Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

HORNBACH își consolidează prezența în România prin HUB-ul IT

Andreas Schobert, CTO și membru al Consiliului de Conducere al HORNBACH Baumarkt AG
  • Compania estimează că, până la sfârșitul anului, numărul de angajați va ajunge la un nivel cu două cifre
  • HUB-ul IT se va concentra, în primă fază, pe proiectele legate de magazinul online și va deservi întregul Grup german

HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, își întărește prezența pe plan local prin extinderea HUB-ului IT în România. Această inițiativă reflectă angajamentul companiei de a atrage specialiști talentați pentru a contribui la dezvoltarea și implementarea soluțiilor tehnologice inovatoare în retailul modern, extinzându-și astfel competențele IT pentru toate cele 9 țări în care HORNBACH își desfășoară activitatea.

Andreas Schobert, CTO și membru al Consiliului de Conducere al HORNBACH Baumarkt AG
Andreas Schobert, CTO și membru al Consiliului de Conducere al HORNBACH Baumarkt AG

„HUB-ul IT din România reprezintă un pilon esențial în strategia noastră de internaționalizare a aspectelor tehnologice în cadrul companiei. Acesta va juca un rol crucial în dezvoltarea și implementarea proiectelor tehnologice inovatoare pentru întregul Grup”, a declarat Andreas Schobert, CTO și membru al Consiliului de Conducere al HORNBACH Baumarkt AG.

Alegerea României pentru acest proiect se datorează, în primul rând, prezenței unui număr mare de talente cu competențe extinse în domeniul IT. România devine astfel un mediu propice pentru dezvoltarea unei echipe de specialiști pasionați de tehnologie și dornici să contribuie la succesul internațional al companiei, având șansa de a evolua în carieră într-un grup puternic la nivel european.

„Echipa noastră din România înțelege că fiecare linie de cod contribuie la experiența și satisfacția clienților noștri. Prin urmare, ne angajăm să aducem valoare adăugată fiecărui proiect și să creăm soluții inovatoare care să facă diferența în retailul modern”, a adăugat Andreas Schobert.

Abordarea interconectată dintre aspectele tehnice și umane permite echipei să identifice rapid problemele și să ofere soluții eficiente pentru a răspunde nevoilor clienților și ale colegilor din diverse departamente, de la magazine și logistică, până la merchandising. De asemenea, nivelul ridicat de formare și expertiză din România, în combinație cu afinitatea pentru gândirea holistică a tehnologiilor, a contribuit la alegerea acestei țări drept destinație ideală pentru dezvoltarea HUB-ului.
Inițial, HUB-ul IT se va concentra pe proiectele legate de magazinul online, urmând să se extindă ulterior și să abordeze alte aspecte-cheie ale modelului de afaceri interconectat al HORNBACH. Echipa HUB-ului IT va fi responsabilă nu doar de dezvoltarea și implementarea proiectelor, dar și de extinderea proactivă a serviciilor și dezvoltarea unor idei inovatoare pentru îmbunătățirea sistemelor existente.

„HUB-ul IT urmează să crească rapid în ceea ce privește numărul de angajați. Astfel, estimăm că până la sfârșitul anului numărul de colegi va ajunge la un nivel cu două cifre, prioritatea fiind acordată mai ales calității și potrivirii culturale”, a spus, la rândul său, Andrei Arabolea, IT Lead HORNBACH IT HUB România.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.