Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ieșire de weekend cu bicicleta: 5 idei

Ieșire de weekend cu bicicleta: 5 idei

Cicloturismul era popular în România acum câteva decenii. După căderea comunismului, dezvoltarea pieței auto a dus la regresul turismului pe două roți. Însă în ultimii ani acesta a cunoscut un reviriment incredibil, în special, în rândul tinerilor. Bicicleta se dovedește un mijloc de călătorie care aduce beneficii și din punct de vedere al stării fizice.

Doar câteva ore de pedalat în natură ajută la tonifierea corpului și la relaxarea minții. Pasionații de mers pe bicicletă profită de fiecare weekend disponibil și, chiar dacă există multe trasee disponibile, caută întotdeauna unele noi. De aceea, ți-am pregătit 5 idei de pedalat de care poți profita la sfârșitul săptămânii.

Ieșire de weekend cu bicicleta: 5 idei

sursa foto

Ieșire pe Drumul Vinului

Drumul Vinului este un traseu cicloturistic în regiunea viticolă Dealu Mare, care se întinde în județele Prahova și Buzău. Drumul cu nume interesant se poate vizita și în cadrul unor tururi cu ghid. După ce vă pregătiți accesoriile pentru biciclete, ghidul vă duce spre cele mai frumoase podgorii, crame, mănăstiri și situri arheologice. Traseul începe lângă Ghighiu, în Prahova, traversează zonele viticole din Seciu, Urlați, Ceptura, Tohani, Săhăteni, Pietroasele și se termină la Ciolanu, în Buzău. Nivelul de pregătire necesar unui ciclist care vrea să descopere Drumul Vinului este mediu, pentru că traseul este destul de lung și cuprinde și zone deluroase.

Traseu Sighișoara – Mălâncrav

Acest traseu de 55 km este potrivit pentru toate categoriile de cicliști și este ideal pentru cei care vor să descopere atât frumusețea arhitecturală a zonei, cât și pe cea naturală. Traseul pornește din Sighișoara, de pe strada Ana Ipătescu, continuă spre Rezervația Breite, localitățile Stejăreni și Criș, apoi urcă dealurile, înainte de a coborî în Mălâncrav.

Platoul Breite este un ecosistem unic, inedit, cu stejari seculari; pe de altă parte, în satul Criș se află castelul Bethlen, construit între secolele XIV-XVIII. Satul Mălâncrav este un loc izolat, în care natura se îmbină armonios cu arhitectura locală, și care a fost recent reabilitat de asociația Prințului Charles,

Aventură în Piatra Craiului

Dacă vrei să te deconectezi complet de la cotidian, un traseu montan este ideal. Ideea pe care ți-o propunem este potrivită pentru cicliști de orice nivel, pentru că are doar 28 km și diferențe mici de nivel. Ruta este spectaculoasă pentru că traversează zone superbe. Începe din Zărnești și continuă spre Prăpăstii, Fântâna lui Botorog, Cheile Zărneștiului și Cabana Curmătura. Traseul coboară apoi prin pădure și se întoarce înapoi în Zărnești.

Călătorie în Valea Bistriței

Valea Bistriței este o zonă naturală superbă pe care nu mulți o explorează. Traseul cicloturistic de aici are priveliști incredibile. Trebuie să ai o pregătire medie spre bună dacă vrei să-l străbați, pentru că este destul de lung și are porțiuni cu pantă abruptă. Vei avea de parcurs 100 km, așa că alocă-ți tot weekendul pentru această aventură. Peisajul este divers și include poduri suspendate din lemn, sate de munte, păduri dese, chei și zone cu vegetație rară. Traseul urmează cursul Bistriței Aurii și al Bistriței, de la Cârlibaba la Pietroasa.

Traseu în Munții Trascău

Munții Trascău sunt parte a unei arii naturale protejate de o frumusețe uluitoare. Traseul propus are dificultate medie și măsoară 41 km. Punctul de plecare/sosire se află la 25 km de Alba Iulia. Practic, este vorba despre un circuit prin sate de munte pitorești și pe dealuri împădurite. Vei descoperi atracții naturale deosebite, ca spectaculoasa cascadă de la Valea Cetății sau rezervația geologică Cheile Întregalde. Merită descoperită și Biserica de lemn Dealul Geoagiului care uimește prin frumusețea și simplitatea sa.

Mersul pe bicicletă reprezintă un mod sănătos și ecologic de a descoperi patrimoniul natural și cultural al țării. Cele 5 trasee pe care ți le-am prezentat merită descoperite de orice pasionat al sportului cu pedale.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.