free download 78 travel guides written by experts

Grupul L’Oréal anunță programul L’Oréal for the future în cadrul căruia oferă 150 de milioane de euro pentru sprijinirea femeilor vulnerabile și pentru protejarea mediului

În contextul pandemiei generate de Covid-19, Grupul L’Oréal anunță programul de solidaritate L’Oréal for the future, care are următoarele priorități:
• Sprijinirea organizațiilor care ajută femeile vulnerabile, acestea fiind primele victime ale crizei sociale și economice generate de pandemie, prin crearea unui fond caritabil de 50 de milioane de euro;
• Implicarea în regenerarea ecosistemelor naturale deteriorate și în efortul de prevenire a schimbărilor climatice, printr-o investiție de 100 de milioane de euro în proiectele cu impact pozitiv asupra mediului.

Jean-Paul Agon, Președinte și Director General al Grupului L’Oréal, declară: „În următoarele luni, societățile noastre se vor confrunta cu crize sociale care vor da naștere unui val de suferință umană, în special pentru cei mai vulnerabili. În același timp, suntem pe deplin conștienți de faptul că provocările mediului înconjurător sunt tot mai presante. Este esențial să nu ne îndepărtăm de transformarea sustenabilă de care lumea are nevoie. Prin urmare, dorim să ne reafirmăm angajamentul față de mediu și de conservarea biodiversității și să contribuim la atenuarea crizei sociale pentru femei. Aceste două cauze reflectă valorile și angajamentul istoric al companiei L’Oréal”.

50 milioane de euro pentru sprijinirea femeilor vulnerabile

Grupul L’Oréal, care are o istorie în sprijinirea femeilor, este aproape de ele în această perioadă în care femeile sunt în mod special afectate de criza Covid-19, mai ales din perspectiva pierderii locurilor de muncă și a veniturilor. Aceste femei reprezintă majoritatea familiilor monoparentale care sunt forțate să apeleze la băncile de alimente pentru a-și asigura nevoile de bază. În același timp, violența domestică și sexuală a crescut la nivel mondial, din cauza măsurilor de izolare la domiciliu.

LOreal for the future

Pentru a ajuta în mod direct femeile care se confruntă cu aceste situații dificile, L’Oréal a creat un fond caritabil de 50 de milioane de euro pentru sprijinirea organizațiilor în eforturile pe care le fac pentru diminuarea sărăciei în rândul femeilor și pentru a le ajuta să se integreze social și profesional. De asemenea, L’Oréal vrea să ofere acces la asistență de urgență pentru femeile din rândul refugiaților și celor cu dizabilități, să sprijine victimele și să prevină violența față de femei.

Alexandra Palt, Chief Corporate Responsibility Officer pentru L’Oréal Group, declară: „Criza Covid-19 nu ocolește pe nimeni și poate agrava inegalitățile deja existente, care au efecte devastatoare asupra persoanelor care se confruntau deja cu probleme sociale sau economice sau care sunt victime ale abuzului, iar aici mă refer în special la femei. Pentru noi este esențial să luăm măsuri pentru a sprijini cele mai vulnerabile femei. În același timp, această criză socială nu a eclipsat nevoia unui angajament puternic față de mediu. Dacă ne dorim să găsim o modalitate durabilă și incluzivă de a trece dincolo de această criză, trebuie să ne concentrăm, de asemenea, pe prevenirea schimbărilor climatice și erodării biodiversității, care acum amenință să ne zguduie și mai profund viața, societățile și economiile”.

100 milioane de euro pentru inițiativele cu impact pozitiv asupra mediului

Pe lângă eforturile permanente ale companiei de a-și reduce impactul asupra mediului, ca parte din programul Sharing Beauty with All , L’Oréal a decis să aloce 100 de milioane de euro pentru inițiativele cu un impact pozitiv asupra mediului, care se concentrează pe două cauze principale:
– regenerarea ecosistemelor naturale deteriorate: 50 de milioane de euro vor fi folosiți pentru finanțarea proiectelor de restaurare a ecosistemelor marine și forestiere. Această inițiativă creează, de asemenea, noi oportunități de dezvoltare socială și economică pentru populațiile care depind de aceste ecosisteme (dezvoltarea sustenabilă a agriculturii și pescuitului, eco-turismul, vânzarea creditelor de carbon). Prin investiția făcută de L’Oréal Fund for Nature Regeneration, L’Oréal Group își propune să restaureze un milion de hectare de ecosisteme degradate, să capteze de la 15 până la 20 de milioane de tone de CO2 și să creeze sute de oportunități de muncă până în 2030.
– prevenirea schimbărilor climatice: 50 de milioane de euro vor fi direcționați spre finanțarea proiectelor de economie circulară. Cu această investiție, L’Oréal Group intenționează să contribuie la căutarea de soluții și la stabilirea unor modele de afaceri care să sprijine dezvoltarea unei economii circulare, în special în ceea ce privește reciclarea și gestionarea deșeurilor de plastic.

L’Oréal Group plănuiește să prezinte noul său program de sustenabilitate pentru anul 2030 la sfârșitul lunii iunie, care va completa programul L’Oréal for the future și prin care Grupul se va asigura că toate activitățile companiei respectă planeta.

Mai multe informații despre Sharing Beauty With All, programul de sustenabilitate al companiei L’Oréal

Ca parte din programul Sharing Beauty With All, programul de dezvoltare durabilă lansat în 2013, Grupul L’Oréal și-a asumat o serie de angajamente tangibile pentru 2020, care acoperă întregul lanț de valori, de la proiectarea produsului la alegerea ingredientelor și până la producție și distribuție.

La finalul anului 2019, programul a avut următoarele rezultate:
– reducerea cu 78% a emisiilor de CO2 din fabricile și centrele sale de distribuție față de 2005, cu o creștere de 37% a volumelor de producție în aceeași perioadă;
– îmbunătățirea profilului social și de mediu cu 85% pentru produsele lansate în 2019, având în vedere că toate produsele noi ale grupului au fost dezvoltate folosind instrumentul de proiectare ecologică SPOT;
– 90.635 de persoane din comunități aflate în dificultate au primit sprijin în găsirea unui loc de muncă datorită programului Solidarity Sourcing;
– Pentru al patrulea an consecutiv, L’Oréal a primit trei de A, cel mai bun scor posibil, în toate evaluările CDP pe trei domenii cheie: protecția climatică, gestionarea durabilă a apei și pădurilor.

L’Oréal este singura companie din lume care a primit trei de a A de la CDP pentru patru ani consecutiv.

Cu acest program de dezvoltare durabilă, precum și cu puternicul angajament față de etică, politica de promovare a diversității și cu eforturile filantropice susținute de Fundația L’Oréal și brandurile sale, Grupul contribuie la 15 dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă stabilite în 2015 de către Organizația Națiunilor Unite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *