Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Hristosul din Odorhei şi poze 3D de 100 de ani, în noul sezon „Exclusiv în România”

Hristosul din Odorhei Exclusiv in Romania

Sezonul 17 al emisiunii începe pe 7 noiembrie, când Cristi Tabără şi echipa sa ne propun o călătorie la poalele Carpaţilor Orientali. „Exclusiv în România” se vede duminică, de la ora 17.00, la TVR 1.

Călătoriile pline de aventură ale lui Cristi Tabără şi ale echipei „Exclusiv în România” revin la TVR 1 într-un nou sezon al emisiunii, purtându-ne prin locuri de poveste, cu oameni deosebiţi, cu obiective unice şi experienţe fascinante. În prima ediţie, drumeţii noştri culeg poveşti de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor Orientali. Din 7 noiembrie, „Exclusiv în România” se vede în fiecare duminică, de la ora 17.00, la TVR 1.

Hristosul din Odorhei Exclusiv in Romania

Prima oprire o facem, alături de Cristi Tabără şi echipa sa, la Odorheiul Secuiesc, pentru a vedea un unicat european: un atelier foto care funcţionează doar cu lumină naturală şi a cărui existenţă datează, fără întrerupere, de peste 100 de ani. De patru generaţii, familia Kovats face din fotografie o artă, iar Kovats Arpad ne va spune povestea acestui fabulous studio foto, care, încă din 1917, realiza fotografii 3D şi care de-a lungul timpului a adunat peste 5000 de imagini istorice, realizate prin metode tradiţionale.

În localitatea Lupeni, aproape de Odorheiul Secuiesc, există o statuie a lui Iisus realizată din oţel inoxidabil, care are o înălţime de peste 20 de metri şi care ar putea rivaliza cu celebra statuie a lui Iisus de la Rio – păstrând proporţiile, desigur. Călătorii „Exclusiv în România” ne spun, pe 7 noiembrie, care este povestea acestei statui, apoi coborâm împreună în adâncurile peşterii Şugău. În toponimia din secuime „şugo” înseamnă „şoptitor, şuierător”, întocmai ca murmurul pârâului subteran însoţit de foşnetul curentului de aer ce circulă între etajele superioare şi inferioare ale peşterii. Legenda spune că în peşteră picură aur, iar găleţile se umplu cu acest material preţios din şapte în şapte ani. Vom vedea cât aur reuşesc să adune Cristi Tabără şi echipa sa…

De aici, trecem pe celălalt versant al Carpaţilor Orientali, mai exact la Dărmăneşti, pentru a participa la Festivalul „Blues in the Garden”, aflat la a doua ediţie, care aduce pe scenă nume importante al blues-ului mondial şi autohton.

La Moineşti, descoperim un oraş al campionilor de toate felurile – de la tenis de masă, până la mountain bike sau raliuri auto.

Numeroase motive pentru a ne convinge să însoţim echipa „Exclusiv în România” şi în acest nou sezon de călătorii prin toată ţara. Cristi Tabără porneşte la drum în fiecare duminică, de la ora 17.00, la TVR 1.

Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.