu, Eugenia Balaure.

Astăzi, 16 octombrie, de la ora 15.00, TVR Internaţional difuzează piesa „Nepotu’”, în regia lui Horaţiu Mălăele, un veritabil recital al actriţei Tamara Buciuceanu Botez, secondată de Şerban Pavlu.
Celebrul personaj Coana Chirița ne dă întâlnire miercuri, 16 octombrie, la TVR Moldova, de la ora 23.20 şi duminică, 20 octombrie, la TVR Internaţional, de la ora 10.15, în spectacolul „Chiriţa în provincie”, preluat de la Teatrul Vasile Alecsandri din Iaşi.

Spectacolul „Titanic Vals”, din a cărui distribuţie îi amintim pe Dem Rădulescu şi Tamara Buciuceanu, va fi difuzat sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 13.15 pe TVR Moldova şi de ora 1.00, la TVR Internaţional.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.