Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

GERMANOS sarbatoreste 10 ani de existenta

şi 101 magazine în România şi continuă extinderea numărului de magazine în 2006

Germanos Telecom Romania, filială a grupului Germanos – cel mai mare retailer de telecomunicaţii din Europa Centrală şi de Sud-Est, sărbătoreşte 10 ani de existenţă şi deschiderea a 101 magazine de la începutul activităţii în România. Reprezentanţii mass-media, partenerii şi managementul companiei au aniversat acest eveniment, găzduit de celebra vedetă de televiziune Andi Moisescu, la Hotelul Howard Johnson Grand Plaza.

Aniversarea a debutat cu speech-ul domnului Dimitris Lolis, directorul general al lanţului de magazine GERMANOS, care a declarat : "Realizările Germanos în România din ultimii 10 ani de activitate reprezintă o bază solidă de pornire pentru dezvoltările viitoare. Începând de astăzi deţinem 101 magazine în România care contribuie în mod esenţial la rezultatele generale ale grupului. România este una dintre cele mai importante pieţe pentru Germanos care deţine 950 magazine în 7 ţări".

“Astăzi sărbătorim existenţa a 101 magazine în toată România, oferind cea mai largă gamă de produse şi servicii în materie de telecomunicaţii. Procesul de extindere a lanţului de magazine va continua. În 2006, vom deschide alte 40 de magazine pentru ca tot mai mulţi români să poată avea acces la tehnologie”, a adăugat Aris Karoussos, directorul general al lanţului de magazine Germanos. În privinţa preferinţei consumatorilor pentru magazinele GERMANOS, dânsul a amintit ultimele cercetări în domeniu care reflectă motivele pentru care consumatorii au încredere în GERMANOS. Astfel, consumatorii consideră ca fiind foarte important şi aducător de satisfacţii faptul că GERMANOS oferă o gamă largă de telefoane mobile, servicii de calitate şi cele mai noi produse apărute pe piaţă.  "Am câştigat încrederea consumatorilor datorită eforturilor susţinute de a-i servi în cel mai bun mod cu putinţă. Astăzi, ne bucurăm de un nivel de apreciere din partea consumatorului de 45% care ajunge până la 60% în unele zone şi pe care intenţionăm să-l creştem”.

GERMANOS GROUP ROMANIA a avut o evoluţie impresionantă a profiturilor în anul 2005. Vânzările totale ale GERMANOS în România au atins 97,9 milioane euro, cu o creştere de 60% a profitului brut la de 7,0 milioane euro şi a profitului net la 4,9 milioane, consolidându-şi poziţia pe piaţa produselor şi serviciilor de telecomunicaţii din România.

Nikos Kakoulidis, directorul general al grupului Germanos în România a făcut o scurtă prezentare a ultimilor zece ani, menţionând că este foarte încântat de realizările din prezent. “Suntem foarte mândri că în urmă cu zece ani am început cu o mână de oameni iar astăzi avem peste 500 de angajaţi”

Germanos şi-a început activitatea în România în urmă cu 10 ani, în 1996, deschizând în Bucureşti un magazin care comercializa diverse tipuri de baterii. În prezent, segmentul de baterii al Germanos este reprezentat de către compania Sunlight Romania Filiala Bucureşti, ce oferă o gamă largă de baterii cilindrice, cu tehnologie avansată.

În anul 2000 a fost înfiinţată Germanos Telecom Romania S.A, ca făcând parte din procesul de dezvoltare al nivelului grupului.

În 1999 au fost încheiate parteneriate strategice cu operatorii de telefonie mobilă.

2002 a constituit o piatră de cotitură în istoria Germanos în România, când compania şi-a început extinderea prin franciză. Această strategie a avut un impact semnificativ asupra evoluţiei ulterioare a companiei.

Apoi, succesele şi dezvoltarea s-au ţinut lanţ. La capitolul retail, GERMANOS colaborează în prezent cu operatorii CONNEX şi COSMOTE şi are deschise 101 de magazine în întreaga ţară.

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.