Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

GRF+ încheie un parteneriat multianual cu Federația Română de Volei

Adin Cojocaru - Victor Voicu
  • GRF+ va reprezenta Federația Română de Volei, fiind vorba de un acord strategic multianual.
  • Agenția se va ocupa de dezvoltarea și intermedierea parteneriatelor comerciale ale FRV.

GRF+ a devenit partenerul strategic al Federației Române de Volei, reprezentând-o pe aceasta în vederea dezvoltării și intermedierii sponsorizărilor comerciale. Acordul este unul multianual, astfel, FRV fiind parte integrantă a portofoliului de marketing sportiv și sponsorizări al agenției.

Adin Cojocaru - Victor Voicu
Adin Cojocaru – Victor Voicu

„Posibilitatea de a reprezenta Federația Română de Volei ne onorează, fiind o disciplină frumoasă, care merită mult mai multă atenție, dar și un nivel mai ridicat al sponsorizărilor, astfel încât acest sport să continue să crească, nu doar pe plan sportiv, ci și din perspectiva activităților de marketing. Știm cu toții faptul că voleiul este unul dintre puținele sporturi din România care obțin rezultate importante la nivel internațional, dovadă fiind calificarea naționalei feminine de volei la Campionatul European, iar acest fapt ar trebui să atragă susținerea mai multor organizații, dar și a publicului.”, a declarat Victor Voicu, Head of Sports & Sponsorship, GRF+.

„Reclădirea și ridicarea voleiului românesc la rang de sport național reprezintă proiectul de suflet spre care se îndreaptă zi de zi toate gândurile, trăirile, eforturile și năzuințele echipei Federației. Ne bucură să avem alături de noi în acest demers pe partenerii noștri de la GRF+, cărora le este cel puțin tot atât de drag acest sport precum nouă. Dorim să dezvoltăm și să ne bucurăm împreună de o poveste de succes din care să aibă de câștigat sportivii, competițiile naționale, care să aducă tot mai mult public în tribune și astfel acest sport să își găsească un loc special în inimile copiilor.”, a declarat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.

Federația Română de Volei – Cu 90 de ani de istorie și performanță, Federația Română de Volei (FRV) este organismul de conducere a voleiului din România. Vârful de lance îl reprezintă cele două echipe naționale puternice (volei feminin și masculin seniori), care au avut o prezență constantă în ultimii 5 ani la toate turneele finale de Campionate Europene, ambele echipe fiind calificate la Campionatul European din 2023. Mai mult, echipele naționale de volei pe plajă înregistrează rezultate remarcabile la turneele finale, clasându-se mereu pe locurile fruntașe la Campionatele Balcanice.

Obiectivul pe care și-l propune Federația Română de Volei este creșterea notorietății echipelor naționale și a campionatelor interne, a vizibilității voleiului în plan național și atragerea copiilor către acest sport, cu scopul organizării de competiții de masă vizând lărgirea bazei de selecție.

Astfel, din lista de discipline sportive prezente în portofoliul echipei de Sports & Sponsorship a GRF+ va face parte și voleiul, pe lângă fotbal, tenis, running și motorsport.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.