Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gesturi mici pentru un viitor mai verde cu Nestlé România și Mercury360

Nestle - Un viitor mai verde

Alături de Mercury 360, Nestlé România continuă și anul acesta demersurile de responsabilitate socială menite să atragă atenția asupra importanței protejării resurselor naturale.

Campania „Un viitor mai verde”, demarată la nivel național în perioada 12 mai–30 iunie, își propune să ofere consumatorilor, pe lângă produse cu tradiție, ocazia de a câștiga premii sustenabile, care fac bine societății, dar mai ales mediului înconjurător. La finalul campaniei, vor fi oferite 20 de biciclete electrice și un premiu mare: un autoturism Toyota Corolla hybrid. Mai mult de atât, de data aceasta, prin înscrierea în campanie, fiecare participant transformă, la propriu, lumea într-un loc mai bun, fiind parte dintr-o acțiune mai amplă, ce demonstrează că gesturile mici au puterea de a schimba viitorul.

Pentru fiecare înscriere în campanie, Nestlé plantează un copac în pădurile României.

O simplă achiziție de minimum 20 de lei și înregistrarea documentului fiscal pe nestle.ro/promotii generează un ecou care va răsuna generații după generații în urma lor.

„De multe ori luăm viitorul ca pe ceva ce ne aparține, ca pe un drept garantat. Însă iată că, mai ales acum, viitorul are nevoie și de ajutor. De branduri și oameni împreună prin gesturi oricât de mici care pot genera schimbări la un nivel profund și palpabil. Nestlé este unul dintre clienții alături de care am dezvoltat de-a lungul celor peste zece ani multe proiecte ambițioase, iar direcția strategică abordată anul acesta și rezultatele previzionate pentru această campanie transformă întregul proiect în unul de suflet. Putem construi #goodlife cu mâinile noastre, ale fiecăruia dintre noi, cu puterea unor gesturi simple și a celor mai firești acțiuni. Vorbim despre sustenabilitate cu emoție prin acțiuni concrete, ce transformă la propriu lumea în care trăim, pentru a lăsa generațiilor următoare un viitor mai bun”, spune Raluca Blană, Account Director la Mercury360.

Nestle - Un viitor mai verde

Prin această campanie – difuzată la TV, digital și in-store – Nestlé demonstrează, încă o dată, că grija pentru mediu este mai mult decât o preocupare, prin eforturi susținute și direcții de acțiune tangibile. Adevăratele rezultate ale proiectului „Un viitor mai verde” vor fi vizibile în următoarele sesiuni de împădurire, când câte un copac va prinde rădăcini în pădurile României, ca urmare a implicării tuturor în campania demarată de Nestlé.

 

„Adoptarea poziției de lider în materie de combatere a schimbărilor climatice este angajamentul pe care ni l-am asumat, la nivel de companie. Ca urmare a acestui fapt, am luat o serie de măsuri și am dezvoltat activități de management sustenabil al performanței de mediu, pentru a îmbunătăți calitatea vieții și a contribui la un viitor mai bun. Nestlé își va reduce la jumătate emisiile de GES până în 2030, pentru a ajunge la emisii nete zero până în 2050. Emisii nete zero înseamnă reducerea drastică a emisiilor de GES de-a lungul întregului lanț alimentar, Farm-to-fork, împreună cu implementarea de proiecte de stocare a dioxidului de carbon în sol și prin plantări de copaci. Prin campania „Un viitor mai verde”, accelerăm demersurile deja începute în anii anteriori și ducem promisiunea mai departe, mergând în același pas cu fiecare consumator Nestlé, pentru o lume mai sustenabilă, mai responsabilă și mai bună”, declară Marius Niță, Head of Corporate CDT, Nestlé România.

Echipa care a lucrat la campanie:
Nestlé România: Marius Niță (Head of Corporate CDT), Marius Manolache (Channel Development Manager), Irina Siminenco (Corporate Affairs Manager), Ana-Maria Godja (Corporate Affairs and Internal Communication Specialist).
Mercury360: Mihaela Bourceanu (Client Service & Strategy Director), Raluca Blană (Account Director), Bianca Mănăilă (Account Manager), Liviu Țurcanu (Creative Director), Mădălina Donciu (Senior Copywriter), Roxana Păduraru (Art Director), Carmen Damian (Jr. Art Director).
Sub coordonarea Mercury360:
Digital – Outbox: Raluca Barbu (Digital Account Director), Cora Bundur (Head of Copy), Andrei Busuioc – Bus (Head of Design), Bogdan Ionita (Technical Project Manager), Denisa Stefanescu ( Senior Digital Account Executive).
Media – Zenith media: Cristian Ianculescu, Cristina Pinciu, Vlad Tudosie.
Producție – Avanpost: Paul Fătu (Coordonator postproducție), Victor Miu (Inginer sunet), Robert Bitay ( Editor Imagine/Grafician).

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.