Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Grupul SOFMEDICA o numește pe Angeliki Karava în funcția de Director General al ISLE Academy

Angeliki Karava, Director General ISLE Academy

Grupul a investit 6 milioane de EURO și intenționează să își dubleze investiția în pregătirea profesioniștilor din domeniul sănătății în următorii trei ani

Grupul SOFMEDICA, important furnizor european de tehnologii inovatoare pentru combaterea principalelor cauze de mortalitate la nivel mondial, o numește pe Angeliki Karava în funcția de director general al ISLE ACADEMY în toate locațiile în care compania activează: România, Grecia, Ungaria, Bulgaria și Cipru. Astfel, ISLE ACADEMY (Innovation, Simulation & Learning Ecosystem), devine o entitate juridică transnațională independentă a Grupului SOFMEDICA, alături de celelalte patru companii deja existente – SOFMEDICA, EMERALD, MEDCITY și MEDILEASING. ISLE ACADEMY este primul Centru de Simulare pentru Chirurgia Minim Invazivă din Europa Centrală și de Est.

Angeliki Karava este microbiolog și are studii postuniversitare în cadrul Departamentului de Virusologie (Facultatea de Patologie) al Universității din Manchester, Marea Britanie, și în Departamentul de Economie al Universității Naționale Kapodistriene din Atena, Grecia. Ea are experiență în sectorul sănătății la nivel global, începându-și cariera ca supervizor în laboratoarele de cercetare și diagnosticare, pentru ca apoi să ocupe funcții de management comercial în companii multinaționale specializate în producția de dispozitive medicale și în companii farmaceutice. În trecut, ea a lucrat pentru BioMerieux, Edwards Lifesciences, Baxter și FAMAR.

Angeliki Karava, Director General ISLE Academy
Angeliki Karava, Director General ISLE Academy

„De-a lungul carierei mele am fost foarte interesată de transformarea sectorului sănătății prin tehnologii avansate și de conceptele noi dezvoltate pentru implementarea acestora. Faptul că am fost numită în această funcție importantă în cadrul ISLE ACADEMY și că pot colabora cu profesioniști excepționali sub umbrela Grupului SOFMEDICA, ce are în componență companii cu o istorie îndelungată în furnizarea de tehnologii și modele medicale inovatoare, reprezintă un pas important în cariera mea. Aștept cu nerăbdare să încep această nouă provocare, să lucrez îndeaproape cu o echipă excelentă, alături de comunitatea academică, pentru a dezvolta un centru educațional al cărui obiectiv este de a materializa fiecare dorință exprimată de medici într-un mod realist și accesibil. Mă simt foarte recunoscătoare și onorată pentru această oportunitate.”, a spus Angeliki Karava, director general ISLE Academy.

„Odată cu numirea lui Angeliki și integrarea rolului său strategic în organizația noastră, în cadrul celor cinci țări unde suntem prezenți, Grupul SOFMEDICA își consolidează investițiile pe termen lung în sistemele medicale din regiune, continuând o tradiție de peste 27 de ani. Aducem împreună inovația tehnologică și trainingul necesar pentru a dezvolta competențele medicilor care salvează viețile pacienților. Cu ISLE ACADEMY ca entitate de sine stătătoare, investiția noastră în educație și, mai important, efortul nostru de a oferi medicilor cu viziune metode de formare continuă la cele mai înalte standarde vor fi mai ușor de realizat ca niciodată. În calitate de furnizori de tehnologie inovatoare, considerăm că focusul pe învățarea continuă este o condiție sine qua non pentru dezvoltarea luptei contra afecțiunilor care pun viața în pericol”, a declarat Georgios Sofianos, CEO SofMedica Group.

ISLE ACADEMY este prezentă în trei țări din cadrul UE în acest moment, în România (înființată în 2019), în Grecia (înființată în 2018) și în Bulgaria. Aceste centre au contribuit la educarea și formarea practică a peste 20.000 de profesioniști din domeniul sănătății. Până acum, grupul a investit șase milioane de euro în active și intenționează să își dubleze investiția în următorii trei ani. De la înființarea precursorului ISLE ACADEMY, în 2008, și de la rebranding-ul din 2018, ISLE ACADEMY a obținut succese în 10 orașe și cinci țări, având Centre Permanente de Inovare, Simulare și Învățare în Atena și București, dar și ISLE ACADEMY mobil în Sofia și Pleven. În acest moment, Grupul SOFMEDICA lucrează la consolidarea prezenței ISLE ACADEMY în locațiile rămase, făcând recent pași suplimentari în Budapesta. În plus, compania și-a dezvoltat workshop-urile practice, prin adăugarea observării de la distanță a cazurilor și a printării 3D a organelor în vederea pregătirii preoperatorii.

Câteva dintre noile domenii de formare pentru profesioniștii din domeniul medical acoperă pregătirea preoperatorie, observarea cazurilor sau tele-proctoring. Grupul SOFMEDICA se angajează astfel să investească masiv în pregătirea continuă a profesioniștilor din domeniul sănătății din regiune, intensificându-le experiența și oferind suportul clinic și tehnic necesar.

În parteneriat cu cele mai bune universități medicale din regiune și cu ajutorul programelor locale de burse în chirurgie robotică, compania creeză un ecosistem puternic și unic, concentrat pe învățare și inovare. În cadrul centrelor ISLE ACADEMY, profesioniștii din domeniul sănătății au posibilitatea de a testa sistemul de chirurgie robotică da Vinci, cel mai avansat echipament din lume în chirurgia minim invazivă.

Sistemul da Vinci oferă beneficii maxime atât pentru medicul chirurg, cât și pentru pacient. În acest moment, există peste 40 de programe da Vinci în cele cinci țări în care grupul este prezent, obiectivul fiind de a dezvolta peste 50 de programe până la finalul anului 2022. În prezent, există 13 programe da Vinci în România, 12 în Grecia, 3 în Ungaria, 11 în Bulgaria și 3 în Cipru. Potențialul intervențiilor chirurgicale asistate robotic folosind sistemul da Vinci este în creștere, cu peste 10 milioane de operații efectuate până în prezent, dintre care 1,5 milioane realizate în 2021.

Întrucât ISLE ACADEMY oferă atât mijloacele, prin tehnologii de ultimă generație, cât și formarea abilităților personalului medical, SOFMEDICA – Life Saving Innovation promovează tehnologiile medicale inovatoare, cum sunt chirurgia robotică și laparoscopică minim invazivă, diagnosticul și tratamentul în domeniul gastroenterologiei, precum și diagnosticul și monitorizarea pacienților de la terapie intensivă. Cei care suferă de afecțiuni cronice pot accesa servicii de asistență medicală de specialitate prin EMERALD – Precious Healthcare. Dincolo de echipamentele medicale moderne și de educație, nevoia dezvoltării infrastructurii de ultimă generație, care respectă cele mai noi standarde și reglementări, este acoperită prin MEDCITY – The Medical Mall, compania care se ocupă de dezvoltarea infrastructurii de ultimă generație pentru furnizorii de servicii medicale. Mai mult, grupul oferă și soluții de leasing operațional pentru Programe Medicale inovatoare – MEDI LEASING – Innovation at Your Fingertips.

Prin intermediul celor cinci companii, Grupul SOFMEDICA își propune să creeze o schimbare durabilă pentru cât mai mulți pacienți din Europa și să reducă distanța dintre cele mai recente descoperiri din industria globală a sănătății și profesioniștii din regiune.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.