Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gigi Becali sustine ca ancheta impotriva oamenilor din fotbal

a fost ordonata de Traian Basescu

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, vineri, ca ancheta DNA impotriva celor 10 oameni din fotbal a fost ordonata de presedintele Traian Basescu, pentru a distrage atentia opiniei publice de la alte dosare cu caracter politic, cum ar fi cel in care este implicat Omar Hayssam.

"DNA nu are habar de fenomenul fotbal. E vorba de un prejudiciu de 1,7 milioane de euro in 18 ani. Se face mare balamuc acum in fotbal din cauza a 1,7 milioane cu care ar fi fost prejudiciat statul. Le dau eu 1,7 milioane sa isi retraga actiunea in instanta, sa nu mai faca atata circ ca sa distraga atentia de la Hayssam si Dom’ Profesor. Am vazut mult circ din asta eu in Romania. Problema in Romania acum e reprezentata de 1,7 milioane de euro… Oricum, nu au dreptate", a spus, vineri, Gigi Becali. La postul de televiziune The Money Channel, finantatorul Stelei si-a continuat tirul si l-a acuzat pe presedintele Traian Basescu ca sta la baza inceperii urmaririi penale impotriva celor 10 oameni de fotbal: "Cat a cheltuit DNA cu aceste dosare? S-au plimbat pe banii nostri degeaba, ca sa aiba Dom’ Profesor Basescu un as in maneca. Sa scoata dosarul fotbalului cand are nevoie de el. Sa vedeti ca peste trei luni il scoate iar. tulus e omul lui Basescu. Basescu e Dom’ Profesor si ii spune lui tulus: ‘Elevule, mai scoate putin asul ala sa distragem atentia’. tulus executa ordinul lui Basescu. Basescu ii spune ce sa faca si el face, ca tampitul, pe urma rade de el cand il vede pe la televizor ce face", a spus Becali.

Patronul Stelei a mai spus pentru The Money Channel ca procurul DNA care instrumenteaza cazul banilor negri din fotbal, Doru tulus, nu este familiarizat cu termenii de evaziune fiscala, inselaciune sau spalare de bani: "tulus trebuie sa vina sa fac scoala cu el, sa il invat ce e aia evaziune fiscala, sa il invat eu pe tulus ce inseamna spalare de bani, sa il invat eu ce inseamna inselaciune. El habar n-are. Si-ar face saracii treaba, dar nu stiu ce sa faca, ei fac treaba comunista".
"Or fi bani negri in fotbalul romanesc, dar cateva sute de mii de euro. Dar aici e vorba de bani albi pe care eu vin si ii dau din buzunarul meu si ii bag la negru. Asta inseamna bani negri in fotbal. Prin off-shore e legal sa bagi bani, nu sunt bani negri. Ce, din vanzarea Rompetrol a intrat vreun ban in tara? Toti s-au dus intr-un off-shore. Adica, Patriciu are voie sa aiba off-shore, iar Giovani (n.r. Ioan Becali), nu?", a explicat Becali pentru postul de televiziune The Money Channel.
Latifundiarul a continuat printr-un exemplu: "Borcea e incriminat pentru inselaciune. Ca sa demonstreze ca e inselaciune trebuie sa trimita tulus acum la Dinamo: ‘Mai clublul Dinamo, va rog sa imi raspundeti daca va constituiti parte pagubita in acest dosar’. Si Borcea, care e incriminat de inselaciune, trebuie sa puna stampila si sa spuna: ‘Da, il incriminez pe Borcea, pentru ca m-a inselat Borcea’. Adica Borcea sa semneze ca l-a inselat Borcea. Borcea acum, saracul, intra si la puscarie dupa ce a bagat 6-7-8 milioane de euro. De ce sa il bage la puscarie? Ca nu a bagat mai multi bani?".

Becali a tinut si partea celuilalt rival al sau, George Copos: "Ce daca ii iau apararea lui Copos? De unde sa fie bani negri, daca trebuie sa dai incontinuu bani la fotbal. Sa dai, sa dai, sa dai. Ce sa castigi din fotbal? Ce sa ascunda Copos cand tot acolo da banii. Eu am incasat 30 de milioane la Steaua si tot sunt in paguba, dar ei, saracii, sunt vai de capul lor. Intra in faliment daca nu isi iau niste masuri. E greu sa tii pasul. Si Copos l-a tinut. A facut el niste smecherii, dar el nu a incasat bani. Eu, in schimb, am incasat si tot sunt in paguba. De unde bani negri?".

DNA a anuntat joi punerea sub urmarire penala a mai multor oameni de fotbal: impresarii Ioan Becali, Victor Becali si Gheorghe Popescu, patronul clubului de fotbal Rapid Bucuresti – Gheorghe Copos, avocatul Sica Puscoci, fostul director al clubului de fotbal Otelul Galati – Mihai Stoica, presedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo – Cristian Borcea, fostul presedinte al clubului de fotbal Dinamo – Mircea Stoenescu, presedintele clubului de fotbal Gloria Bistrita – Jean Padureanu si actionarul la clubul de fotbal Dinamo – Gheorghe Netoiu, care sunt acuzati ca au adus prejudicii cluburilor, statului si FRF de peste zece milioane de euro.
Cei 12 jucatori ale caror transferuri sunt anchetate de DNA sunt:  Cosmin Contra, Ionel Ganea, Iulian Arhire, Florin Cernat, Lucian Sanmartean, Florin Bratu, Adrian Mihalcea, Paul Codrea, Bogdan Mara, Dan Alexa, Nicolae Mitea si Cristian Dulca.

Bucuresti, 18.01.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.